Se afișează postările cu eticheta ORTODOXIE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ORTODOXIE. Afișați toate postările

sâmbătă, 25 mai 2013

Rugăciune a părintelui Arsenie Boca,


“Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi,
Că umblăm împiedicându-ne prin întuneric,
Patimile ne-au pus tină pe ochiul minţii,
... Uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre,
Şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem,
Bolnav, Flămând şi fără haină.
Şi aşa risipim în deşertăciune zilele noastre,
Umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

“Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi,
Pune foc temniţei în care Te ţinem,
Aprinde dragostea Ta în inimile noastre,
Arde spinii patimilor,
Şi fă Lumină sufletelor noastre.

“Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi,
Vino şi Te sălăşluieşte întru noi,
Împreună cu Tatăl şi cu Duhul, precum ai zis,
Că Duhul Tău Cel Sfânt se roagă pentru noi,
Cu suspine negrăite,
Când graiul şi mintea noastră rămân pe jos, neputincioase.

“Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi,
Că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem,
Cât eşti de aproape de sufletele noastre,
Şi cât te depărtăm prin minciunile noastre,
Ci luminează Lumina Ta peste noi,
Ca să vedem lumea prin ochii Tăi,
Să trăim în veac prin Viaţa Ta,
Lumina şi Bucuria noastră.

SLAVĂ ŢIE! AMIN.

sâmbătă, 19 mai 2012

Interviu cu părintele Rafail Noica

Ce este viaţa duhovnicească? Părintele Rafail: Astăzi se confunda cu o revenire la o moralitate, cu o moralitate neinspiranta şi insipidă. Nu! Moralitatea este numai un prim pas de întoarcere, un prim pas primitiv de întoarcere la viaţa duhovnicească. Când citiţi Noul Testament vedeţi de câte ori apostolii vorbesc de nouă viaţă în Hristos. Este într-adevăr o viaţă în Duh. Viaţa duhovnicească este a trece de la viaţa noastră primitivă, biologică, pentru care nu am nici un cuvânt de prihană [...] Viaţa în Duh înseamnă a pătrunde în legile, dacă le putem numi legi, ale vieţii dumnezeieşti, care viaţa nu cunoaşte stricăciune, nici micşorare, nici suferinţa - suferinţa este un mers spre moarte, este o pierdere - deci viaţa duhovnicească nu cunoaşte pierdere şi a intra înainte de moartea noastră biologică, a intra în aceste elemente ale vieţi veşnice, este viaţa duhovnicească. Să luăm dragostea. Uite, vă dau un exemplu: de câte ori au venit la mine oameni zdrobiţi de viaţa aceasta, cu încurcături inexplicabile, cu probleme de nerezolvat şi în neputinţa mea, aşa cum ne-a spus părintele nostru duhovnicesc (n.n. Este vorba de părintele Sofronie. Născut în 1896 la Moscova, părintele a manifestat de timpuriu o reală vocaţie de artist plastic, absolvind Scoala Naţională de Arte Frumoase din Moscova. În 1925 pleacă la Muntele Athos şi intră ca monah în mănăstirea Sfântul Pantelimon. Aici cunoaşte pe Cuviosul Siluan căruia îi devine ucenicul şi moştenitorul spiritual. În 1959 întemeiază la Maldon în Essex prima comunitate monahală ortodoxă britanică: Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, al cărui stareţ rămâne până la moarte şi unde în 1988 a fost sfinţită prima biserică închinată Cuviosului Siluan) dacă au venit la mine i-am primit, aşa cum i-au primit şi fraţii mei din mănăstire şi dacă i-am ascultat şi dacă am avut atât de puţină dragoste să-i ascultăm fără să judecăm, de multe ori aşa de puţină dragoste a lucrat aşa o înviere în viaţa acestor oameni că uneori am rămas pur şi simplu nu uimiţi, trăzniţi! De unde până unde! Deci, ce vreau să zic: dragostea în cele mai mici manifestări nu este o chestie psihologică, nici măcar morală; este legea vieţii, şi legea vieţii aduce înviere. Viaţa duhovnicească este lucrul despre care se vorbeşte în teologia noastră cu terminologie eretică: mistică. Pentru noi, în ortodoxie, mistică nu există! Ce se numeşte mistică, aia îi viaţa duhovnicească, fiindcă este a Duhului, pentru că Duhul nu se poate exprima în termenii logicii formale, nici în materialitate, e tainică fiindcă face minuni, face lucruri la care nu ne aşteptam. Chiar şi asta: împărtăşeşti puţină dragoste unui aproape şi te minunezi de unde până unde, că învie toată viaţa lui şi de multe ori şi alţii împrejurul lui. Deci, în câteva cuvinte, asta este viaţa duhovnicească şi tare m-aş bucura că acest cuvânt "mistică" aproape să nu nu se mai audă fiindcă vine dintr-o erezie care nu a ştiut raţional unde să plaseze nişte fenomene pe care nu le putea nega şi atunci a inventat un sertar pe care l-a întitulat mistică şi tot ce nu înţelegi bagi acolo şi zici: "asta-i mistic, asta nu-i mistic". Nu! Noi n-avem nevoie de termenul acesta decât dacă există se întrebuinţează şi asta. Pentru noi este Viaţa duhovnicească, adică viaţa prin care acum începem să lucrăm pocăinţa noastră, începem să vedem mai limpede azi, începem să înţelegem cuvântul din Scriptură mai bine decât ieri, mâine înţeleg mai multe lucruri, fac un lucru care prin a-l face îmi deschide ochii dacă este drept lucrul pe care l-am făcut şi experienţa fizică pe care o am poate că îmi deschide nişte orizonturi la care nu mă aşteptam [...] Fiindcă ce este pocăinţa? Iarăşi un lucru care nu se înţelege drept astăzi. Pocăinţă nu este numai o părere de rău şi o miorlăială pentru nişte răutăţi pe care le-am făcut, pocăinţa este, cum am zis, dinamica către viaţa veşnică. Părintele nostru duhovnicesc, şi dacă vă uitaţi, în armonie cu toată Filocalia, spune că este începutul autenticei contemplări. Ce se întâmplă în pocăinţă? Uitaţi câţi oameni dimprejurul nostru, dar şi noi ieri alaltăieri suntem inconştienţi de păcate - trăim păcatul şi nu ştim că este păcat. De câte ori n-am auzit: "O! părinte, nu ştiam că ăsta-i un păcat!" sau eu cândva aceasta n-am ştiut că-i păcat decât văzând într-o rugăciune sau în întrebările acelea din Molitfelnic. Deci conştientizarea păcatului. Dar în această conştientizare nu este numai lucrul acesta faptic. De câte ori ai încercat să convingi pe cineva ca asta nu-i un lucru bun, un păcat şi nu te-a crezut? Şi ce se întâmplă când începe să te creadă? Ce se întâmplă când eu conştientizez ca un lucru a fost păcat? Încep să văd întunericul în care sunt. Şi ce-mi arăta acest întuneric? Decât că e prezentă o lumină pe undeva în viaţa mea. Deci conştientizarea păcatului, în două cuvinte este - v-o spun din partea filocalicilor şi-a părintelui meu duhovnic - este lumina necreată, este Dumnezeu Însuşi Care-mi luminează conştiinţa. Acum risc deznădejdea, dar acum nu-i momentul să deznădăjduiesc că sunt mai rău decât ieri, ba sunt mai bine, sunt tot păcătosul de ieri, dar încep să fiu conştient. Văzând acuma răul şi întunericul păcatului meu pot să deznădăjduiesc, dar eu sunt mai preţios în ochii lui Dumnezeu decât atunci când eram acelaşi păcătos dar habar n-aveam. De ce? Fiindcă Dumnezeu găseşte în mine pe cineva cu care poate să înceapă a vorbi şi zicea părintele Sofronie: Viaţa pocăinţei nu este altceva decât întoarcerea omului de către întunericul pe care astăzi lumina lui Dumnezeu mi-l descoperă, către acea lumină. Contemplarea luminii necreate, a lui Dumnezeu Însuşi, nu este aşa un fenomen cum ni-l închipuim noi. Este un lucru care este într-un firesc al dezvoltării omului, al devenirii omului intru fiinţă, un firesc, când omul a devenit o minte de Dumnezeu văzătoare fiindcă printr-o ascultare a graiului tainic al lui Dumnezeu îmi dezvăluie întunericul, încep să văd ceva în viaţa mea - dă-ne Doamne şi auzi-ne că rugăciune! - încep să văd însăşi lumina. Părintele nostru Sofronie zicea: de-abia atunci o să-ţi dai seama că asta este acea lumină care în zilele deznădejdilor mele mă lumină ca să-mi văd întunericul, ca să încep călătoria mea dintru întuneric intru lumina. Asta este ce numesc viaţă duhovnicească. Aţi vorbit mult despre dragostea cea adevărată, că este iertare, este postire, este jertfire, cum explicaţi degradarea iubirii în iubire pătimaşă? Părintele Rafail: Tot omul caută adevărul, căuta viaţă de unde vine şi unde este destinat să meargă. Îndrăznesc să mai aduc aici un alt cuvânt al părintelui meu duhovnic nici un om nu vrea să păcătuiască. M-au uimit atunci fiindcă eu ştiu că toţi vrem să păcătuim, dar îi interzis. Nu-i adevărat! Omul nu cauta păcatul. Păcatul în general este o deformare, n-are fiinţă în sine, nu există fiindcă Dumnezeu nu l-a făcut şi ce n-a făcut Dumnezeu nu există. Ce este păcatul - este o deformare, şi vă dau ca pildă lucrul acesta ce mi s-a lămurit într-o zi: mă gândeam ce este murdăria. Să luăm bălegarul. În grajd este bălegarul. Rău nu face, dar când va trebui să-l cureţi, să-l scoţi de acolo. Pe câmpul meu unde o să semăn grâu este aur, dar pe covorul meu în salon nu mersi, acolo îmi este murdărie. Murdăria nu e ce este, ci unde este. La fel şi cu păcatul, dragoste este nu ce este dragoste. Dumnezeu este dragoste şi zicea un părinte, Dionisie de la Muntele Athos - un bătrân roman îmbunătăţit care mai trăieşte, de trei ori am vizitat asta vara Muntele Athos, de trei ori a zis la mai mulţi în mai multe contexte - acest cuvânt: fraţilor, păziţi dragostea ca dragostea este de la Dumnezeu. Bineînţeles că este de la Dumnezeu pentru că este Dumnezeu. Deci omul chipul şi asemănarea lui Dumnezeu ce va fi dacă nu dragoste, şi dacă dragostea în om piere, dragoste vă căuta, şi dacă nu va găsi în Duh şi Adevăr, ca să reluăm cuvântul Mântuitorului, în deznădejdea şi întunericul lui, o va găsi într-un fel strâmt şi tot va trebui să aibă o dragoste. Dacă nu există dragoste dumnezeiască în om va curvi, dar i se va părea lui într-o măsură că asta-i dragoste, se va dezamăgi, poate îşi va reveni că fiul risipitor şi se va întoarce şi va căuta adevărul, dar poate că nu - Doamne fereşte. Omul nu poate fără dragoste pentru că nu poate fără tot ce este cuvânt de la Dumnezeu. Dumnezeu nu ne dă porunci care, cum zice apostolul, ne sunt grele, ingreuitoare. Dumnezeu când ne porunceşte ne arată ceea ce suntem noi ori că suntem şi nu conştientizam, ori că trebuie să devenim. Ori, degradarea dragostei aşa este. În întunericul păcatului omul nu ştie, dar tânjeşte, însetează după ceea ce este adevărul şi neştiind cauta aiurea. Cât de departe trebuie să meargă ascultarea celui din lume faţă de duhovnicul său? Părintele Rafail: Ascultarea nu este o disciplină. În dreapta slăvire, în ortodoxie, ascultarea este o taină. Iertaţi-mă, fraţi teologi, noi nu reducem Biserica noastră la şapte Taine. Sunt nenumărate Taine chiar dacă şapte, ba opt ar trebui să numim taine de căpătâi. Care-i a opta? Dacă Nunta-i o Taină, apoi călugăria nu-i şi asta o Taină? Da, Bun! Hai să zicem şapte Taine de căpătâi, dar multe sunt Tainele Bisericii. Oriunde este vorba de viaţa duhovnicească este vorba de viaţă tainică, o numim mistică. Ascultarea este acea taină în care omul caută voia lui Dumnezeu pentru el însuşi, în care omul poate afla şi poate rămâne în proniile lui Dumnezeu. Şi asta se face prin duhovnic. Nu există o mântuire a monahului şi o mântuire a mireanului, că altfel ar fi dat Hristos alte porunci şi altă Evanghelie pentru monahi şi pentru mireni, pentru femei şi pentru bărbaţi şi aşa mai departe, pentru chinezi şi pentru romani. O Evanghelie şi aceleaşi porunci, Evanghelie, adică buna vestire a învierii din morţi şi aceleaşi porunci pentru lumea întreagă. Deci şi mireanul, acelaşi om ca Adam, ca şi Eva, ca şi mine monahul, avem nevoie de aceeaşi înţelegere a voii lui Dumnezeu. Ascultarea este acea înţelegere a voii lui Dumnezeu în care trebuie să intri. Ce gândeşte Dumnezeu? Cine sunt eu? Uite un mirean de la Bucureşti zicea: aş vrea să ştiu cine sunt eu şi ce vrea Dumnezeu cu mine. Asta-i întrebarea de căpătâi şi pe linia aceasta este ascultarea. Domnul, Făcătorul meu, trebuie să-mi spună cine sunt şi ce vrea cu mine, adică ce rol am de jucat în această istorie, să-mi găsesc fiinţa cea adevărată, mântuirea mea. Deci, ascultarea de duhovnic, dacă o înţelegeţi drept, nu este vorba de orizontalism între tine şi duhovnic. Este vorba de căutarea voii lui Dumnezeu prin duhovnic şi asta-i înţelegerea dreaptă şi taina aceasta se săvârşeşte în felul ăsta: tu ca ucenic, că cel care te duci la duhovnic, fie să te spovedeşti, fie să ceri sfat, cere întâi Domnului în taina inimii tale; de câte ori te vezi păcătos spune Domnului: uite Doamne că sunt păcătos, iartă-mă, vindecă-mă. Când te duci la duhovnic cere-I că prin preoţia duhovnicului, prin lucrarea tainică pe care a lăsat-o Biserica (n.n. Taina Spovedaniei), să ţi se ierte păcatele şi nădăjduiesc că de vei face astfel şi ştiu că de vei face în Duh şi adevăr, cât de puţin de la fiecare spovedanie, o să ieşi mai mult sau mai puţin zburând. Acest zbor nu este doar o stare psihologică - te simţi psihologic uşurat - într-adevăr se întâmplă în Duh o uşurare de care dă Doamne să ai parte acum şi în veci. Dacă te duci pentru un sfat, întâi lui Dumnezeu să-i ceri îndrumare: Doamne! să fac asta sau să fac ăia? Spune-mi prin duhovnicul meu! Când simţi oarecum în rugăciune, în viaţa ta , că vine momentul, du-te la duhovnic cu gândul la Dumnezeu cu atenţia către Dumnezeu şi atunci spune-i duhovnicului problema ta şi pândeşte de la el primul cuvânt. Îl citesc pe sfântul Serafim, ba citesc colecţia Filocalică acel prim cuvânt. Dumnezeu atotputernic e blând, e acea adiere de glas subţire pe care a auzit-o proorocul Ilie şi de care s-a impresionat mai mult decât cutremurul, decât uraganul, decât focul, adierea de glas subţire care e mai rapidă decât toţi dracii dacă lucrăm prin ascultare. Nu întreba pe duhovnic mai departe, primeşte acel prim cuvânt, e cuvântul tău, duhovnicul nu ţi-l poate explica, este dialogul tău intim cu Dumnezeu. Dacă aşa l-ai cerut de la Dumnezeu, dacă în felul ăsta îl vei primi de la duhovnic, de ce să nu cârteşti, de ce să nu te împotriveşti? Fiindcă rişti să lepezi cuvântul lui Dumnezeu. ba chiar în momentul când îi spui părinte explică-mi mai bine, ai rupt firul cu Dumnezeu, ai închis telefonul şi acuma vorbeşti cu aparatul de plastic, dacă-i vorba de telefon, acuma vorbeşti cu duhovnicul ca om. Asta să nu faci! Primeşte cuvântul cu credinţă, cere blagoslovenie şi tu vei înţelege acel cuvânt făcându-l. Unul din chipurile ascultării sunt cei zece leproşi. Hristos le-a spus un cuvânt foarte indiferent. Cei zece leproşi au strigat: Mântuitorule, miluieste-ne şi pe noi. Şi le-a zis: duceţi-vă şi vă arătaţi preotului. Păi, n-avea nici un sens cuvântul acesta, fiindcă ce poate să-mi facă mie preotul, în primul rând. În al doilea rând Moise a rânduit ca dacă te-ai curăţit de lepră sau ţi se pare, du-te la preot şi el te va cerceta şi dacă te va găsi curăţit te va înscrie din nou în societate. Dar ei erau încă leproşi. Ce-au făcut? s-au întors şi au făcut ascultare, fără să judece, fără să cârtească. De ce s-au vindecat? Era puterea dumnezeiască care era conţinută în acea poruncă pe care ei, făcând ascultare şi-au însuşit-o. Aia i-a înviat din morţi, aia i-a curăţit, aia trebuie să căutaţi voi ucenicii, iar voi duhovnicii trebuie să învăţăm lucrul ăsta, să cerem de la Dumnezeu cuvânt, să nu răspundem din mintea noastră. Zicea Sfântul Serafim, când răspundeam din mintea mea erau greşeli şi Sfântul Siluan zice: greşelile pot fi mici, dar pot fi mari. dcei noi, duhovnicii, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu că Dumnezeu în inima noastră să pună cuvânt şi trebuie să ne nevoim, să desluşim acel cuvânt. Dar nădăjduim că până vom ajunge şi noi să desluşim acel prim cuvânt, dacă voi ca ucenici, veniţi la duhovnici cu credinţă, credinţa voastră va face din noi prooroci. Dacă tu vii cu inima aşa, cu deschidere la dumnezeu, tu vei face din duhovnicul tău un prooroc de fiecare dată când vei veni în această ascultare la duhovnicul tău. Multe s-ar putea zice, cer Domnului să le zică în inima voastră, fraţi duhovnici şi cei care va duhovniciţi. Dacă am o problemă, spuneţi-mi, vă rog, la cine să merg, la un preot sau la un psiholog? Părintele Rafail: Eu aş zice: bineînţeles că ar trebui la un preot. Dar observ cu multă, multă durere un lucru în lumea noastră: se întâmplă din ce în ce mai des că noi preoţii nu găsim felul ortodox de a primi pe om, de a-l asculta, de a-l înţelege, de a-l învia. Acum vă zic că unul care vine din Apus unde Biserica de 1000 de ani n-a mai fost şi unde spiritualitatea apuseană a falimentat total, veacul al XX-lea i-a manifestat falimentul care era în ea demult. Acum cei luminaţi ai Apusului cauta din ce în ce mai mult către ortodoxie, acea ortodoxie care prost e înţeleasă pe aceste meleaguri de baştină ale ortodoxiei şi riscăm să fim acum în poziţia evreilor care ei înşişi au pierdut tradiţia dată neamului lor. V-o spun tocmai ca să nu se întâmple lucrul ăsta, ca să cer Domnului că nu numai apuseni să găsească adevărul dar ca şi voi să vă îmbogăţiţi în bogăţia care este moştenirea noastră. Deci în Apus, unde Biserica nu mai este, am impresia că ştiinţa asta a psihologiei este şi ea un fel de milă a lui Dumnezeu într-o lume în care Dumnezeu nu mai există şi există o para-Biserica, o para-preotie ca să-i zicem aşa - nu vreau să-i zic pseudo, deşi ar trebui probabil. Ce este psihologul? Este un om la care te poţi duce şi la care poţi descărca toate şi poţi spune toate şi ştii că n-o să fi judecat şi din motive profesionale acela, în principiu, îţi ţine taina spovedaniei. Părinţi, preoţi! Asta este prerogativa noastră! Noi trebuie să putem nu numai să înlocuim pe psiholog, dar şi să depăşim peste orice aşteptare ceea ce poate face psihologul pentru clientul lui. De ce? Fiindcă avem Taină, avem pe Dumnezeu pe care-L putem împărtăşi. Vă spun acest lucru ca să intrăm un pic în Taina lui Dumnezeu şi nu ştiu până unde va merge! Am văzut înviere în masă, am văzut zeci de familii care au înviat din morţi în Apus şi aici la fel! Deci aş zice bineînţeles că la preot, dar iertaţi-mă, fraţi preoţi, arhierei, trebuie să ne spovedim şi adevărul ăsta este: suntem în aşa hal ca nu ne mai ştim vocaţia şi atunci poporul debusolat merge unde poate şi la cine poate. Vă spun şi lucrul ăsta: psihologia, care din câte ştiu eu a început cu domnul Freud şi a continuat cu domnul Jung, a făcut multe rele pentru om. Dar iarăşi dacă vă uitaţi dintr-un punct de vedere istoric până şi acolo omul se cauta, îşi cauta adevărata sa fiinţă şi vă spun sunt mulţi psihologi care găsesc şi descoperă nişte adevăruri, dar dacă vă uitaţi bine adevărurile erau cunoscute cândva în Biserică şi nu le mai trăim şi spre ruşinea noastră nu le mai aplicăm. Zic de ruşinea asta, ştiţi eu consider că noi toţi suntem un singur om, spovedania mea este spovedania ta, viaţa mea este viaţa ta, împărtăşim aceeaşi soartă şi aş dori să vă chem pe toţi ca un singur om, să ne înnoim în Duh. Nu zic asta ca voi mirenilor să judecaţi pe preoţi, zic că voi mirenilor să vă rugaţi pentru noi că Dumnezeu să ne lumineze ca să vă putem lumina, zic asta pentru fraţii mei preoţi că să ştim că suntem într-o decădere cumplită şi ca să luăm pildă şi de la dreapta şi de la stânga şi de la părinţi şi prin psihologie şi să ne învăţăm şi din lumea dreptăţii şi din lumea păcatului, din toate mărturiile, să înţelegem cu ajutorul lui Dumenzeu şi să ne întoarcem cum zice în Apocalipsă unei Biserici: întoarce-te la cele dintâi până nu-ţi voi lua lumina din mijlocul tău. Aţi spus odată: toate lucrurile se leagă şi se dezleagă în Duh, explicaţi-ne, vă rog? Părintele Rafail: Da, am spus şi în felul ăsta. Tot ce face omul începe în nevăzut, adică în taina inimii tale, când ţi-ai pus în inima asta Dumnezeu a văzut şi dacă te-ai hotărât pentru acest asta este foarte probabil că acel lucru o să înceapă să se înfăptuiască cândva în viaţa ta. Uitaţi, vă dau o pildă: un monah mi-a spus într-o zi: mă certasem cu un alt monah dintr-o altă mănăstire şi m-am căit după aceea şi am vrut să-mi cer iertare, dar nu mai voia să ştie de mine aşa era de rănit şi mi-am zis ce să fac, mâine-poimâine trebuie să plec, eu vreau să mă apropriu de Sfânta Împărtăşanie, ce să fac, am rănit pe fratele meu, cum o să pot să mă aproprii de Împărtăşanie, cum să continui viaţa pocăinţei mele că nu mă mai primeşte; eu vreau să-i cer iertare şi el nu vrea să audă nimic. Şi zice: mi-am amintit de un cuvânt din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Monahul acesta-i grec şi în greacă - îmi pare rău că în traducerea noastră nu reiese aşa - la pomeniri, după sfinţirea Tainelor când spune "pomeneşte Doamne pe cei care ai învrednicit să împărăteasca pe pământ" spune aşa: "glăsuieşte în inimile lor cele bune pentru Biserica Ta, pentru poporul Tău". Monahul şi-a adus aminte de acest glăsuieşte şi a zis: Doamne! glăsuieşte în inima lui pentru pocăinţa mea, spune-i că mă căiesc pentru ce am făcut, că-i cer iertare şi că eu îl iert. Şi mi-a spus: data următoare când l-am văzut parcă nu fusese niciodată nor pe cer, totul dispăruse şi împăcarea lor era deja făcută. Când am auzit cuvântul ăsta, am sfătuit multe persoane în această direcţie şi aproape de fiecare dată s-au întâmplat minuni dintr-astea. O monahie care era nouă într-o mănăstire şi spunea "Părinte! mi-e frică de toată lumea", era foarte sensibilă şi ranita mai ales de monahia cutare care era un pic mai aşa, în vârstă şi mai autoritară. Zice: când intru în bucătărie m-apuca groază, nu ştiu ce să fac. I-am spus să se roage: "Doamne spune în inima ei să-mi spună un cuvânt bun sau spune-i ceva bun despre mine". Într-o zi vine fugind către mine: "Părinte! Părinte! ştiţi ce s-a întâmplat? A venit maică cutare şi m-a apucat groază şi am zis Doamne spune-i că o iubesc!" şi zice: "nu ştiu, părinte, coincidenţă, s-a uitat frumos la mine şi mi-a zis ceva frumos". Ultima oară când am văzut-o, acum un an era aceeaşi faţa luminată aşa cum se luminase atunci, acum vreo zece ani şi era împăcată cu toată lumea şi cred că au continuat aceste coincidenţe. Deci se leagă şi se dezleagă în Duh, în taina inimii şi profit de întrebare să spun şi lucrul ăsta: trebuie să ne nevoim în ceva ce strămoşii noştri cred că făceau fireşte. Cred că strămoşii noştri, care erau cât de cât apropiaţi de Dumnezeu, în mod firesc pentru fiecare lucru chemau pe Dumnezeu. Vezi o primejdie: Doamne! şi zici ceva lui Dumnezeu. Vezi un păcat în tine: Doamne! uite ce-i în mine, nu mă lăsa aşa! Vezi pe cineva care te supăra şi nu te poţi împăca cu el: Doamne! spune ceva în inima mea pentru aproapele meu! s.a.m.d. Chemaţi-L pe Dumnezeu. Zicem că Iisus Mântuitorul este singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om. Îndrăznesc să spun că lui Dumnezeu îi place să mijlocească între om şi om. Chemaţi-L pe Dumnezeu mijlocitor între tine şi vrăjmaşul tău, între tine şi cei cu care te-ai certat şi să vezi cum spuneam către cineva acum câtăva vreme: Dumnezeu nu există. Nu! Dar se preface bine! Fă şi tu ca şi cum ai crede şi să vezi cum şi Dumnezeu se face ca şi cum există! Şi provocăm coincidenţe dintr-acelea. În esenţă profit ca să zic: să învăţăm, fraţilor, să chemăm pe Dumnezeu în toate împrejurările, să-i cerem sfatul lui Dumnezeu, să mulţumim lui Dumenzeu când ne-a dat ceva ce i-am cerut, să-L întrebăm pe Dumnezeu ce înseamnă asta şi toate nedumeririle noastre. Întâi "Doamne!" să fie în inimile noastre şi după aceea tot restul. Dacă vrei să-l vezi pe duhovnicul tău şi este la 100 de metri de tine trebuie să faci 100 de metri şi poate altceva l-a înhăţat sau trebuie să iei telefonul şi să faci un număr. Pentru Dumnezeu nimic din toate astea, acum poţi să zici "Doamne!" şi ai contactat "satelitul Doamne" şi să vezi cum se preface acest Dumnezeu că există. Părinte Rafail, aţi spus că pe meleagurile noastre ortodoxia este puţin înţeleasă şi trăită, am dori să ne conştientizaţi mai mult asupra acestui lucru? Părintele Rafail: Mă bucur de întrebarea asta. Ce mi s-a întâmplat mie s-a întâmplat multora în Apus când ne-au lipsit cele ce luăm de bună, am început să căutăm, căutând am găsit mai mult decât ne-am aşteptat. În cazul meu, când vă spun că am trăit ortodoxia ca fiind însăşi firea omului a fost acel mult mai mult decât mă aşteptam. Întrebam pe Dumnezeu în taina inimii: Doamne! da de ce ar fi ortodoxia mai adevărată sau mai înţeleaptă sau mai adâncă sau mai nu ştiu ce decât protestantismul care-l descoperisem eu aşa cum mi se părea. Mi-a arătat Dumnezeu că nu era mai înţeleaptă, mai adevărată, era firea omului. De-aia este mai decât ori şi ce. Orice religie, orice rătăcire, orice ideal este un om care se cauta şi ortodoxia este aia ce caută omul. Pe meleagurile noastre se întâmplă ce se întâmplă cu evreii din Vechiul Legământ. Conştientizaţi de descoperirea dumnezeiască că ei sunt poporul ales, bineînţeles că păcatul şi-a tras spuza pe turtă lui şi atuncea au început să se mândrească. Care este primul cuvânt de propovăduire al glasului Cuvântului lui Dumnezeu, adică Ioan Botezătorul ? - Troparul zice că e glasul Cuvântului, glasul cel din pustie - "şi să nu vă ziceţi vouă că sunteţi sămânţa lui Avraam că zic vouă că din pietrele acestea Dumnezeu poate să ridice fii lui Avraam". Echivalentul acestor cuvinte este valabil pentru toată ortodoxia în baştină ei astăzi, la noi, la ruşi, la greci am văzut aceleaşi lucruri. Paradoxal, ce s-a întâmplat în istorie, ce s-a întâmplat în Vechiul Legământ, aşa se întâmplă şi astăzi, multe rătăciri în Apus şi diaspora, omul se cauta şi un pic se găseşte şi un pic se pierde, dar conştientizarea a ceea ce este ortodoxia mult mai puternic se da acolo unde nu este, unde omul caută, decât aici unde o ai pe toată pe toate drumurile, o iei de bună, ai una aici, ai una acolo, toate străzile sunt pline de preoţi, vrei să te spovedeşti ai unde să te duci. Da! Toate sunt la îndemână, dar o luăm de bună, şi fiindcă o luăm de bună o pierdem fiindcă păcatul îşi trage spuza pe turtă lui, păcatul fiind indiferentă, păcatul fiind nepăsarea, păcatul fiind mândria că noi suntem popor aşa şi pe dincolo, poporul lui Dumnezeu. Vă spun că din popoarele pe care le-am cunoscut nu este nici un popor care să nu fie buricul pământului. Sunt zeci de burice dintre care, bineînţeles, sunt eu şi poporul meu. Asta este păcatul şi spuza care şi-o trage, pentru asta poporul lui Dumnezeu pe Dumnezeu l-au răstignit şi pe Dumnezeul lor şi tradiţia lor au pierdut-o. Apostolul Pavel s-ar fi făcut el anatema de la Hristos numai pentru că poporul lui să poată reveni la adevăr şi n-a venit până astăzi. Spunea părintele meu duhovnic: noi suntem ortodocşi, dar noi nu putem fi mândri că suntem ortodocşi, noi trebuie să fim smeriţi că suntem ortodocşi. Ortodoxia în smerenie se păstrează. Părinte Rafail cum să mă păzesc de gândurile rele care îmi vin în minte? Părintele Rafail: Tot prin satelitul Doamne. [...] Ce-am spus şi altor tineri vă spun şi vouă: nu este greu, este cu neputinţă! Firea ta când se simte deznădăjduită că voi putea să ajung la asta, firea îţi mărturiseşte că nu face parte din mine, nu face parte din firea noastră biologică. Dar de la Dumnezeu nici să nu aşteptăm mai puţin decât cele cu neputinţă. Dumnezeu numai în cele cu neputinţă lucrează, în cele cu putinţă facem şi noi. Dumnezeu nu învârte la mămăliga ta. Dar dacă este vorba de poruncile lui Dumnezeu numai Duhul lui Dumnezeu în tine va putea lucra. Vrei să te păzeşti de gânduri? Dumnezeu să te ajute şi faci asta. De câte ori vezi un gând rău în inima ta spune: Doamne uite ce este în mine! Şi cere lui Dumnezeu. Poate ai nedumeriri, întreabă-L pe Domnul, leagă şi dezleagă în Duh. Vrei să şti cum să nu le mai faci, cere Domnului să nu le mai faci, cere Domnului apărare să nu mai cazi în păcat. Întotdeauna cu Domnul lucrează! Dumnezeu, ştiind că ne dă porunci - cuvinte cu neputinţă omului de urmat, total cu neputinţă - nu aşteaptă ca eu să le împlinesc, aşteaptă ca eu văzând că nu sunt ăla cum ar trebui să fiu, să zic: "Doamne ! fă tu ceva, du-mă Tu pe calea Ta!" Nu zice şi Hristos "Precum am zis evreilor vă zic şi vouă: unde merg Eu voi nu puteţi să mergeţi, dar veţi veni mai pe urmă". Când mai pe urmă? După pogorârea Duhului Sfânt, acea pogorâre facă-se vouă, ţie frate sau soră care mi-ai pus întrebarea şi tuturor! Contactaţi "satelitul Doamne"! Cum putem ajunge la rugăciunea curată, la statornicia gândului în rugăciune? Părintele Rafail: Iarăşi vă zic: este cu neputinţă. Rugăciunea curata este o stare mai presus de fire. Ei, acest cu neputinţă să vi se facă vouă prin lucrarea lui Dumnezeu. Acuma lucrarea lui Dumnezeu are mai multe lături. Spunem după împărtăşanie în rugăciune "să-mi fie acestea spre merinde, spre viaţa de veci". Ce este aceasta merinde? Este împuternicire. Când eşti slăbănog, ai muncit mult, ai umblat mult, te-aşezi niţel, mănânci ceva şi o iei din nou şi continui să lucrezi, aşa sunt şi aceste merinde - Tainele Bisericii, cu precădere Sfânta Împărtăşanie, dar şi toate sfinţeniile Bisericii: aghiasma, untdelemnul sfinţit, anafura şi tot ce este sfinţenie sunt lucruri prin care primim aceste energii, prin care putem să continuăm viaţa pocăinţei noastre, ba să o facem lucrătoare şi să ajungem la Cel neajuns, adică la cele cu neputinţă omului prin lucrarea lui Dumnezeu cu împreună lucrarea noastră. Profit să vă spun încă un lucru: de multe ori am avut şi eu întrebarea şi mulţi tineri m-au întrebat dar dacă Dumnezeu ştie toate de ce trebuie să mă rog şi să-I spun? Nu trebuie, dar de multe ori rugăciunea este singura metodă prin care îmi pot arăta împreună mea lucrare cu Dumnezeu. Zicând "Doamne vreau asta!", Dumnezeu ştie că vreau, dar făcând-o încep o împreună lucrare. Uneori poate este singurul lucru pe care pot să-l fac, alteori se adăugă la ceea ce fac. Deci, "Doamne dă-mi răbdare!" este deja o împreună lucrare, Dumnezeu îmi dă răbdare. De ce? Pentru că e indelung-rabdator. Vine un moment în care trebuie să-mi exersez răbdarea, încerc cum pot, voi reuşi sau voi cădea, vedea-voi! Dar cerând de la Dumnezeu răbdare, împreună lucrez cu Dumnezeu mântuirea mea. Nu aştept pică pară mălăiaţa în gura lui nătăfleaţa. Fac şi eu ceva! Cer Domnului: dă-mi asta! Părinte Rafail, unii preoţi spun că nu e bine să ne împărtăşim des, ce ne sfătuiţi referitor la Împărtăşanie? Părintele Rafail: Sfătuiesc pe toţi să se împărtăşească cât de des posibil, atât de des cât îi sfătuiesc duhovnicii lor. Şi asta nu numai pentru a nu intra în conflict cu duhovnicii, ci fiindcă - şi asta este un lucru foarte important de înţeles - omul nu este un obiect şi ca atare nu este supus unei legi. Omul este o excepţie. Fiecare suflet ce va fi existat în lumea asta este o călătorie dintru nefiinţă până în veşnică dumnezeire, o călătorie unică. Aş prefera o împărtăşanie cât mai des. Nu este caracteristica împărtăşaniei deasă, ci aş zice împărtăşanie des, dar cât de des este bine ţie sau ţie, asta o las duhovnicului tău şi cer Domnului să insufle pe fiecare duhovnic cât de des este bine pentru cutare şi pentru cutare; pentru tine poate vino peste doi ani, pentru tine în fiecare duminică, pentru altcineva duminică şi de praznice, pentru alţii la două săptămâni s.a.m.d. Părinte, daţi-ne un îndreptar de viaţa duhovnicească prin care să punem început bun în viaţa noastră? Părintele Rafail: Asta este simplu. În legătură cu ce-am vorbit, apropo de faptul că toate se leagă şi se dezleagă în Duh şi în nevăzut, singurul îndreptar pe care-l pot da tuturor este: contactaţi "satelitul Doamne". Să ne învăţăm cu "Doamne" în toate împrejurările şi să începem cu "Doamne" şi alt îndreptar nu cred că aş putea să dau fără ca pe unul sau pe altul să-l poticnesc. Toate legile îşi au valoarea şi limita lor, dar "Doamne" nu cere nici o limită. sursa:www.crestinortodox.ro

miercuri, 2 mai 2012

Sporirea Minţii, icoana celor ce nu pot învăţa + ACATISTUL ei


Sporirea Minţii este o icoană a Măicii Domnului, a fost descoperită în Rusia, în Catedrala Schimbarea la Fata - Spaso Preobrajensk - din orasul Ribinsk.
Ne rugăm la această icoană,pentru a primi binefaceri duhovniceşti şi trupeşti, printre care luminarea mintii şi a inimii cu adevărul dumnezeiesc,pentru a învăţa uşor,pentru reuşită si spor la învăţătură si ajutor la examene,pentru înţelepţire.

ACATISTUL
"Icoana Sporirea Mintii" - Icoana facatoare de minuni !

Condacul 1:

Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Imparatesei cerului si a pamantului, celei ce intregii lumi vindecarea duhovniceasca ii daruieste, cantare de multumire ii aducem pentru comoara dumnezeiascace ne-a daruit-o, facatoarea de minuni a ei icoana, numita "Sporirea mintii", cu care ingraditi fiind, cu luminoasa bucurie slavim si cu dragoste glasuim: Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!
Icosul 1:
Ingerul vestitor in cetatea Nazaret a fost trimis catre Preacurata Prunca Maria, ca sa-i graiasca: Bucura-Te! Iar Preacurata, auzind a arhanghelului buna vestire, in smerenia inimii ei, asa i-a raspuns: Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau. Atunci Dumnezeu-Cuvantul in pantecele ei S-a intrupat. Iar noi, pacatosii, pe Maica lui Hristos Dumnezeul nostru cu evlavie cinstind-o, asa cum ingerul ne-a invatat, cu smereniesa-i cantam Celei pline de har:

Bucura-Te, ceea ce esti binecuvantata intre femei;
Bucura-Te, ceea ce de la Domnul har ai aflat;
Bucura-Te, ea adumbrita de puterea Celui Preainalt ;
Bucura-Te, ceea ce de Duhul Sfant ai fost sfintita;
Bucura-Te, roaba credincioasa a Domnului;
Bucura-Te, Prunca de Dumnezeu aleasa;
Bucura-Te, ceea ce pe Mantuitorul lumii ai nascut;
Bucura-Te, Maica Luminii, ceea ce pe toti ii luminezi;
Bucura-Te, ceea ce intreci mintea celor intelepti;
Bucura-Te, ceea ce rosturile credinciosilor le deslusesti;
Bucura-Te, Imparateasa cerului si a pamantului;
Bucura-Te, ca pe tine te fericesc toate neamurile;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!

Condacul 2:
Vazand, Preaneprihanita, dorirea poporului celui nou, pe binevestitorul evanghelicelor taine, Apostolul Luca, l-ai blagoslovit, preacurat chipul tau sa-l zugraveasca si, privind la acesta, cu putere cu putere ai grait: Cu acest chip zugravit vor fi harul meu si puterea. De aceea, in fata sfintelor tale icoane, cu care intreaga lume crestina ai impodobit, cu evlavie ne inchinam si, multumindu-I lui Dumnezeu pentru tine Ii cantam Aliluia!

Icosul 2:

Ceea ce cereasca intelepciune o deslusesti, Fecioara Preacurata, tuturor credinciosilor ai binevoit a le descoperi ca in lume lucreaza voia lui Dumnezeu, buna, bineplacuta si desavarsita, care depasaste orice minte. Cauta spre noi, Nascatoare de Dumnezeu atotlaudata si cu lumina adevarului lumineaza-ne, mangaie-ne ca o Maica, pe calea cea dreapta ne calauzeste, ca astfel sa-ti strigam, cei ce ne rugam tie:

Bucura-Te, ceea ce pe Hristos, puterea lui Dumnezeu si intelepciunea lui Dumnezeuo ai nascut;
Bucura-Te, ceea ce pe Dumnezeucu cu omul L-ai unit;
Bucura-Te, ceea ce sufletele noastre cu lumina mintii le luminezi;
Bucura-Te, vas negrait al slavei lui Dumnezeu;
Bucura-Te, incepatoare a cinstirii sfintelor icoane;
Bucura-Te, datatoarea comorilor duhovnicesti;
Bucura-Te, ceea ce sfintelor tale icoane har le daruiesti;
Bucura-Te, caci privind la icoanele tale, tie ne inchinam;
Bucura-Te, ceea ce prin sfintele tale icoane intregii lumi vindecari daruiesti;
Bucura-Te, ceea ce mintile si inimile noastre la cer le ridici;
Bucura-Te, ceea ce intreaga zidire cu raza harului tau ai luminat;
Bucura-Te, ceea ce impreuna cu Fiul tau Dumnezeu de-a pururi imparatesti;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!

Condacul 3:

Adumbriti fiind de puterea harului, niste crestini evlaviosi in cetatea Nazaretului au ajuns si acolo casa Nascatoarei de Dumnezeu au aflat, unde Preacurata s-a nascut si binevestirea arhanghelului a primit, si au mutat Sfanta Casa in pamantul Italiei, in orasul Loreto. Pana in zilele noastre, in catul de sus al Sfintei case icoana Nascatoarei de Dumnezeu, din lemn faurita, se pastreaza, pe care cerestile puteri ingeresti nevazut o inconjoara si cu cucernicie o cinstesc, cu bucurie cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3:

Milostivire de maica avand spre tot neamul crestinesc, toate colturile lumii le chemi la mantuire, Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, de aceea in casa ta felurite neamuri din multe tari sosesc si in fata icoanei tale isi marturisesc pacatele. De aceea, de la rasarit si pana la apus icoana ta se slaveste si credinciosii izbaviti de boli, de dureri si de necazuri multumire iti aduc, strigand catre tine:

Bucura-Te, casa pe care Intelepciunea lui Dumnezeu Siesi si-a zidit;
Bucura-Te, cetate dumnezeiasca, ce din mica cetate a Nazaretului ai venit;
Bucura-Te, ceea ce prin nasterea ta casa lui Dumnezeu ai luminat;
Bucura-Te, Prunca, mai inalta decat Sfanta Sfintelor;
Bucura-Te, ceea ce cu dumnezeiescul Prunc De-dinainte-de-veci in Nazaret ai sosit;
Bucura-Te, ceea ce tainei mantuirii neamului omenesc ai slujit;
Bucura-Te, scara, pe care de la pamnat la cer ne suim;
Bucura-Te, minunat acoperamantal intregii lumi;
Bucura-Te, caci cu credinta preacuratului tau chip zugravit ne inchinam;
Bucura-Te, caci de la el daruri pline de har pentru mantuirea sufletelor noastre luam;
Bucura-Te, ceea ce semne minunate prin icoanele tale savarsesti;
Bucura-Te, puternica aparatoare a neamului crestinesc;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!

Condacul 4:

Un oare care zugrav de urgia unei boli cumplite fiind stapanit si la tulburarea mintii ajungand, de la doctorii pamantesti nici un folos nu a aflat. Atunci Preacurata Nascatoare bolnavului i s-a aratat si sa-i zugraveasca icoana, care sfinteste casa ei din orasul Loreto i-a poruncit. Acestea implinind, zugravul s-a vindecat si, din acea zi, icoana pictata "Sporirea mintii" o numit-o, cantand in fata ei cantare de lauda lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4:

Crestinii din tara Rusiei auzind ca, spre bucuria si mangaierea lor, Preacurata Nascatoare sa le dea icoana sa numita "Sporirea mintii" a binevoit, cu multe chipuri ale ei bisericile si casele si-au impodobit, de la care multime de semne negraite si minuni din belsug se savarseau pentru toti cei ce cu credinta se apropiau si ii cantau Preabinecuvantatei Nascatoare asa:

Bucura-Te, ceea ce cinstita icoana a chipului tau spre mangaiere si sfintire ne-ai daruit;
Bucura-Te, ceea ce durerile sufletesti si trupesti cu icoana ta grabnic le tamaduiesti;
Bucura-Te, ceea ce pamantul Rusiei cu acoperamantul milostivirii tale l-ai adumbrit;
Bucura-Te, ceea ce pe iubitorii si cinstitorii icoanei tale de toate necazurile ii izbavesti;
Bucura-Te, ceea ce in chip nevazut, impreua cu sfintele tale icoane, in casele noastre patrunzi;
Bucura-Te, ceea ce binecuvantare si bucurie astfel ne daruiesti;
Bucura-Te, ceea ce pe cei parasiti de doctori in preaputernicile tale brate ii primesti;
Bucura-Te, vindecatoare a celor ce mintile, din pricina bolii, si-au ratacit;
Bucura-Te, nadejdea celor fara de nadejde;
Bucura-Te, luminarea cugetelor noastre;
Bucura-Te, oglinda curata a cunostintei adevarului;
Bucura-Te, caci de la rasarit pana la apus numele tau se fericeste;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!

Condacul 5:

Asemeni unei stele calauzite de Dumnezeu s-a aratat icoana ta, Maica a Domnului: tara Rusie si orasele ei le sfinteste, pe cei aflati in intunericul nestintei cu lumina cunostintei dumnezeiesti ii lumineaza, mintea noastra cea intunecata de pacate o limpezesti, pe cei rataciti pe calea poruncilor Fiului tau si Dumnezeu ii indruma, Caruia spre multumire Ii cantam: Aliluia!

Icosul 5:

Vazand comoara dumnezeiasca, icoana minunata a Maicii Domnului, catre aceasta cu sarguinta sa alergam, pentru ca in neputinte vindecare, in mahniri mangaiere, innecazuri izbavire sa primim si cu bucuie sa-i cantam Aparatoarei noastre:

Bucura-Te, ceea ce cu ivirea icoanei tale pe credinciosi i-ai luminat;
Bucura-Te, caci prin tine Soarele Dreptatii, Dumnezeul nostru in intuneric a stralucit;
Bucura-Te, Maica a Luminii Mintii, care au harul intreaga lume ai luminat-o;
Bucura-Te, ceea ce cu zorile harului ne inteleptesti;
Bucura-Te, ceea ce cu lumina ta intunericul nestintei noastre il risipesti;
Bucura-Te, Fecioara, caci prin tine lumina cunostintei dumnezeiesti tuturor le-a stralucit;
Bucura-Te, candela nestinsa, ceea ce flacara credintei o aprinzi;
Bucura-Te, ceea ce calea virtutilor o deslusesti;
Bucura-Te, izvorul sfinteniei;
Bucura-Te, puternica noastra Aparatoare de necazuri si de urgii;
Bucura-Te, faclie neostoita a iubirii dumnezeiesti;
Bucura-Te, ceea ce prin stralucirea minunilor tale primavara mantuirii o binevestesti;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!

Condacul 6:

Intreaga lume propovaduieste milostivirea ta, o, Maica a Domnului nostru, caci in toate orasele si satele de pe pamantul Rusiei icoana ta, cea numita "Sporirea mintii" cu raze de minuni straluceste, luminand sufletele noastre cu lumina harului dumnezeiesc si indemnandu-ne sa-I cantam lui Dumnezeu, Celui ce te-a proslavit: Aliluia!

Icosul 6:

Stralucit-a in cinstita ta icoana, Preacurata, lumina mantuirii celor rataciti in bezna pacatelor si a patimilor si toti cei ce cu credinta si evlavie se roaga in fata ei grabnic ajutor primesc. Intunecimea mintilor noastre cu lumina ta risipeste-o, Atotlaudata, si da-le sa vada lumina cea adevarata tuturor celor ce cu dragoste iti canta asa:

Bucura-Te, stea neapusa, ceea ce Soarele dreptatii in lume l-ai adus;
Bucura-Te, Maica Luminii celei adevarate, care lumineaza sufletele credinciosilor;
Bucura-Te, povatuitoarea invataturii celei pline de har;
Bucura-Te, ceea ce cu luminosul tau acoperamant mintea noastra tulbura o luminezi;
Bucura-Te, zare neinserata, ce risipesti picla pacatelor noastre;
Bucura-Te, ceea ce ne izbavesti de intuneric si de vesnicele cazne;
Bucura-Te, ceea ce de cursele vramasilor ne slobozesti;
Bucura-Te, ceea ce nebunia lumii acesteia o biruiesti;
Bucura-Te, doborarea invataturilor stricatoare de suflet;
Bucura-Te, daruitoarea invataturilor folositoare;
Bucura-Te, ceea ce mangaiere cu icoana ta ne daruiesti;
Bucura-Te, ceea ce cu lumina bucuriei sufletele ni le intaresti;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!

Condacul 7:

Vrand ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina, preamilostivul Dumnezeu si Ziditorul nostru i-a daruit Maicii Sale pentru noi icoana "Sporirea mintii", pentru ca toti cei ce cu credinta se roaga in fata ei, sa primeasca puterea cuvantului, minte si intelepciune si in linistea cugetului lor sa-I cante Domnului sa Imparatului nostru: Aliluia!

Icosul 7:

Noi si preaslavite minuni credinciosilor le descoperi, Maica a lui Dumnezeu, prin sfanta ta icoana: cu puterea harului lui Hristos pe cei cu mintea tulburata ii luminezi, de nebunie ne feresti, slabiciunile le intremezi si tuturor ce alearga la tamaduitoarea ta icoana grabnica vindecare le daruiesti, indemnandu-i sati cante:

Bucura-Te, ceea ce ne scoti din adancul nestintei;
Bucura-Te, ceea ce mintea multora o luminezi;
Bucura-Te, ceea ce cuvantul intelepciunii celor ce il cer, il daruiesti;
Bucura-Te, ceea ce mintile celor fara de minte le intregesti;
Bucura-Te, izgonitoarea cugetelor pacatoase;
Bucura-Te, imblanzitoarea inimilor invartosate;
Bucura-Te, ceea ce mintea spre Dumnezeu ne-o inalti;
Bucura-Te, inteleptitoarea neinteleptilor;
Bucura-Te, povatuitoarea noastra spre evlavie;
Bucura-Te, ceea ce rugaciunile binecredinciosilor spre Fiul tau si Dumnezeu le aduci;
Bucura-Te, ceea ce insati neincetat pentru noi toti te rogi la Prestotul Atottiitorului;
Bucura-Te, ceea ce vesnica bucurie ne-o harazesti;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!

Condacul 8:

Nespus este a privi la icoana ta pe lemn zugravita, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, care, cu dumnezeiasca ta putere, duhurile intunericului le risipesti si celor slabi la minte si cu greutate la invatatura minte le daruiesti. Si noi, cei ce pierim in pacate, cu lacrimi te rugam, izbaveste-ne de dusmanii vazuti si nevazuti, de intunericul nechibzuinte, pentru ca intodeauna sa-I cantam Domnului si Mantuitorului nostru: Aliluia!

Icosul 8:

Tot pamantul Rusiei este plin, ca de niste astri luminati de Dumnezeu, de facatoarele de minuniale tale icoane, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, printre care si icoana "Sporirea mintii", care cu har straluceste si inimile noastre inghetate cu semnele milostivirii tale fata de noi, pacatosii, le incalzeste. Pentru aceasta in fata sfant chipului tau genunchii plecandu-ne, tie iti cantam, Preacurata, asa:

Bucura-Te, ceea ce necazurile noastre in bucurii le prefaci;
Bucura-Te, ceea ce de sagetile aprinse ale vicleanului ne ocrotesti;
Bucura-Te, invatatoarea pruncilor si pazitoarea lor cea plina de har;
Bucura-Te, Ocrotitorea si Calauzitoarea preainteleapta a tineretii;
Bucura-Te, ceea ce copiilor cu greutati la invatatura minte le daruiesti;
Bucura-Te, ceea ce strici cursele vradmasilor;
Bucura-Te, ceea ce luminezi cugetele credinciosilor;
Bucura-Te, ceea ce-i rusinezi pe necredinciosi;
Bucura-Te, vindecatoarea celor stapaniti de intunecarea mintii;
Bucura-Te, ca harul icoanei tale alunga pe demoni;
Bucura-Te, Maica milostivirii si a bunatatilor;
Bucura-Te, nadejdea mantuirii noastre;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!

Condacul 9:

Toate fintele ingeresti tie cu evlavie iti slujesc, o, Craiasa a cerului si a pamantului, neamul omenesc lauda iti aduce si sfsanta ta icoana o cinsteste, pe care spre bucurie si mangaiere ne-ai daruit-o. Invata-ne, Preabuna, cu vrednicie sa te slavim si Mantuitorului lumii, Celui din tine nascut sa-I cantam: Aliluia!

Icosul 9:

Ritorii Omenesti nu se pricep a cunoste taina slujirii tale neamului crestinesc, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, nici nu pot intelege puterea minunata de la icoanele tale izvorata pentru toata trebuinta sufleteasca si trupeasca a oamenilor. Iar noi, crestinii drept slavitori, cu lacrimi de bucurie in ochi in fata sfintei tale icoane stand, te slavim, Fecioara plina dee har, si graim:

Bucura-Te, bucuria ingerilor;
Bucura-Te, cea careia arhanghelii i se inchina;
Bucura-Te, ceea ce heruvimi in vazduh esti intmpinata ;
Bucura-Te, cea careia lauda ii aduc serafimii;
Bucura-Te, podoaba stralucitoare a Bisericii ceresti si pamantesti;
Bucura-Te, ceea ce esti mai inalta decat toate puterile ceresti;
Bucura-Te, ceea ce esti cinstita de ostirile ceresti;
Bucura-Te, slava tuturor pamantenilor;
Bucura-Te, ceea ce mintile noatre cu icoana ta spre Cel Preainalt le ridici;
Bucura-Te, Calauzitoarea noastra spre Patria cereasca;
Bucura-Te, ceea ce cu lumina sufletului tau tot pamantul il imbratisezi;
Bucura-Te, ceea ce in fata Crucii Fiului Tau pe toti ne-ai infiat;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!

Condacul 10:

Dorind sa mantuiasca lumea de nebunie si de amagirea vrajmasului, Domnul Cel iubitor e oameni ne-a daruit minunata ta icoana, Nascatoare de Dumnezeu. In fata ei cei tulburati la minte se tamaduiesc, cei chinuiti de demoni se izbavesc, suferinzii mangaiere si bucurie dobandesc. Pentru aceasta slavind pe Dumnezeu, Cel ce astfel de milostiviri ne daruieste, sa-I cantam cantare de multumire: Aliluia!

Icosul 10:

Zid nebiruit si Acoperamant fii noua, Preacurata, impotriva navalirii vrajmasilor vazuti si nevazuti, ocrotindu-ne de orice boala si napasta. Pentru aceasta, cu credinta cazand la icoana ta "Sporirea mintii", pentru haric ajutor si tamaduirea tuturor neputintelor trupesti si sufletesti, cu bucurie iti cantam asa:

Bucura-Te, Pazitoare noastra de caile pierzarii;
Bucura-Te, indrumatoarea credinciosilor spre tot lucrul cel adevarat;
Bucura-Te, izgonitoarea duhului bolii si al leneviei ;
Bucura-Te, dobandirea duhului intelepciuni si al puterii;
Bucura-Te, ceea ce pe vrajmasii cu puterea lui Dumnezeu ii rusinezi;
Bucura-Te, ceea ce destrami sfaturile necinstitorului;
Bucura-Te, ceea ce sanatate demonizatilor le daruiesti;
Bucura-Te, tamaduitoara cumplitelor neputinte;
Bucura-Te, izbavitoarea noastra de moarte duhovniceasca;
Bucura-Te, ceea ce cu lacrimile tale pacatele noastre le curatesti;
Bucura-Te, ceea ce cu bucurie duhovniceasca in chip minunat ne indestulezi;
Bucura-Te, ceea ce in veacul viitor vesnic bucurii ne harazesti;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!

Condacul 11:

Cantare de multumire iti aducem in fata preacinstitului tau chip, o, Preacurata, pentru negraita ta milostivire catre noi si ne rugam, Ceea ce esti plina de har: pazeste mintile si inimile noastre de invataturile stricatoare, de necredinta si de superstitii, apara tara Rusiei de toata neoranduiala iscata in patria noatra de potrivnicii credintei si invredniceste-ne cu inima curata sa-L slavim pe ziditorul nostru cantand-i cantarea: Aliluia!

Icosul 11:

Ca pe o faclie purtatoare de lumina vedem icoana ta, Maica a Domnului, cu stralucirea minunilor tale pamanul nostru luminandu-l, pe calea mantuirii indrumandu-ne si inimile noastra catre tine, Preacurata cu dragoste aprinzandu-le. Iar noi, cunoscand puterea harului tau, cu cantari de bucurie te proslavim asa:

Bucura-Te, ceea ce il intreci cu intelepciunea pe Solomon;
Bucura-Te, ceea ce ascunsele taine dumnezeiesti le descoperi credinciosilor;
Bucura-Te, ceea ce pe neintelepti preaintelepti ii arati;
Bucura-Te, fulger, ce luminezi sufletele;
Bucura-Te, ceea ce rusinezi intelepciunea desarta a veacului acestuia;
Bucura-Te, ceea ce in ceasul descumpanirii gandul cel bun in inima ni-l daruiesti;
Bucura-Te, descoperirea intelepciunii si bunatatii lui Dumnezeu;
Bucura-Te, frumusetea lumii de sus;
Bucura-Te, ceea ce minunata ta icoana ca pe un dar ceresc ne-ai descoperit;
Bucura-Te, izvorul bucuriei neincetate;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!

Condacul 12:

O, Preabuna, cere pentru noi harul dumnezeiesc de la fiul tau si Dumnezeu, intinde-ne o mana de ajutor, ca sa nu murim nepocaiti; cu iubirea ta incalzeste-ne, curateste mintile npoatre de gandurile pacatoase, limpezeste ochii inimii noastre ca sa vada calea mantuirii si invredniceste-ne ca si in viata aceasta si in Imparatia cereasca sa-i cantam Ziditorului si facatorului nostrui: Aliluia!

Icosul 12:

Cantand minunile tale prin icoana ta savarsite , pe tine te laudam, Craiasa, te slavim , ceea ce cu adevarat esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita, fara de asemanare decat serafimii. Cauta din cer catre cei ce stau in fata sfintei tale icoane si harul tau trimite-ne noua, izbaveste de tot necazul si ispitele vrajmasilor pe cei ce te canta pe tine ca pe Aparatoare, si Ocrotitoarea noastra, asa:

Bucura-Te, ceea ce cu rugaciunile tale intreaga lume o mantuiesti;
Bucura-Te, mangaierea amarnicului veac de acum;
Bucura-Te, Maica Luminii, cea ce cu lumina curatiei tale pe toti ii luminezi;
Bucura-Te, ceea ce ne descoperi tainele voii lui Dumnezeu;
Bucura-Te, ceea ce pamantul Rusiei ca mostenire ti l-ai ales;
Bucura-Te, ceea ce cu icoanele tale facatoare de minuni pamantul Rusiei ai binecuvantat;
Bucura-Te, ceea ce in chip minunat prin icoana ta in chip nevazut ne acoperi;
Bucura-Te, ceea ce bucurie harica versi in inimile iubitorilor de Dumnezeu;
Bucura-Te, ceea ce usile milostivirii dumnezeiesti cu mijlocirea ta le deschizi.
Bucura-Te, ceea ce darurile Sfantului Duh ne ajuti a le dobandi;
Bucura-Te, una curata si binecuvantata intre femei;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!

Condacul 13:

Maica Atotlaudata a Luminii Peste-tot-fiitoare si a Parintelui Intelepciunii, Tu esti lumina mahnitilor, sporirea mintii si bucuria inimilor noastre; auzi-ne pe noi si primeste rugaciunea noastra, a pacatosilor, intelepteste-ne pe noi, neinteleptii si povatuieste-ne sa cantam si sa ne rugam in fata icoanei Tale, "Sporirea mintii" numita. Nu inceta a Te ruga pentru noi, nevrednicii robii Tai, cei ce Te slavim si Fiului Tau si Dumnezeu Ii cantam: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Condacul 1 si Icosul 1.

Rugaciune la icoana Maicii Domnului Sporirea Mintii

Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, casa pe care Intelepciunea lui Dumnezeu Siesi Si-a zidit-o, datatoarea darurilor duhovnicesti, ceea ce de la cele lumesti la cele dinainte de lume mintea noastra o inalti si pe toti la cunostiinta intelepciunii ii ridici! Primeste aceasta cantare de rugaciune de la noi, nevrednicii robii Tai, care cu credinta si cu smerenie ne inchinam in fata Preacinstitei Tale icoane! Indupleca-L pe Fiul Tau si Dumnezeul nostru sa le de-a mai marilor nostri intelepciune si putere, judecatorilor dreptate si necautare la fata omului, pastorilor intelepciune duhovniceasca, ravna si buna paza a sufletelor noastre, invatatorilor smerita intelepciune, fiilor ascultare si noua tuturor Duhul chibzuintei si al evlaviei, duhul smereniei si al blandetii, duhul curatiei si al adevarului. Si acum, maica prealaudata, da-ne buna sporire a mintii, pe cei aflati in vrajba si in dezbinare impaca-i, uneste-i si pune intre ei o legatura de iubire nedespartita, pe cei rataciti din nesocotinta intoarce-i spre lumina adevarului lui Hristos, povatuieste-i frica de Dumnezeu, infranarea si harnicia, da-le cuvantul intelepciunii si cunostiinte folositoare de suflet celor ce le cer, lumineaza-ne cu bucuria cea nepieritoare, Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita decat Serafimii. Iar noi, vazand faptele minunate si preachibzuita intelepciune a lui Dumnezeu in lume si in viata noastra, sa ne instrainam de desertaciunea pamanteasca si de prisositoarele griji lumesti si sa ne ridicam mintile si inimile noastre spre cer, pentru ca, prin ocrotirea si ajutorul Tau, lauda, multumire si inchinare pentru toate sa-i aducem Intreit Slavitului Dumnezeu si Ziditorul tuturor, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

miercuri, 22 februarie 2012

POSTUL si Rugaciunea postului

POSTUL Citeste aceasta rugaciune si sa vezi cum Dumnezeu raspunde: ''Doamne, te iubesc si am nevoie de tine, vino in inima mea si binecuvanteaza- ma pe mine, pe familia mea, casa mea, prietenii mei, in numele Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.''
Trimite acest mesaj la oameni. Vei primi un miracol maine . Un copil L-a intrebat pe Iisus ''Cat de mult ma iubesti?''. Iisus i-a raspuns:''Atat de mult!'' si si-a rastignit bratele pe cruce si a murit pentru noi. Daca crezi in Dumnezeu vei trimite acest mesaj tuturor din lista ta! Daca il stergi vei avea inima rece. Trimite asta tuturor din lista ta in 30 min si priveste ce se intampla. Rugaciunea postului Tata din Ceruri, te rog sa-mi binecuvintezi familia, prietenii, rudele si pe cei pe care ii iubesc, si pe cei care citesc aceasta rugaciune chiar in acest moment.
Arata-le Tu o noua imagine a dragostei si puterii Tale nemarginite.
Duhule Sfant, te rog sa-i ajuti , chiar in acest moment. Acolo unde exista durere, te rog sa le daruiesti pacea si mila Ta. Acolo unde exista indoiala, te rog sa le inspiri o incredere innoita prin Harul Tau. Unde exista o nevoie, te rog sa le-o implinesti.
Binecuvinteaza-le Tu caminul, familia, munca,da-le Intelepciune si Lumina in viata lor.
Binecuvanteaza-i cand pleaca si cand se intorc acasa, mergi inaintea lor si deschide-le calea.
Calauzeste-i si ocroteste-i clipa de clipa in toata viata lor. Iarta-le lor pacatele facute cu voie sau fara de voie, cu stiinta, din nestiinta sau pe cele pe care nu si le amintesc. Condu-i Tu pe Calea Ta Cea Sfinta, In Numele Fiului Tau, Iisus Hristos. Doamne Tata, Fiule si Duhule Sfant, iti multumesc ca tu vei face mai mult decit iti pot eu cere.
Amin *Daca Domnul ti-a pus pe inima sa trimiti aceasta rugaciune la mai mult de patru persoane, esti cu adevarat o persoana binecuvantata.

luni, 13 februarie 2012

Acatistul către Domnul nostru Iisus Hristos - Spor în toate


Acatistul către Domnul nostru Iisus Hristos - Spor în toate

Doamne Iisuse, Hristoase, Mântuitorul meu, Tu eşti Ziditorul nostru, împreună cu Tatăl Ceresc şi cu Duhul Sfânt, şi nimic nu se poate ascunde de Tine, nici un fir de păr nu cade fară voia Ta. Aşa că ştii că din iubire aduc această cântare a mea şi Te rog pune spor în tot ce fac, ca de acum înainte să fac numai voia Ta, să am gânduri curate din lumină venite, cuvinte drepte şi fapte bune şi să-Ţi mulţumesc cântând: "Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat."

Condacul 1
Doamne al meu, Iisuse Hristoase, avem puţină credinţă şi iubire în sufletele noastre, de aceea suntem neputincioşi şi la fiecare pas îţi cerem ceva, neştiind să ne lăsăm în mâna Ta, de unde iese mană şi iubire pentru întreaga Ta zidire. Aşa că te rog Doamne, dă-mi spor în tot ce fac, cântând cântarea de mulţumire: Aliluia!

Icosul 1
Doamne, Doamne al meu câtă bucurie în suflet au avut sfinţii Tăi cât au fost pe pământ, cât spor în fapte bune au avut de ţi-au urmat în suferinţe. Iartă Doamne neputinţa mea şi primeşte această cântare a mea:
Doamne Iisuse, pune spor în sufletul meu, să iubesc întreaga Ta zidire,
Doamne Iisuse, pune spor la rugăciune,
Doamne Iisuse, pune spor la fapte bune,
Doamne Iisuse, pune spor în învăţătura ce vine de la tine,
Doamne Iisuse, pune spor în munca mea,
Doamne Iisuse, pune spor să dau ajutor în numele Tău la cine are nevoie, Doamne Iisuse, pune spor în tot ce fac cu voia Ta.

Condacul 2
Doamne al meu, tot ce fac bine e de la tine şi nu ştiu ce să grăiesc pentru iubirea ce mi-o arăţi mie, un aşa mare păcătos lipsit de smerenie şi iubire, dar doresc să fiu curat şi demn de a Ta iubire şi să Te cinstesc şi slăvesc prin faptele mele şi cu îngerii să-Ţi cânt: Aliluia!

Icosul 2
Doamne Iisuse, Preabun cât am mai rătăcit pe acest pământ până când Te-am regăsit, Tu ai fost mereu lângă mine dar eu nu Te vedeam, Tu mă mângâiai dar eu nu Te simţeam, aveai grijă de mine dar nu ştiam, mi Te arătai în fiecare clipă dar nu Te înţelegeam, acum cu umilinţă zic:
Doamne Iisuse, pune spor în curajul meu, Doamne Iisuse, pune spor în voinţa mea, Doamne Iisuse, pune spor în intuiţia mea, Doamne Iisuse, pune spor în ochii minţii mele, Doamne Iisuse, pune spor în bunătatea mea, Doamne Iisuse, pune spor în smerenia mea, Doamne Iisuse, pune spor în tot ce fac cu voia Ta.

Condacul 3
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul meu cel bun, îţi cer iertare pentru noi toţi, ai Tăi copii rătăciţi, care de 2000 de ani Te răstignim, Te scuipăm, Te batjocorim prin tot ce facem. Milă cerem de la Tine, să ne scoţi din iadul în care suntem, fară al Tău ajutor ne vom afunda mai rău şi nu vom mai şti a cânta: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 3
Doamne Iisuse, Preaîndurate, de am avea lacrimi nesfârşite tot nu am putea spăla răul ce-1 facem la fiecare pas cu nepăsarea noastră şi goana după mărire şi material. Primeşte aceste cuvinte:
Doamne Iisuse, pune spor în a ne pocăi, Doamne Iisuse, pune spor în ale noastre lacrimi, Doamne Iisuse, pune spor în a ne curăţi de patimi, Doamne Iisuse, pune spor în iubirea de fraţi,
Doamne Iisuse, pune spor în iubirea de duşmani, Doamne Iisuse, pune spor în iubirea de frumos, Doamne Iisuse, pune spor în tot ce facem cu voia Ta.

Condacul 4

Cum să nu plâng, cum să nu fiu trist când văd cât de neputincios şi rău sunt. Gura zice că te iubeşte dar faptele mele nu o arată, inima e goală, ţin minte răul ce mi s-a făcut, dar nu şi pe cel pe care l-am făcut. îmi găsesc scuze mii şi mii ca să mă abat din calea îngustă ce duce spre Tine, dar Te rog primeşte şi de la mine cântarea de mulţumire: Aliluia!

Icosul 4
Doamne Dumnezeul meu, ştiu că voi primi ajutorul Tău ca să mă întăresc în nevoinţe, să devin curat şi plăcut Ţie, făcând voia Ta cu gândul, cu cuvântul şi cu fapta mea.
Doamne Iisuse, pune spor în gânduri luminate,
Doamne Iisuse, pune spor în cuvinte curate,
Doamne Iisuse, pune spor în înţelepciune duhovnicească,
Doamne Iisuse, pune spor în fapte milostive,
Doamne Iisuse, pune spor în pacea inimii mele,
Doamne Iisuse, pune spor în sănătatea trupului,
Doamne Iisuse, pune spor în tot ce fac cu voia Ta.

Condacul 5

Iisuse al meu, dulcele meu mântuitor, te rog şi pentru planeta Pământ, iart-o că nu-i vinovată pentru nebunia noastră. Ajută-ne să ne îndreptăm, să scăpăm de răul ce ne păcăleşte, crezând că evoluăm ne ducem spre focul cel veşnic. Dacă am vedea şi am simţi pentru o clipă frumuseţea raiului poate am scăpa de nebunia ce duce la pieire. Cu glas puternic să cântăm: Aliluia!

Icosul 5
Doamne, Doamne recunosc în faţa Ta că sunt un fariseu, eu sunt smochinul neroditor, mi-ai dat frunze dar roade nu fac, ajută neputinţei mele, ajută necredinţei mele.
Doamne Iisuse, pune spor în credinţa mea în Tine,
Doamne Iisuse, pune spor în casa mea,
Doamne Iisuse, pune spor în lupta mea cu cei potrivnici Ţie,
Doamne Iisuse, pune spor în iubirea mea de oameni,
Doamne Iisuse, pune spor în iubirea mea de pământ,
Doamne Iisuse, pune spor în darurile ce mi Le-ai dat,
Doamne Iisuse, pune spor în tot ce fac cu voia Ta.

Condacul 6
De multe ori sunt trist că "învăţătorii" noştri nu înţeleg că şi noi cei păcătoşi vrem şi putem să Te iubim. E adevărat că suntem neputincioşi, neajutoraţi şi pierdem harul imediat. Dar când vii lângă noi inima Te recunoaşte, se deschide în palma Ta punând lacrimi de iubire şi cântăm: Aliluia!

Icosul 6
Doamne al meu Iisuse, când îngerii Tăi vin lângă mine mă cuprinde o mare iubire şi un dor de nedescris de a fi în împărăţia Ta unde-i iubire nesfârşită în cântec de slavă, rostit către Treimea Sfântă şi mult dorită.
Doamne Iisuse, pune spor în a mea umilinţă,
Doamne Iisuse, pune spor în sinceritatea mea,
Doamne Iisuse, pune spor în a mă căi,
Doamne Iisuse, pune spor în a-Ţi sluji,
Doamne Iisuse, pune spor în a vedea drept,
Doamne Iisuse, pune spor în a gândi curat,
Doamne Iisuse, pune spor în tot ce fac cu voia Ta.

Condacul 7
Doamne, când mă uit la mine mă văd cât sunt de urât, câte bube rele sunt pe mine7 am pierdut frumuseţea ce mi-ai dat-o când m-ai botezat. Tu eşti iubire şi ai milă de mine şi îmi pui în faţă pe sfinţii Tăi, iar sufletul meu doreşte să devină ca ei, curat şi luminat, parte din iubire. Aliluia!

Icosul 7
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Iară de moarte, mântuieşte-mă pe mine. Sufletul meu tânjeşte după Tine şi îţi spune Hristoase învie în mine!
Doamne Iisuse, pune spor în dragostea mea pentru Tine,
Doamne Iisuse, pune spor în sufletul meu,
Doamne Iisuse, pune spor în lumina mea,
Doamne Iisuse, pune spor în a vedea vina mea,
Doamne Iisuse, pune spor în a îmi curăţi păcatul,
Doamne Iisuse, pune spor în a lupta cu iubire,
Doamne Iisuse, pune spor în tot ce fac cu voia Ta.

Condacul 8
Doamne Iisuse, Preabune si Preaîndurate, cum nu pot încă să pricep că la Tine ajung prin iubire, pentru că Tu eşti însăşi iubirea cea preacurată, luminată, veşnică, vie, care Te împărţi nouă tuturor după a Ta voire, fiind a toate ziditor. Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 8
Doamne îmi e ruşine când îmi aduc aminte de Abgar al Edesiei, cât de mult Te-a iubit fără să Te fi cunoscut şi de Antonieta di Melo, care la 6 ani cerea să sufere ea pentru oamenii răi din lume.
Doamne Iisuse, pune spor în credinţa mea,
Doamne Iisuse, pune spor în înţelegerea mea,
Doamne Iisuse, pune spor în pacea sufletului meu,
Doamne Iisuse, pune spor în liniştea trupului meu,
Doamne Iisuse, pune spor în nevoinţa mea,
Doamne Iisuse, pune spor în rugăciunea mea,
Doamne Iisuse, pune spor în tot ce fac cu voia Ta.

Condacul 9
Doamne, Mântuitorul meu, cât eşti de bun cu noi, cât de multe ierţi fiecăruia dintre noi şi ne vindeci sufletele şi trupurile, ne curăţeşti de păcate şi apoi uităm şi o luăm de la cap, ne lovim şi revenim în braţele Tale. Din micimea noastră îţi cântăm: Aliluia!

Icosul 9
Doamne, Iisuse al meu, primeşte ca semn de mulţumire această cântare săracă a mea şi nu mă lăsa în neştiinţa mea. Sunt departe de a înţelege toate tainele Tale, dar vreau să mă smeresc şi să Te iubesc. Iubindu-Te pe Tine voi iubi întreaga Ta zidire.
Doamne Iisuse, pune spor în iubirea mea,
Doamne Iisuse, pune spor în bunătatea inimii mele,
Doamne Iisuse, pune spor în sufletul meu,
Doamne Iisuse, pune spor în ştiinţa curată,
Doamne Iisuse, pune spor în drumurile mele,
Doamne Iisuse, pune spor în darurile ce mi le-ai dat,
Doamne Iisuse, pune spor în tot ce fac cu voia Ta.

Condacul 10
Doamne al meu, Tu cunoşti neputinţele sufletului meu şi ştii că de când venim pe pământ lupta cea mai grea e cu cunoaşterea de sine. îţi cer pentru toţi oamenii de pe pământ, ajută-ne să ne cunoaştem mai bine şi să ne vedem defectele. Fie după voia Ta. Aliluia!

Icosul 10

Ziua timpului e pe sfârşite şi cerem de la Tine, Doamne Hristoase, ai milă de noi, ajută-ne la fiecare pas să sporim în calea ce duce spre Tine.
Doamne Iisuse, pune spor în ştiinţa de la Tine,
Doamne Iisuse, pune spor în munca mea,
Doamne Iisuse, pune spor în a vedea ce nu-i de la tine,
Doamne Iisuse, pune spor în blândeţea mea,
Doamne Iisuse, pune spor în răbdarea mea,
Doamne Iisuse, pune spor în a iubi zidirea Ta,
Doamne Iisuse, pune spor în tot ce fac cu voia Ta.

Condacul 11

Doamne, Iisuse Preabun, cum de nu vedem că prin vorbe şi fapte rele ce le săvârşim Te rănim necontenit? Limpezeşte pentru o clipă mintea şi inima noastră, să vedem ce-ţi facem, poate aşa ne vom opri din rele, ne vom schimba şi Te vom iubi. Aliluia!

Icosul 11

Doamne Iisuse, Ziditorul nostru, cerem ajutorul Tău pentru a ieşi din negura groasă şi deasă în care am intrat din necredinţă. Bobul de credinţă nu e în inimile noastre şi rătăcim pe drumuri negre.
Doamne Iisuse, pune spor în a înţelege iubirea, Doamne Iisuse, pune spor în lumina noastră, Doamne Iisuse, pune spor în vederea noastră, Doamne Iisuse, pune spor în a-Ţi vorbi,
Doamne Iisuse, pune spor în a-Ţi urma în toate, Doamne Iisuse, pune spor în mângâierea duhovnicească, Doamne Iisuse, pune spor în tot ce fac cu voia Ta.

Condacul 12
Ştim Doamne Iisuse, prea bine că vina e a noastră pentru tot ce trăim în vremurile de acum, orgoliul ne-a smintit, crezându-ne dumnezei, când noi nu am ajuns nici oameni. Iartă Doamne răul ce îl facem cu ştiinţă sau neştiinţă şi lasă-ne să cântăm cu umilinţă: Aliluia!

Icosul 12
Doamne, Iisuse Preaîndurate, în ultim ceas în nebunia noastră zărim o parte din răul ce l-am făcut şi cu inima sfâşiată cerem iertare şi ajutor.
Doamne Iisuse, pune spor în a putea ierta,
Doamne Iisuse, pune spor în a fi iertaţi,
Doamne Iisuse, pune spor în a fi smeriţi,
Doamne Iisuse, pune spor în a fi îngăduitori cu duşmanii noştri,
Doamne Iisuse, pune spor în a asculta de Tine,
Doamne Iisuse, pune spor în bucuria muncii curate,
Doamne Iisuse, pune spor în tot ce fac cu voia Ta.

Condacul 13
Doamne Iisuse, Mântuitorule nu ne lăsa, nu îţi întoarce faţa de la noi, ajută neputinţei şi necredinţei noastre, nu ştim ce să cerem, nici să înţelegem cuvintele Tale, iartă-ne şi nu ne lăsa în mâinile fiarei, du-ne în iubire şi în tot ce-i bun pentru noi, că Tu eşti al nostru Părinte. Amin.
Acest condac se citeşte de trei ori, apoi se citesc iar Icosul 1 şi Condacul 1.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Rugăciunea către Sfântul Duh (a Sfântului Simeon Noul Teolog)

Rugăciune către Sfântul Duh
(a Sfântului Simeon Noul Teolog)


Vino, Viaţa cea veselă şi veşnică şi dreaptă, cea atotţiitoare, întru-tot-Sfinte şi De-Viaţă-Făcătorule şi Ziditorule Duh, Cela ce eşti întru aceeaşi cinste cu Stăpânirea Tatălui şi a Fiului, Care au această egalitate şi dumnezeire şi unitate de socotinţă în Trei Feţe.
Vino, Doamne al meu, Tu, pe Care Te-a dorit şi te doreşte ticălosul meu suflet! Vino, Cel ce Te-ai făcut Însuţi dorinţa întru mine şi m-ai făcut a Te dori pe Tine, Cel cu totul neapropiat. Vino, bucuria mea cea neîncetată şi desfătarea şi slava mea, viaţa mea, mângâierea sufletului meu.
Fă-Te cu mine un duh, Preabunule Stăpâne, fără de amestecare, fără de mutare, fără de schimbare. Dumnezeule cel peste Toate, fă-Te mie Însuţi toate întru toate, hrană negrăită şi cu totul nemistuită, care de-a pururea se revarsă în buzele sufletului meu şi curge în izvorul inimii mele; îmbrăcămintea care străluceşte şi cu totul arde pe draci. Curăţia care mă spală pe mine prin nestricăcioase şi sfinte lacrimi, pe care venirea Ta le dăruieşte celor la care vine. Fă-Te mie, Doamne, lumină neîncetată; şi soare neapus, în tot locul strălucindu-mă pe mine. Cela ce nu Te întorci de la nimenea din toţi. Ca să nu ne acoperim de întunericul păcatelor noastre, nevoind a veni către noi. Depărtează de la mine, Doamne, toată înălţarea cea pierzătoare şi-mi dă mie, Doamne, întreaga înţelepţire a ochilor. Pune limbii mele frâu. Arată auzirile mele bine supuse sfintelor Tale porunci. Dă-mi răbdare
întru necazuri. Înţelepţeşte şi întăreşte inima mea întru împreună pătimire, întru milostivire, întru dragoste, întru smerită cugetare, în sinea mea şi către toţi, întru întoarcere dinspre lenevia şi trândăvia dracilor, în care ca în nişte dulceţi m-am desfătat. Dă-mi mie desluşire în gânduri, ca să aflu pe care dintre ele se cade mai mult a le alege. Dă-mi a cunoaşte uneltirile diavolului şi pe acestea împreună cu el a le lepăda; şi cu totul a-mi tăia voia mea şi a atârna cele ale mele de purtarea Ta de grijă şi de la aceasta a nădăjdui folosul. Căci la Tine este viaţa mea, mântuirea mea. Şi pe Tine Te binecuvântez şi Te slăvesc şi Ţie mă închin, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Purcezător şi Celui de o veşnicie cu Tine şi de o fiinţă cu Tine al Lui Fiu, totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea Maicii Domnului ...

Rugăciunea Maicii Domnului “sporirea minţii”

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-O, dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti la cele dinainte de lume mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa înţelepciunii îi ridici!
Primeşte această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii Tăi, care cu credinţă şi cu smerenie ne închinăm în faţa Preacinstitei Tale icoane! Înduplecă-L pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru să le dea mai marilor noştri înţelepciune şi putere, judecătorilor dreptate şi necăutare la faţa omului, păstorilor înţelepciune duhovnicească, râvnă şi buna pază a sufletelor noastre, învăţătorilor smerită înţelepciune, fiilor ascultare şi nouă tuturor duhul chibzuinţei şi al evlaviei, duhul smereniei şi al blândeţii, duhul curăţiei şi al adevărului. Şi acum, maică prealăudată, dă-ne bună sporire a minţii, pe cei aflaţi în vrajbă şi în dezbinare împacă-i, uneşte-i şi pune între ei o legatură de iubire nedespărţită, pe cei rătăciţi din nesocotinţă întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povăţuieşte-i frica de Dumnezeu, înfrânarea şi hărnicia, dă-le cuvântul înţelepciunii şi cunoştinţe folositoare de suflet celor ce le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, Ceea ce esti mai cinstită decat Heruvimii şi mai slăvită decât Serafimii. Iar noi, văzând faptele minunate şi preachibzuita înţelepciune a lui Dumnezeu în lume şi în viaţa noastră, să ne înstrăinăm de deşertăciunea pământească şi de prisositoarele griji lumeşti şi să ne ridicăm minţile şi inimile noastre spre cer, pentru ca, prin ocrotirea şi ajutorul Tău, laudă, mulţumire şi închinare pentru toate să-i aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu şi Ziditorul tuturor, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune pentru ocrotirea cu puternicul Acoperămant al Maicii Domnului

Preacurată Maică a Domnului Puterilor celor de Sus, Impărăteasa Cerului şi a Pămantului, Atotputernică, Apărătoarea şi tăria noastră, primeşte această cantare de laudă şi de mulţumire de la noi nevrednicii robii Tăi. Inalţă rugăciunile noastre la Tronul Lui Dumnezeu şi Fiul Tău, ca să fie Milostiv nouă. Să adauge Harul Său
tuturor celor care cinstesc preacinstitul Tău nume şi cu credinţă şi cu dragoste se inchină icoanei Tale făcătoare de minuni. Că nu suntem vrednici să fim miluiţi de Dansul, dacă Tu Stăpană nu-L vei milostivi asupra noastră. Ţie toate sunt cu putinţă de la Dansul şi pentru aceasta năzuim la Tine, că eşti Acoperitoarea noastră şi Grabnică Ajutătoare. Auzi-ne pe noi, cei care ne rugăm Ţie! Ocroteşte-ne cu puternicul Tău Acoperămant şi cere de la Fiul Tău şi Dumnezeul nostru să dea păstorilor noştri sfintenie, ca să privegheze şi să ocarmuiască sufletele
noastre; ocarmuitorilor de oraşe - inţelepciune şi putere; judecătorilor - dreptate şi necăutare la faţă; invăţătorilor - minte şi smerită inţelepciune; soţilor - dragoste şi inţelegere; fiilor ascultare, asupriţilor – răbdare, asupritorilor - frică de Dumnezeu; celor scarbiţi - răbdare şi bucurie duhovnicească; benchetuitorilor - infranare
şi nouă tuturor, duhul inţelepciunii, al cucerniciei, al milostivirii, al blandeţii, al curăţiei şi al dreptăţii. Aşa, Doamnă Preasfantă, milostiveşte-Te asupra noastră şi asupra neputinciosului Tău popor. Pe cei rătăciţi povăţuieşte-i pe calea cea bună, pe cei bătrani ajută-i, pe prunci păzeşte-i şi pe noi pe toţi apără-ne şi ne ocroteşte cu milostivirea Ta. Pe toţi ne scoate din adancul păcătului şi ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mantuirii. Milostivă fii nouă aici, in aceasta viaţă, iar la Infricoşata Judecată să Te rogi pentru noi, către Fiul Tău şi Dumnezeul nostru. Că Tu, Sfantă Maică, eşti slava celor cereşti şi nădejdea pămantenilor. Tu eşti, după Dumnezeu, nădejdea şi Apărătoarea noastră, a tuturor celor care ne rugăm Ţie, cu credinţă. Deci ne rugăm Ţie, Atotputernică, Ajutătoarea noastră şi Ţie ne incredinţăm pe noi inşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră acum şi pururea şi in vecii vecilor. Amin!

Rugăciune pentru ocrotirea cu puternicul Acoperămant al Maicii Domnului

Impărăteasa mea cea Preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor şi ajutătoarea străinilor, bucuria scarbiţilor şi acoperitoarea necăjiţilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi scarba, ajută-mi ca unui neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu il ştii, deci il dezleagă precum voieşti, că n-am alt
ajutor afară de Tine, nici altă folositoare grabnică nici altă mangaiere bună, ci numai pe Tine, Maica Lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi in vecii vecilor. Amin!

Rugăciune pentru ocrotirea cu puternicul Acoperămant al Maicii Domnului

Preacurată Doamnă, Stăpană de Dumnezeu Născătoare, Fecioară Care poţi face tot binele, primeşte aceste cinstite daruri care se cuvin numai Ţie, de la noi nevrednicii robii Tăi, Ceea ce eşti Aleasă din toate neamurile şi Te-ai arătat mai inaltă decat toate făpturile Cereşti şi pămanteşti, că pentru Tine a fost cu noi
Domnul Puterilor şi prin Tine am cunoscut pe Dumnezeu şi ne-am invrednicit Sfantului Său Trup şi Preacuratului Său Sange. Pentru aceasta, Fericită eşti intre neamurile neamurilor, Ceea ce eşti de Dumnezeu fericită, mai Luminată decat Heruvimii şi mai Cinstită decat Serafimii. Şi acum, Preasfantă Stăpană, de Dumnezeu Născătoare, Fecioară intru tot lăudată, nu inceta a Te ruga pentru nevrednicii robii Tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui inşelător şi de toată primejdia şi să fim păziţi nevătămaţi de toată lovirea cea inveninată a celui viclean şi rău. Păzeşte-ne pană in sfarşit cu rugăciunile Tale neosandiţi, ca prin paza şi cu ajutorul Tău, fiind mantuiţi, Slavă, Lauda, Mulţumire şi inchinăciune pentru toate să inălţăm Unuia in Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum şi pururea şi in vecii vecilor. Amin!

Rugăciunea intai către Maica Domului
Atotbună Stăpană, Sfantă Maică a Lui Dumnezeu, Pantanassa, Impărăteasă a Toate, nu sunt vrednic ca să intri sub acoperămantul meu,dar, fiind Maica Milostivă a Dumnezeului Celui Milostiv, spune numai un cuvant şi se va tămădui sufletul meu şi trupul meu slăbit se va intări. Tu ai putere in tărie şi in cuvant. O, Impărăteasă a Toate. Stăpană Doamnă, prin dătătoarea de bucurie, preacinstita icoană a Ta, Impărăteasă a Toate, mantuieşte pe cei care cu fierbinţeală cer Mila Ta. Slobozeşte-i din toate durerile pe cei care aleargă la Tine, din toate necazurile scapă turma Ta, care cere de la Tine mijlocirea Ta. Adu-mi biruinţa, roagă-Te pentru mine ca să măresc Numele Tău Cel Minunat, intotdeauna, acum şi pururea şi in vecii vecilor. Amin!

Rugăciunea a doua către Maica Domului
O, Preacurată Maică a Lui Dumnezeu, Impărăteasă a Toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere inaintea Icoanei Tale Celei-Făcătoare-de-Minuni. Intoarce-Ţi privirea spre copiii Tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad inaintea Sfintei Tale Icoane cu credinţă şi acoperă-ne Fecioară, cu Omoforul Tău Cel
Vindecător. In acest loc in care nădejdea se subţiază, Mila Ta să fie nădejde neindoielnică. Aici unde grijile amare ne copleşesc, dă-ne răbdare şi odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc in suflet, fă să răsară Lumina Necreată a Lui Dumnezeu. Mangaie-i pe cei fricoşi, intăreşte-i pe cei slabi, varsă blandeţe şi lumină peste inimile amărate. Vindecă poporul Tău cel bolnav, Atotmilostivă Stăpană, binecuvantează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului Doctor, Iisus Christos, Mantuitorul. Ne rugăm inaintea Icoanei Tale ca Puterea Ta să trăiască in noi, Stăpană Doamnă. Intinde mainile Tale pline de vindecări, Bucuria celor intristaţi, Mangaierea celor indureraţi, ca degrabă primind ajutorul Tău cel minunat, multumind, să slăvim şi să lăudăm Treimea Cea de Viaţă Făcătoare şi Nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfant, acum şi pururea şi in vecii vecilor. Amin!

Rugăciune către Domnul Iisus pentu...

Rugăciune către Domnul Iisus pentu primirea Luminii Sfinte

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, Te rugăm coboară peste noi Razele Tale de Lumină Sfântă şi luminează-ne, întăreşte-ne, smereşte-ne, binecuvintează-ne şi vindecă neputinţele noastre. Coboară peste iubitorii de cele sfinte şi cereşti, Harul Tău Sfânt şi izgoneşte din noi, din preajma noastră, din familiile noastre, din cei dragi ai noştri, dar şi din toţi oamenii de pe Pământ, pe toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi şi pune în loc Lumina Ta Sfântă şi Iubirea Ta Dumnezeiască ca să facem în toate Voia Ta. Doamne Dumnezeule Iisuse Hristoase Te slăvim, Te iubim în inimile noastre şi Îţi mulţumim pentru toate darurile şi binecuvântările Tale sfinte! Amin!

Rugăciune către Domnul Iisus Hristos pentru Binecuvântare Cerească
Doamne Iisuse Hristoase, Binecuvântătorul Sfinţilor din toate veacurile, binecuvintează-ne Te rugăm, dăruindu-ne duhul dreptei credinţe, al înţelepciunii şi al smereniei. Statorniceşte-Te în inimile noastre şi aprinde-le cu iubirea Ta. Dă-ne Harul rugăciunii inimii şi apără-ne de tot ce vine de la rău. Binecuvintează Doamne, poporul nostru care Te-a iubit în toate veacurile. Binecuvintează-i pe urmaşii noştri care vor fi în viitor, până la a doua venire a Ta. Binecuvintează-i Doamne, pe toţi creştinii de acum şi din viitor şi le dă lor liniştire şi refugiu sub Sfânt Acoperământul Tău. Binecuvintează Doamne, ţara noastră, pe conducătorii ei, armata, intreprinderile, instituţiile şi populaţia ei şi tot ce se va face în ţara aceasta. Îţi Mulţumim Doamne pentru toate darurile Tale Dumnezeieşti şi pentru tot ajutorul Tău Sfânt! Slavă Ţie Doamne Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Amin!

Acatistul liniştirii sufleteşti

Acatistul liniştirii sufleteşti
Rugăciunile începătoare


Condac 1
Trimis ai fost de Dumnezeu Tatăl, pe Pământ să salvezi neamul omenesc de la prăbuşire totală, iar noi cei de acum Îţi mulţumim şi Te rugăm: Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Icos 1
Planul cel Sfânt şi Dumnezeiesc, a fost realizat prin Tine, Doamne Iisuse, Care ai acceptat smerita lucrare de a Te întrupa din Sfânta Fecioară Maria. Tu, Care eşti necuprins în Ceruri, ai fost cuprins de pântecele feciorelnic, iar noi cu smerenie să spunem aşa:
Iisuse, Liniştea Dumnezeiască, dăruieşte-o nouă!
Iisuse, Liniştea sufletelor sfinte, dăruieşte-o nouă!
Iisuse, Liniştea dorită de cei înviforaţi, dăruieşte-o nouă!
Iisuse, Liniştea inimilor curate şi smerite, dăruieşte-o nouă!
Iisuse, Liniştea dorită de cei tulburaţi şi amăgiţi, dăruieşte-o nouă!
Iisuse, Liniştea, Pacea şi bucuria celor vindecaţi de boli grele, dăruieşte-ni-le nouă!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 2
Multă dragoste având pentru Tine, Maica Sfântă nu s-a tulburat când Dreptul Simeon I-a vestit că prin sufletul Ei va trece sabia, ci mai vârtos I-a cântat Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 2
Sfânta Familie nu s-a tulburat când, Îngerul trimis din Sfânta Împărăţie a Cerurilor, a spus: Scoală Iosife, ia Pruncul şi Fecioara şi fugi în Egipt, că împăratul Irod a pus gând rău Pruncului! Toate s-au făcut în linişte, iar noi din inimă spunem Doamne, aşa:
Iisuse, Liniştea Sfinţilor Heruvimi şi Serafimi!
Iisuse, Liniştea Sfinţilor Îngeri de la Tronul Divin!
Iisuse, Liniştea Sfintei Familii şi a Maicii Preacurate!
Iisuse, Liniştea Sfinţilor Îngeri Păzitori şi de Lumină!
Iisuse, Liniştea Sfinţilor Arhangheli şi a Sfintelor Oştiri Cereşti!
Iisuse, Liniştea Sfintelor Domnii, Începătorii, Stăpânii şi Scaune Cereşti!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!


Condac 3
Întorcându-Se din Egipt şi stabilindu-Se în Nazaret, Sfânta Familie a căutat liniştea cea minunată, lucrând în pace şi cântându-I Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 3
Doamne, la vârsta de 12 ani, trup de copil având dar inteligenţa fiind Dumnezeiască, i-ai uimit pe toţi învăţaţii Templului cărora timp de trei zile le-ai explicat adevărurile sfinte; cu linişte şi pace sufletească să spunem aşa:
Iisuse, Liniştea dezbaterilor sfinte!
Iisuse, Liniştea celor care Te-au văzut!
Iisuse, Liniştea celor pe care i-ai învăţat!
Iisuse, Liniştea celor pe care i-ai luminat!
Iisuse, Liniştea duhovnicească a Sfinţilor!
Iisuse, Liniştea nepricepută de mintea omenească!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 4
Vremurile tulburi şi vuietul evenimentelor din timpul tinereţii Tale pământeşti nu Te-au tulburat Doamne Iisuse, ci pe toate le-ai trecut cu înţelepciune şi pace sufletească, pentru care Îţi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 4
Dincolo de vremuri a fost Tatăl Ceresc, care Te-a ocrotit Dumnezeieşte cât ai fost în trup pe Pământ, Te-a supravegheat şi Te-a îndrumat şi nimeni nu s-a atins de Tine, iar noi cinstindu-Te din inimă Îţi spunem aşa:
Iisuse, linişteşte viaţa noastră agitată!
Iisuse, dăruieşte-ne Pacea Ta Preasfântă!
Iisuse, linişteşte sufletele noastre înviforate!
Iisuse, linişteşte minţile noastre împrăştiate!
Iisuse, linişteşte şi binecuvintează familiile noastre!
Iisuse, linişteşte-i şi îndrumă-i pe tinerii din zilele noastre!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 5
Botezând la Iordan, Sfântul Ioan Botezătorul aducea pace şi linişte în sufletele multora, iar când Te-a văzut a zis: Iată Mielul Lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii! Într-un glas cu toţii să-I cântăm Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 5
Zbuciumul multora s-a potolit când au fost botezaţi de Sfântul Ioan Botezătorul, iar la Botezul Tău, Doamne, Glas Ceresc S-a auzit de la Tatăl, Care spunea: Acesta este Fiul Meu Iubit, întru Care am binevoit! - iar Duhul Sfânt în chip de porumbel S-a coborât asupra Ta. Ai plecat apoi în pustiu şi ai postit 40 de zile în pace şi în linişte, rugându-Te la Tatăl Ceresc.
Iisuse, Liniştea celor botezaţi, adu-o iar în sufletele noastre!
Iisuse, Liniştea celor cufundaţi în rugăciune, dăruieşte-o tuturor!
Iisuse, Liniştea celor care Te iubesc, dăruieşte-o tuturor sufletelor!
Iisuse, Liniştea celor milostivi şi smeriţi, dăruieşte-ne-o nouă tuturor!
Iisuse, Liniştea celor care doresc numai binele, dăruieşte-o celor neliniştiţi!
Iisuse, Liniştea celor care Te slăvesc pe Tine Doamne, dăruieşte-o celor
temători!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 6
În linişte l-ai alungat pe vicleanul ispititor care era dornic să vadă Cine eşti. Tu i-ai poruncit să meargă înapoia Ta şi să se închine Lui Dumnezeu, iar el fugind nu I-a cântat Domnului: Aliluia! liluia! Aliluia!

Icos 6
După Sfântul Tău Botez i-ai ales pe Sfinţii Apostoli neţinând cont de vârsta lor, de starea lor materială sau de învăţătura lor. Închinându-ne Ţie Doamne, cu evlavie să spunem aşa:
Iisuse, Liniştea vieţii curate!
Iisuse, Liniştea rugăciunii smerite!
Iisuse, Liniştea inimii Îndumnezeite!
Iisuse, Liniştea creştinilor evlavioşi!
Iisuse, Liniştea Binecuvântată de Tatăl Ceresc!
Iisuse, Liniştea Dumnezeiască care învăluie Pământul!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 7
Propăvăduind Sfânta Evanghelie ai înviat morţii, i-ai vindecat pe cei bolnavi, ai scos duhurile rele din cei posedaţi, ai oprit vânturile şi ai potolit valurile mării şi i-ai salvat pe Apostolii care strigau înfricoşaţi: Scoală Doamne, că noi pierim! Lăsându-ne cu totul în grija Ta, Doamne, cu dragoste Îţi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 7
Oamenii care au văzut certarea mării şi oprirea vântului au rămas uimiţi şi s-au întrebat: Cine este Acesta, de Care vântul şi valurile mării ascultă? Acum, cu pace şi cu linişte să spunem aşa:
Iisuse, Liniştitorul celor aleşi de Tine!
Iisuse, Liniştitorul celor greu încercaţi!
Iisuse, Liniştitorul vânturilor şi al valurilor!
Iisuse, Liniştitorul sufletelor Sfinţilor Apostoli!
Iisuse, Liniştitorul celor care se roagă fierbinte!
Iisuse, Liniştitorul celor smeriţi şi binecuvântaţi!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 8
Cei care au fost zbuciumaţi de duhurile răului nu puteau dormi şi nici locui în aşezămintele omeneşti, iar Lui Dumnezeu nu puteau să-I cânte: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 8
În multe rînduri ai scos duhurile rele din copii, femei, bărbaţi, curăţindu-i, luminându-i şi liniştindu-i, pentru care cu smerenie ne rugăm Ţie, Doamne:
Iisuse, Liniştitorul şi curăţitorul Mariei Magdalena!
Iisuse, Liniştitorul şi Vindecătorul femeii cananience!
Iisuse, Liniştitorul şi Luminătorul celor care trăiau în morminte!
Iisuse, Liniştitorul şi Salvatorul oamenilor chinuiţi de duhurile necurate!
Iisuse, Liniştitorul şi Mântuitorul celor care au fost bântuiţi de duhurile rele!
Iisuse, Liniştitorul şi Izbăvitorul copilului care era aruncat în foc sau în apă de
duhurile rele!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 9
Voind unii tulburaţi cu duhul să Te arunce în prăpastie, nu au reuşit că trecând printre ei, Doamne, în linişte ai plecat din locul acela unde oamenii nu-I cântau Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 9
Unii nu au vrut să asculte vestea bună a Împărăţiei Cerurilor şi neliniştiţi iscodeau căutând pricină Fiului Lui Dumnezeu, dar toţi au fost loviţi în faptă sau în cuvânt de Duhul Domnului Iisus Hristos şi au plecat încrâncenaţi.
Iisuse, Liniştitorul şi Lumina orbului din naştere!
Iisuse, Liniştitorul şi Tămăduitorul celor zece leproşi!
Iisuse, Liniştitorul celor care Te iscodeau şi Te urmăreau!
Iisuse, Liniştitorul surorilor lui Lazăr, cel înviat după 4 zile!
Iisuse, Liniştitorul şi Vindecătorul slăbănogului de la Siloam!
Iisuse, Liniştitorul celor care au vrut să Te arunce în prăpastie!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 10
Oamenii răi, văzând minunile Tale şi propăvăduirea Ta cea minunată, împinşi de cel viclean şi rău s-au gândit să Te prindă, că ei nu-I cântau Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 10
Ştiind că vei fi trădat, prins şi răstignit, de trei ori ai vestit Apostolilor - Patimile Tale, iar pe muntele Tabor Te-ai schimbat la faţă arătându-le Dumnezeirea Ta. Neputând privi întreaga-Ţi strălucire ei au căzut cu faţa la pământ.
Iisuse, Linişte Sfântă cu efect minunat!
Iisuse, Linişte Neoprită şi dorită de noi!
Iisuse, Liniştea mea pentru viaţa viitoare!
Iisuse, Linişte Sfântă, Care nu Te-ai tulburat uşor!
Iisuse, Linişte Sfântă cu chemare adâncă şi tainică!
Iisuse, Linişte Dumnezeiască, primitoare de patimi!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 11
Iuda Iscarioteanul neliniştit şi doritor de averi, a acceptat propunerea celor de la Templu şi pentru 30 de arginţi Te-a vândut cu o sărutare, Doamne, şi nu şi-a amintit să-I cânte Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 11
La Cina cea de Taină i-ai spus trădătorului: Du-te şi împlineşte ce ai de împlinit! - şi după aceea în grădina Ghetsimani Te rugai cu lacrimi de sânge, iar Tatăl Ţi-a trimis spre liniştire un Sfânt Înger Întăritor.
Iisuse, Liniştea rugăciunii Tale perfecte!
Iisuse, Liniştea dorită de cei înlăcrimaţi!
Iisuse, Liniştea Sfântă şi mult visată de noi!
Iisuse, Liniştea Desăvârşită în faţa multor nevoi!
Iisuse, Liniştea Tainică cu care pentru toate Te-ai pregătit!
Iisuse, Liniştea şi Iubirea Sfântă dispusă spre jertfă şi sacrificiu suprem!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 12
Oamenii răi însoţiţi de trădător au venit în grădina Ghetsimani, Te-au legat, Doamne Iisuse, iar Petru aprinzându-se a tăiat cu sabia urechea lui Malhus. Tu Doamne, i-ai spus: Bagă sabia în teacă, că Cel ce dă cu sabia, de sabie va muri! Apostolii s-au risipit apoi, iar cei care Te-au luat Doamne, nu au cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 12
Ai fost supus judecăţii nedrepte, Doamne Iisuse, ai fost purtat de la Ana la Caiafa, de la Pilat la Irod, ai fost legat la stâlp şi biciuit groaznic, ai fost batjocorit, încununat cu spini, îmbrăcat cu haină roşie şi spre Golgota dus cu crucea în spate. Femeile plângeau, însă Tu le-ai spus: Nu Mă plângeţi pe Mine, fiice ale Ierusalimului, ci plângeţi-vă pe voi! Apoi fiind răstignit pe cruce, ai zis: Iartă-le lor Tată Ceresc, că aceştia nu ştiu ce fac! - după care ai strigat cu glas tare: Tată Ceresc, în mâinile Tale Îmi dau Duhul Meu! Cerul s-a întunecat, Pământul s-a cutremurat, catapeteasma Templului s-a rupt în două, Preacurata Maică a plâns cu jale, iar noi smerindu-ne să spunem aşa:
Iisuse, Liniştea minunilor de pe ultimul drum!
Iisuse, Liniştea Celui Îndurător şi Preamilostiv!
Iisuse, Liniştea celor iertaţi şi a tâlharului binevoitor!
Iisuse, Liniştea Celui care pe Tatăl Ceresc în toate L-ai ascultat!
Iisuse, Liniştea Celui care din iubire de oameni, pe toate le-ai acceptat!
Iisuse, Liniştea Sfântului Evanghelist Ioan, care a luat-O în grijă pe Preacurata
Maică a Ta!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!


Condac 1 (de 3 ori)
A treia zi după Scripturi ai Înviat, Doamne Iisuse Hristoase, iar după 40 de zile Te-ai înălţat la Ceruri şi stai de-a dreapta Tatălui. Noi creştinii din România şi din toată lumea, mântuiţi prin Jertfa Ta de iubire şi prin Patimile Tale, cu iubire şi cu recunoştinţă Îţi cântăm Doamne: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
(apoi icos 1 şi condac 1)

Rugăciune

Doamne Dumnezeule Iisuse Hristoase, Mântuitorul, Protectorul şi Binefăcătorul întregii lumi, Te rugăm linişteşte sufletele noastre cele zbuciumate, ca să putem să ne rugăm cu inima fierbinte. Te rugăm linişteşte vieţile noastre agitate, ca să ne putem bucura în pace de ele. Te rugăm linişteşte minţile noastre pervertite şi gândurile noastre bolnave şi luminează-ne, smereşte-ne, întăreşte-ne, binecuvintează-ne şi ne îndeamnă pe toţi pe calea mântuirii şi a sfintei conlucrări cereşti. Doamne Iisuse Hristoase, cu genunchii plecaţi ne închinăm Ţie şi Îţi mulţumim pentru Jertfa Ta Mântuitoare, pentru salvarea sufletelor noastre păcătoase. Îţi mulţumim pentru toate, Te iubim şi Te slăvim în inimile noastre: Slăvit să fii în veci, Dumnezeule Mântuitor! Amin!