miercuri, 6 februarie 2013

Culorile principale în munca cu lumina

Culorile principale cu care veţi lucra, când veţi îndeplini munca cu lumina sunt:
Albastru pentru protecţie!
Verde pentru vindecare!
Roz pentru iubire!
Violet pentru transmutare!
Auriu pentru transmiterea energiei Christice!
Lumina Albă pentru purificare şi Iluminare Spirituală!
Indigo pentru Vedere Spirituală şi Iluminarea celui de Al Treilea Ochi!

Consacrarea acţiunii de a face dragoste sau a altei acţiuni importante


Consacrarea acţiunii de a face dragoste

Consacrarea este o modalitate spirituală prin care oferim din suflet rezultatul unei acţiuni (fructul acelei acţiuni) lui Dumnezeu, în dorinţa de a spiritualiza acea acţiune, de a o realiza într-o stare de detaşare spirituală, în care, conform învăţăturilor orientale, yoghine, fiinţă umană nu mai acumulează karma. Consacrarea implică de asemenea răspunsul lui Dumnezeu de acceptare, de eliberare a noastră de rezultatul (fructele) acţiunilor noastre. Consacrarea nu înseamnă a-I da ceva lui Dumnezeu, ci a nu lua nimic din ceea ce Îi aparţine: toată viaţa noastră, fiecare clipă, fiecare acţiune sau trăire interioară.
În viaţa sentimentală, în dragoste, practica consacrării acţiunilor înainte de fiecare întâlnire cu persoana iubită este o modalitate minunată de a creşte interior în dragoste şi exterior în armonie în relaţia cu persoana iubită.
În cărţile sale, destul de cunoscute în România, parapsihologul rus, Nicolai Lazarev, afirma deseori ca una din cauzele nefericirii şi problemele oamenilor este faptul că ei situează dragostea faţă de o persoană iubită mai presus decât dragostea faţă de Dumnezeu.
Religia creştină, în mod similar, considera că prima lege şi îndatorire spirituală a omului, „să-L iubeşti pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul şi din toate puterile tale”. Adică mai mult decât dragostea faţă de o altă persoană, mai mult faţă de plăcerile trupului, ale minţii sau ale sufletului, mai mult decât orice ataşamentul faţă de acţiune personală sau rezultatul oricărei acţiuni personale.
De aceea, practica consacrării este una esenţială în spiritualitate, dar şi în viaţa de toate zilele. Un caz special de aplicare al acesteia este în dragoste.
Prin consacrarea lui Dumnezeu a acţiunii de a face dragoste, cea mai intensă, extraordinară, dar şi înlănţuitoare, generatoare de ataşamente trăire a omului în condiţii normale, cele două persoane au şansa de a se uni sufleteşte şi trupeşte în acord cu Voinţă divină. Prin consacrare, cei doi îndrăgostiţi pot atinge stări extatice, în care actul amoros se poate prelungi nedefinit, cu beneficii enorme în plan spiritual, accelerarea evoluţiei spirituale.
Modalitatea de punere în practică este simplă: într-o poziţie comodă cu coloana vertebrală dreaptă, ochii închişi, eventual ţinând în mâini mâinile partenerului, Îi oferim mental lui Dumnezeu, Îi consacram, acţiunea şi fructele acţiunii de a face dragoste cu acea persoană în acel moment. În acest moment, chiar dacă nu avem o pregătire esoterică, vom simţi un flux de energie divină, mai mult sau mai puţin intens, revărsându-se de sus în jos, prin cap, reprezentând răspunsul lui Dumnezeu la consacrarea noastră. Nu e neapărat să simţiţi fizic acest flux de Graţie divină ci acesta se poate manifesta şi prin intuiţie sau un alt fel de simţire interioară. Dacă acest răspuns nu apare, atunci înseamnă că Dumnezeu nu accepta consacrarea acţiunii respective, întrucât ceva nu este bine, acţiunea nu este potrivită sau corectă din punct de vedere spiritual şi atunci este mai bine sau nu facem dragoste în acel moment. Acest lucru este valabil pentru orice acţiune importantă, întrucât orice acţiune importantă a vieţii este bine să fie consacrată lui Dumnezeu; vom observa că acţiunile negative, care nu ne sunt benefice spiritual sau în alt mod nu vor putea fi consacrate cu succes lui Dumnezeu întrucât El nu le va accepta.
Din perspectiva karmică, a face dragoste sau a efectua o altă acţiune fără a consacra în mod reuşit fructele acestei acţiuni lui Dumnezeu înseamnă o înlănţuire a noastră, motiv pentru care ne vom reîncarna şi vom trăi alte vieţi pentru a culege roadele acţiunilor noastre.
În cazul în care persoana iubită nu este interesată să facă acest lucru (deşi spiritualitatea este necesară tuturor) sau nu puteţi dintr-un motiv sau altul să realizaţi consacrarea împreună cu acea persoană (să zicem că i să vă părea ciudat să vă ţineţi de mâini câteva minute), atunci consacrarea se poate realiza şi singur, înainte, vizualizând chipul acelei persoane. Dacă răspunsul lui Dumnezeu nu vine, atunci este mai bine să nu faceţi dragoste în acel moment. Puteţi încerca din nou mai târziu, oricând. Dacă de multe, repetate ori consacrarea este negativă, atunci este momentul să reconsideraţi relaţia respectivă, întrucât probabil nu este benefică.
Chiar şi dacă realizaţi consacrarea în singurătate, efectele acestui act spiritual se vor răsfrânge şi asupra celeilalte persoane, şi în timp persoana respectivă va deveni deschisă şi doritoare să participe la spiritualizarea acţiunii de a face dragoste.
Dacă cineva uită să facă consacrarea înainte de actul de a face dragoste, nu îi mai foloseşte la nimic să o facă după. Este prea târziu, întrucât el a cules deja fructele karmice ale acestei acţiuni.
Consacrarea acţiunii de a face dragoste va da un nou avânt relaţiei, va aprofunda sentimentele celor doi iubiţi, va îmbunătăţi considerabil viaţa sexuală, permiţând bărbatului obţinerea continentei sexuale prin amânarea momentului ejaculării.
Înlocuirea consacrării cu o rugăciune (de exemplu „Tatăl nostru”), nu are acelaşi efect, deşi în mod cert este o acţiune spirituală benefică, care creează o stare înălţătoare sufletească, de apropiere de Dumnezeu. De asemenea facerea semnului crucii de 3 ori, deşi reprezintă o acţiune de integrare spirituală în Trinitate, nu înseamnă oferirea fructelor acţiunii noastre lui Dumnezeu. Corect este să spunem mental: „Doamne Dumnezeule, Tată Ceresc, îţi ofer Ţie toate fructele acţiunii mele de a face dragoste cu X. (sau alta acţiune). Te implor ajută-mă să înţeleg dacă accepţi acest lucru sau nu.”
(după o conferinţă de Gregorian Bivolaru)

Deplaserea vertebrelor coloanei vertebrale

Afecţiuni cauzate de deplasări ale vertebrelor coloanei

Deplaserea vertebrelor coloanei vertebrale de la poziţia lor normală poate constitui cauza diferitelor afecţiuni, altele decât cele ale coloanei vertebrale.
Vă prezint în continuare o listă succintă cu afecţiunile considerate tradiţional ca fiind efecte ale deplasărilor vertebrale.
Legenda: C – vertebră cervicală, T – vertebră toracică, L – vertebră lombară
C1  – cefalee, migrenă, nevroză, surmenaj, lapsus, insomnie, hipertensiune, oboseală cronică, ameţeală.
C2 – îmbolnăviri, afecţiuni sinusale, erizipel, boli oftalmice, otite, surditate, leşin, diverse dureri.
C3 – nevralgii, boli ale tenului, eczeme
C4 – alergie asmatiformă, stări asmatiforme, tulburări auditive, polipi
C5 – inflamaţia corzilor vocale, răguşire, tonsilită
C6 – torticolis, dureri ale braţelor, amigdalită, tuse convulsivă
C7 – boli ale tiroidei, inflamaţia glandelor salivare, răceală
T1 – dureri ale antebraţului şi ale mâinilor
T2 – bronşită, pneumonie, astm, tuse
T3 – afecţiuni respiratorii
T4 – pneumonie, pleurită (nu şi în caz de febră)
T5 – anemie, hipotensiune
T6 – afecţiuni cardiovasculare şi dureri ale toracelui
T7 – febră, insuficienţă circulatorie, ulcer, gastrită
T8 – afecţiuni ale ficatului şi colecistului, herpes intercostal, boli ale articulaţiilor
T9 – oboseală cronică, alergii, urticarie
T10 – dureri de stomac, tulburări gastrice, arsuri stomacale, tulburări digestive
T11 – inflamaţii ale tegumentului, eczeme, scleroza arterială, dureri renale
T12 – reumatism, balonare, sterilitate
L1 – constipaţie, inflamaţia intestinului gros, dizenterie, diaree, hernie
L2 – crampe, afecţiuni respiratorii, acidoza, flebita
L3 – tulburări ale vezicii biliare, tulburări ale menstruaţiei, eunerizis nocturn, tulburări ale climaxului, impotenţă
L4 – discopatie lumbago, dureri ale spatelui, dureri ale genuchiului
L5 – tulburări ale circulaţiei gambelor, glezne tumefiate, picior plat, picior obosit, crampe ale gambelor, dureri ale osului sacral, hemoroizi, prurit anal, dureri ale coccisului.

Meditaţia cu Lumină

Vă aşezaţi comod, fie întinşi pe spate, fie şezând cu spatele drept, şi încercaţi să vă liniştiţi mintea, lăsând la o parte stressul, gândurile şi grijile de peste zi.
Vă îndreptăţi atenţia asupra nărilor şi felului în care aerul curat intră în organism, apoi vă gândiţi la plămâni şi la felul în care se umplu şi se golesc de aer. Apoi ne gândim că fiecare respiraţie alimentează plămânii şi pune în mişcare inima, care purifică sângele şi aduce energie fiecărei celule a corpului nostru. Fiecare respiraţie alimentează inima şi astfel întreg corpul, atât fizic cât şi energetic. VIZUALIZAŢI acest lucru.
După câteva respiraţii cu un ritm relaxat şi profund, vom cere în mod conştient lumină: “Cer Divinităţii Lumină Albă şi curată atât cât îmi este necesar, aici şi acum”.
Vom percepe Lumina intrând în nări odată cu aerul, prin plămâni şi de acolo în sânge, purificând fiecare organ, fiecare ţesut, fiecare celulă, expirând tot ceea ce nu ne trebuie: toxine, frici, emoţii negative, griji şi alte impurităţi, fie venite din noi, fie de la alţii.
Odată umpluţi pe interior cu Lumină Albă, putem trece la partea a doua a exerciţiului. Având destulă Lumină Albă în interior, vom inspira în continuare Lumină, dar vom expira tot lumină, cu care ne vom umple aura. Vom crea în jurul nostru un ou sau o sferă de energie care cu fiecare expiraţie se va umple cu o lumină blândă, albă, care vă curăţa toate corpurile noastre subtile de ceea ce am acumulat.
După ce am terminat de umplut atât corpul cât şi aura noastră, ne putem opri sau merge mai departe, umplând întreaga cameră şi casa cu Lumină.
Vizualizarea Luminii Albe în jurul vostru şi în jurul altora – precum şi în jurul Pământului – este a o metodă minunată de înălţare spirituală.
Când simţim că este destul, iar necesarul a fost satisfăcut, vom mulţumi sursei universale pentru Lumina dăruită şi vom medita la darul pe care l-am primit, conform principiului “cere şi ţi se va da”.
Veţi simţi fiecare organ sănătos, luminos şi odihnit, veţi simţi puritatea adusă de această Lumină, ca după un duş revigorant ce ne purifică de tot ceea ce am adunat, vom vedea sau simţi culorile aurei noastre mai vibrante şi mai strălucitoare decât curcubeul, infinite ca sclipiri şi nuanţe, curgând armonios şi circulând de jur împrejur în mod natural, fără piedici.
Respiraţi cu nările, respiraţi cu plămânii, cu inima, cu întreg corpul şi cu întreg sufletul atât cât aveţi nevoie!
Fie că mereu Lumina să fie cu voi !

Tehnică specială de protecţie aurică împotriva influenţelor ostile sau perturbatoare

Tehnica specială secretă de producere a unui înveliş eficient de protecţie împotriva influenţelor exterioare ostile sau perturbatoare (Oul de protecţie aurică)

NOTĂ. Această tehnică nu va fi abordată decât de către cursanţii care au fost iniţiaţi în procedeele referitoare la respiraţia yoghină (PRANAYAMA).
Această tehnică yoghină simplă de concentrare mentală şi meditaţie se adresează îndeosebi acelora care, indiferent de anul de YOGA în care se află, încă se mai simt foarte receptivi ori fragili interior cât şi celor care sunt cuprinşi adesea cu o teamă nedefinită, paralizantă, în timpul întâlnirilor cu alţi oameni sau în momentul confruntărilor existenţiale pe care le au în lumea relaţiilor exterioare. Aceste fiinţe umane vulnerabile vor putea, prin intermediul acestei tehnici aplicate perseverent, să-şi creeze un câmp de forţă subtil (înveliş AURIC) protector împotriva tuturor energiilor subtile nocive sau malefice (negative) care provin de la anumite fiinţe umane rele sau care există în anumite ambianţe în care suntem obligaţi să rămânem mai mult timp.
Pentru a ajunge la rezultatele scontate, este bine să practicăm timp de 3 săptămâni în fiecare dimineaţă această tehnică specială „întărind” din când în când oul auric de protecţie creat de noi prin proiecţie mentală în timpul zilei.
Modul de execuţie
-vom sta în picioare cu faţa şi corpul orientate către NORDUL MAGNETIC şi vom urmări să avem spatele cât mai drept; simultan vom conştientiza ferm că avem picioarele bine fixate în pământ.
-când realizăm acest procedeu vom fi atenţi să inspirăm NUMAI pe nas şi să expirăm pe gură. Atunci când inspirăm vom dirija suflul subtil preluat prin nări (PRANA) direct (în plan subtil) în regiunea abdominală, la nivelul centrului de forţă MANIPURA CHAKRA; pentru a uşura acest proces de acumulare, vom bomba (fără să forţăm) abdomenul la inspiraţie şi îl vom aplatiza cât mai mult la expiraţie;
-după aproximativ 7 minute de execuţie a acestei respiraţii, vom vizualiza cât mai clar şi ferm interior un fel de fir SUBTIL galben auriu intens care iese din MANIPURA CHAKRA şi urcă gradat pe coloană (prin canalul subtil al lui SUSHUMNA NADI) pentru a se focaliza în zona creştetului (în plan subtil la nivelul lui SAHASRARA).
Acest fir de lumină galben aurie este apoi VIZUALIZAT cum iese de aici (SAHASRARA) pentru a se înfăşura în exteriorul corpului nostru fizic (această vizualizare mentală, cât mai precisă, creatoare amplifică un anumit circuit energetic PRANA-ic secret în fiinţa noastră).
-în continuare vizualizăm (la fel de clar) mai departe acest fir subtil, energetic galben-auriu ieşind cam 10-15 cm deasupra capului şi apoi mentalizăm cum el începe să se răsucească DAR NUMAI spre stânga (în sensul de mişcare YANG (+)) în jurul nostru, descriind astfel o SUI-GENERIS spirală YANG de culoare galben aurie care va forma în final un strălucitor ovoid auriu în jurul corpului nostru fizic.
-în momentul în care firul vizualizat de noi (galben-auriu) ne-a ajuns (în plan subtil) cam la 10-15 cm sub picioare, corpul nostru fizic va fi mentalizat ca fiind complet înconjurat de acest fir (galben-auriu) şi acum ne imaginăm în continuare că firul urcă prin picioare, ajungând în centrul nostru de forţă MULADHARA CHAKRA şi apoi de aici el va fi vizualizat cum urcă din nou în centrul nostru de forţă MANIPURA CHAKRA, în punctul de plecare (acest punct de plecare va fi chiar centrul de forţă MANIPURA CHAKRA).
-este foarte bine să repetăm de 21 de ori această vizualizare, întărind şi făcând să fie din ce în ce mai clar şi LUMINOS acest fir subtil, energetic galben auriu ce este vizualizat ca fiind înfăşurat în jurul corpului nostru fizic cât MAI DES, fără a lăsa nici o „fisură” în oul protectiv creat de noi mental.
-atunci când considerăm că oul nostru SUBTIL de protecţie este suficient de bine format, ne vom plimba în cerc (în sens YANG (+)) prin cameră timp de 7 minute, pentru a conştientiza SUBTIL cât mai distinct prezenţa „ovoidului propriu de protecţie” şi totodată vom urmări să percepem cât mai clar modul inefabil în care sensibilitatea noastră vibrează până la periferia (GRANIŢA) oului nostru energetic astfel format de noi.
Acum ne vom simţi puternici şi vom realiza clar că suntem total protejaţi. Imediat după aceasta vom constata cu bucurie că nici o influenţă subtilă rea ori nocivă (perturbatoare) nu va mai putea să treacă deloc prin (DINCOLO DE) el. Pentru a „HRĂNI” (ENERGIZA) mai departe „oul nostru de protecţie” ne vom  reaminti (mai ales la început cât mai des de oul nostru cel subtil de protecţie, conştientizând astfel prezenţa sa în aura noastră care ne „ÎNVELISE” întocmai ca un câmp magnetic intens şi diferit.
După o anumită perioadă de practică perseverentă a acestei tehnici, datorită amplificării constante a aspectului solar, YANG(+) în fiinţa noastră, aproape că nu vom mai avea nevoie să recurgem la ea (cu toate că ACUM ea ne este NECESARĂ!) pentru a ne proteja. Cu ajutorul ei, în scurt timp vom deveni suficient de puri energetic (vibratil) şi solari ca să facem faţă cu cea mai mare uşurinţă oricăror atacuri şi tuturor influenţelor malefice de natură subtilă.
În fazele superioare, noi vom ajunge fără îndoială să ne simţim permanent protejaţi de DUMNEZEU şi INVULNERABILI.

NOTĂ: Aspectul YANG (+) se manifestă totdeauna prin turbioanele de energie subtilă care au un sens de mişcare care este CONTRAR MIŞCĂRII DE ROTAŢIE A ACELOR UNUI CEASORNIC şi generează  efecte specifice CENTRIPETE (care tind să ne apropie de centru). Aspectul YIN (-) se manifestă totdeauna prin turbioane de energie subtilă care au un sens de mişcare CARE ESTE IDENTIC CU SENSUL DE MIŞCARE AL ACELOR UNUI CEASORNIC şi generează efecte specifice CENTRIFUGE (care tind să ne îndepărteze de centru).  
Sursa YogaEsoteric

duminică, 13 ianuarie 2013

AFIRMAŢII PENTRU ECHILIBRAREA ENERGIEI



AFIRMAŢII  PENTRU  ECHILIBRAREA  ENERGIEI

 CHAKRA  A 1-a RĂDĂCINĂ, MULADHARA

„Am încredere deplină în Sinele meu Superior spiritual, care îmi satisface toate necesităţile !”
„Viaţa mea este plină de prosperitate !”

CHAKRA A 2-a A SPLINEI, SWADHISTAN :
„Îmi accept şi ţin cont de  sexualitatea mea !
„Sănătatea mea fizică este puternică şi pură !”

 CHAKRA A  3-a A  PLEXULUI SOLAR, MANIPURA :
„Mă eliberez de toate emoţiile nerezolvate într-un mod  lin şi sănătos !”
„Îmi cer puterea mea ca persoană !”

 CHAKRA A 4-a A  INIMII, ANAHATA :
„Dau şi primesc dragoste, liber şi cu uşurinţă !”
„Mă iert pe mine şi pe alţii  în totalitate pentru  erori şi judecăţi trecute !”

CHAKRA A 5-a A  GÂTULUI, VISHUDI :
„Cu uşurinţă şi graţie îm exprim cele  mai adânci sentimente şi emoţii!”
                  
CHAKRA A 6-a  AL  CELUI  DE-AL  3-lea  OCHI, AJNA :
„Viziunea mea interioară este clară şi puternică !”
„Am încredere deplină în intuiţia şi viziunea mea interioară!”

CHAKRA A 7-a A  CAPULUI, SAHASRARA :


„Îmi accept, îmi recunosc şi ţin cont de spiritualitatea mea !”
„Îmi acord permisiunea de a funcţiona în condiţii de sănătate perfectă.
Permit fiecărei celule să se elibereze.
Deţin controlul corpului meu şi acţionez responsabil.
Înlăturând cauzele, nu va mai fi nici un efect nedorit.”

vineri, 28 decembrie 2012

CONUL DE LUMINĂ

Extras din cartea:SĂNĂTATE PRIN REIKI
ÎNDRUMAR PENTRU ÎNCEPĂTORI (ŞI NU NUMAI)
ÎN SISTEMELE REIKI USUI ŞI KARUNA® REIKI
SFATURI, MEDITAŢII, COMBINAŢII, ALGORITMI


CONUL DE LUMINĂ

DKM+ CKR+ SHK+ HSZSN+ Cruce, cu intenţia de a deschide Sursa de Lumină deasupra încăperii (deci rămâne sus ca un vârf de con). De acolo se ia Lumina şi cu ea se înconjoară încăperea de 33 de ori,  formând la baza conului 33 de cercuri. 
Pe podea se activează simbolurile CKR + SHK. Se condiţionează ca Lumina din vârful conului, unde este deschisă Sursa de Lumină, să se curgă în permanenţă prin acest con şi să spele tot ce este negativ pe respectiva încăpere, realizându-se astfel Conul de Lumină.

Se poate informa Lumina ce curge prin con cu următorul algoritm:

Lumina de la Duhul Sfânt ce curge prin acest con să anihileze toate legăturile,toate spaţiile malefice, formele-gând malefice şi toate blestemele din această încăpere acum şi pentru totdeauna. Amin.”