Azi noapte am visat că eram în Cer împreună cu un înger care îmi servea drept ghid pentru a-mi arăta împrejurimile.
Am trecut printr-o cameră mare în care lucrau mulţi îngeri. Îngerul ghid mi-a arătat prima secţiune şi a zis:
“Acesta este departamentul PRIMIRI. Aici se primesc toate petiţiile exprimate prin rugăciuni". Am privit în jur, toţi îngerii erau extrem de ocupaţi cu sortarea petiţiilor sosite din toate colţurile lumii. Am rămas impresionat.
Apoi am trecut printr-un coridor şi am ajuns la al doilea departament. Atunci îngerul a spus:

“Acesta este departamentul de AMBALARE ŞI LIVRARE. Aici, binecuvântările solicitate de oameni sunt procesate şi trimise celor care le-au cerut". Am observat cât de ocupaţi erau şi aceştia. Erau mulţi îngeri şi totuşi munca era foarte grea, de a împacheta toate binecuvântările cerute, de care era nevoie pe pământ.
În fine, în cel mai îndepărtat punct al coridorului, era uşa spre o cameră foarte mică. Spre surpriza mea acolo era un singur înger şi nu prea avea mai nimic de făcut.
“Acesta este departamentul CONFIRMĂRI DE PRIMIRE” - mi-a spus îngerul.
"Şi cum se face că e atât de puţin de lucru aici?" - am întrebat.
“E foarte trist”, a suspinat îngerul. “Dar oamenii, imediat ce primesc binecuvântările cerute uită să mai trimită confirmarea de primire. Foarte puţini fac asta.”
“Şi cum se trimite confirmarea de primire a unei binecuvântări"? - l-am întrebat pe înger.
“Foarte simplu", mi-a răspuns. “Trebuie doar să spui: Mulţumesc, Doamne".
Şi l-am mai întrebat pe înger:
"Dar care anume trebuie confirmate?"
"Dacă ai mâncare în frigider, haine cu care să te îmbraci, un acoperiş deasupra capului şi un loc unde să dormi, eşti mai bogat decât 75 % din oamenii din această lume.
Dacă ai bani în bancă, în portmoneu, monede răzleţe prin buzunar, reprezinţi 8 % din bogăţia lumii.
Iar dacă ai propriul tău calculator şi pe el citeşti acest mesaj eşti printre cei 1 % din lume care au această şansă.
Mai mult, dacă azi dimineaţă te-ai trezit mai mult sănătos decât bolnav, eşti mult mai binecuvântat decât mulţi oameni care nu ştiu dacă vor supravieţui acestei zile.
Dacă nu ai trăit frica războiului, singurătatea închisorii, teroarea torturii sau durerea de a muri de foame, eşti mai presus decât 700 milioane de persoane din această lume.
Dacă poţi merge la biserică fără teamă de persecuţie, arest, tortură şi moarte, eşti de invidiat şi eşti mai binecuvântat decât 3 miliarde de oameni din lume.
Dacă părinţii tăi trăiesc şi încă sunt căsătoriţi, eşti un caz rar.
Dacă poţi să ţii capul sus şi să surâzi, nu eşti normal, ci eşti unic şi te ridici deasupra celor în îndoială şi deznădejde”
“Şi acum ce să fac? De unde să încep?”
În atenţia: Departamentului de Confirmări de Primire....
MULŢUMESC DOAMNE!
Să ai o zi binecuvântată, în care să-ţi numeri motivele pentru care eşti binecuvântat!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu