I. VERDE

CURENTUL COSMIC SUBTIL COLORAT VERDE
SEMNIFICAŢIA CULORII VERDE

Între galben şi albastru, verdele rezultă în lumea fizică din interferenţa lor cromatică.
La egală depărtare de albastrul celest şi de roşul negativ, infernal, unul tangent cu absolutul (albastru) şi celălalt (roşul negativ) uşor accesibil celui rău orientat, verdele, putem spune că este o valoare medie, mediatoare între cald şi rece, între sus şi jos, verdele este o culoare intensă liniştitoare, reîmprospătoare, profund umană. În fiecare primăvară, după ce iarna a convins omul de propria lui singurătate şi precaritate, dezgolind şi poleind pământul care o suportă, pământul îşi reîmbracă mantaua verde a tinereţii, care readuce speranţa, şi redevine mama hrănitoare pentru toate fiinţele. Verdele este uşor umed, iar venirea primăverii se manifestă adeseori prin topirea gheţurilor şi venirea ploilor fertilizante.
Verdele este culoarea regnului vegetal renăscut, a acelor ape regeneratoare şi lustrale (puternic purificatoare), cărora botezul le datorează întreaga sa semnificaţie divină. Verdele indică printre altele trezirea apelor regeneratoare primordiale, verdele înseamnă, de asemeni, trezirea la o nouă viaţă. VISHNU susţinătorul lumii este reprezentat sub forma unei broaşte ţestoase având capul de culoare verde şi, după FULCANELLI, zeiţa indiană a materiei filozofale care se naşte din marea de lapte, are corpul verde la fel ca şi VENUS a lui PHIDIAS. "NEPTUN", scrie WINKERMANN, "dacă ne-ar fi transmis portretul său, l-am fi
putut admira înveşmântat în verde marin sau celadon, aşa cum au fost pictate şi NEREIDELE.
În antichitate, tot ceea ce avea legătură cu zeii marini, chiar şi animalele care le erau sacrificate, purtau bentiţe de culoarea verde marin. Acestea sunt printre altele motivele pentru care poeţii îşi reprezentau fluviile drept entităţi distincte cu părul de culoarea verde marin.
În general, NIMFELE, care îşi trag numele de la apa NIMPHI LIMPHA, sunt înveşmântate tot în această culoare în picturile iniţiatice antice.
Verdele este adeseori reprezentat ca fiind culoarea apei, după cum roşul este de multe ori reprezentat ca fiind culoarea focului, tocmai de aceea omul a resimţit instinctiv raporturile dintre aceste două culori ca fiind analoge celor două culori subtile care se leagă intim şi de existenţa sa.
Verdele este de asemeni în legătură cu fulgerul; În China el corespunde trigramei TCHEN care este urnirea (manifestării precum şi impulsionarea naturii primăvara), sau tunetul, care este considerat un semn al începutului ascensiunii YANG-ului. Verdele corespunde de asemenea elementului LEMN, în tradiţia înţelepciunii chineze. Verdele este culoarea speranţei, a forţei, a longevităţii. Verdele este chiar culoarea nemuririi, prin regenerare perpetuă, simbolizaţi în mod universal prin ramurile verzi.
Urcuşul vieţii începe de la roşu şi înfloreşte în verde. Iniţiaţii comunităţilor africane BAMBARAS, DOGONOS şi MOSSI consideră unanim verdele ca fiind o culoare secundară ce provine din roşu (ZAHC). Deseori în această reprezentare descoperim ideea complementării sexelor: bărbatul fecundează femeia, femeia, la rândul său, hrăneşte pe multe planuri bărbatul; roşu este, după cum ştim, o culoare masculină, iar verdele este o culoare feminină.
În gândirea chineză, cele două culori reprezintă YANG-ul (+) şi YIN-ul (-) unul masculin, impulsiv, centripet, roşu, iar celălalt feminin, reflexiv, centrifug, verdele; echilibrul dintre YIN (-) şi YANG (+) este întregul secret al echilibrului omului şi al naturii.
Faţă de această dialectică orientală, societăţile occidentale bazate pe cultul predominant al principiului bărbătesc au acordat totdeauna prioritate scânteii creatoare fie ca ea provine din rinichii sau din creierul omului. Ea antrenează însă, în compensaţie, complexul lui OEDIP, adică cultul refugiului matern. Prin esenţa sa, fiu şi amant, bărbatul, la capătul unui galop furios, confruntându-se cu nenumărate aventuri, în cele din urmă, revine la MAMA sa ca la o oază. Acesta este pentru el refugiul aducător de pace, odihnitor, regenerator şi retonifiant. Există, ca urmare a acestui fapt, o complexă terapeutică a verdelui bazată, chiar şi atunci când ea ignoră acest lucru, pe REGRESUS AD UTERUM (întoarcerea la origine, în uterul matern). În Evul Mediu toga medicilor era verde pentru că ei utilizau predilect în tratamente plantele medicinale; în zilele noastre, verdele a cedat locul roşului închis care, intuitiv, exprimă credinţa în secretul artei medicale; dar verdele a rămas totuşi culoarea farmaciştilor, care elaborează medicamentele. Publicitatea farmaceutică a ştiut că este necesar să continue o veche credinţă, dând valoare mitică de panaceu unor cuvinte precum "clorofilă" sau "vitamine". Expresia ''a te duce la iarbă verde", născută ca urmare a hipertensiunii provocate de către viaţa citadină stresantă, exprimă de asemenea nevoia unei întoarceri periodice în mijlocul sau "sânul" naturii, care devine astfel un substitut al "mamei" (şi care de fapt este şi rămâne eterna şi atotputernica mamă care hrăneşte şi regenerează). Jurnalul unui schizofrenic, citat de către DURAND, arată acest fapt într-un mod indiscutabil; "Mă simţeam", scrie bolnavul "în apropierea vindecării, cufundându-mă într-o pace profundă, minunată. Totul era verde în cameră. Mă credeam chiar îmbăiat într-o mare verde, ceea ce echivala pentru mine cu a fi din nou fericit în corpul dătător de încântare şi intimitate al mamei. Eram în Paradis, eram în acelaşi timp la pieptul mamei şi scufundat parcă în uterul regenerator şi protector al ei".
Învăluitor, regenerant, calmant, răcoritor, tonifiant, verdele apare deseori în monumentele religioase pe care strămoşii noştri le-au construit în deşert. Verdele reprezintă adeseori pentru creştini SPERANŢA, virtutea religioasă. Totuşi ştim că creştinismul s-a dezvoltat în zone cu climat temperat, în care apa şi verdeaţa există din plin şi, tocmai de aceea culoarea verde nu a fost totdeauna apreciată la adevărata sa valoare. Cu totul altfel stau însă lucrurile în Islam, unde tradiţiile legate de apă şi de verdele naturii s-au născut precum mirajele deasupra imensităţii ostile şi arzătoare a deşertului şi stepelor. Steagul Islamului este verde; iar această culoare constituie pentru musulmani emblema graţiei şi, simbolul celor mai înalte bogăţii materiale şi spirituale, dintre care prima este familia. Se spune că mantia trimisului lui Dumnezeu în Islam era verde iar sub ea se aflau descendenţii săi direcţi: FATMA- fiica sa. ALI- ginerele său şi cei doi copii ai lor - HASSAN şi HUSSEIN, care veneau să se roage acolo mai ales când exista un pericol şi de aceea se vorbeşte despre "cei patru de sub mantie", patru însemnând totodată "cei 4 stâlpi de temelie" pe care MOHAMMED şi-a construit religia sa. Seara, nomazii, după ce îşi făceau ultima rugăciune, povesteau adeseori uimitoarele istorisiri despre KHIAR, KHISR sau AL KHADIR- Omul Verde KHIAR este protectorul călătorilor, el încarnând providenţa divină. Tradiţia afirmă că el şi-a construit casa la marginea lumii, acolo unde se unesc intim oceanul celest cu cel terestru: el reprezintă deci, totodată, această măsură de ordin uman care este la distanţă egală între ceea ce este sus şi ceea ce este jos. Cel care îl întâlneşte pe KHISR nu trebuie niciodată să-i pună întrebări, ci va trebui doar să se supună sfaturilor sale, oricât de extravagante ar părea ele la prima vedere, deoarece KHISR ca orice iniţiat şi înţelept veritabil, indică drumul adevărului sub aparenţe care uneori (pentru cel lipsit de profunzime) pot părea absurde. KHISR (Omul Verde) este în acest sens asemănător cu ceea ce ANDERSEN numea "însoţitorul de drum" şi ca şi acesta dispare imediat după ce şi-a îndeplinit ajutorul. Originea sa este însă incertă. După unii, el ar fi chiar fiul lui ADAM, primul dintre profeţi şi a salvat de la potop cadavrul tatălui sau. După alţii însă, el ar fi fost născut într-o grotă - adică din însuşi YONY (vaginul Pământului)- şi a crescut hrănindu-se numai cu laptele unui animal înainte de a-şi oferi serviciile unui Rege Suprem care nu poate fi în mod real altul decât Dumnezeu sau Spiritul Absolut şi este uneori chiar confundat cu Sf. GHEORGHE şi destul de des cu ILIE - fapt ce reafirmă înrudirea între verde şi roşu, dintre apă şi foc. Se povesteşte că tot el a descoperit, în timp ce mergea prin deşert un izvor. Puţin mai departe el a văzut un peşte uscat pe care l-a luat şi l-a aruncat în apă. Imediat peştele şi-a recăpătat viaţa; KHISR (Omul Verde) a înţeles atunci că descoperise izvorul miraculos al vieţii; el însuşi s-a îmbăiat atunci acolo şi astfel a devenit nemuritor. Tocmai din această cauză atunci hainele sale s-au colorat în verde. Omul verde este asociat uneori cu oceanul primordial, unde se spune că el locuieşte pe o insulă invizibilă, chiar în mijlocul acelor ape. Prin urmare, el a devenit pentru mulţi protectorul navigatorilor pe care marinarii din Siria îl invocau atunci când erau surprinşi de furtuni.
În India, unde îl regăsim sub numele de KHAWADIA KHISR, este reprezentat aşezat pe un peşte şi acolo este considerat a fi zeu al fluviilor. În plus el domneşte şi asupra vegetaţiei. Anumiţi cronicari arabi afirmă că, odată, el s-a aşezat pe o blană albă şi la puţin timp după aceea, aceasta a devenit verde. Această blană, adaugă un comentator, este chiar Pământul. Iniţiaţii sufiţi spun că KHISR (Omul Verde) ajută pe omul bun, protejându-l de înec şi incendii, demoni, spirite răufăcătoare, şerpi şi scorpioni. El este deci mediatorul, cel care reconciliată extremele, care împacă antagonismele fundamentale, pentru a asigura astfel mersul înainte al omului. În Islam verdele este culoarea cunoaşterii şi a Profetului. Sfinţii în lumea lor paradisiacă sunt adeseori prezentaţi ca fiind îmbrăcaţi predominant în verde.
Fiind profund benefic, Verdele capătă o valoare mitică care este aceea a păşunilor verzi, a paradisurilor verzi, a iubirilor copilăreşti pure: verde ca tinereţea lumii apare de asemeni şi tinereţea eternă promisă celor Aleşi. CRINUL VERDE, înainte de a deveni numele Irlandei, era numele Insulei preafericiţilor din lumea celtică. Misticii germani (MECHTILDE DE MAGDEBURG, ANGELUS SILESIUS) apreciază verdele cu albul, pentru a califica Epifania (Apariţia sau manifestarea lui IISUS CRISTOS Regilor magi veniţi să-l adore) şi virtuţile Cristice, dreptatea verdelui venind astfel să completeze inocenţa albului. SINOPLE sau verdele de blazon are aceeaşi origine pastorală: el semnifică tineri, câmpul, şi verdeaţa, sau altfel spus amabilitate, dragoste, bucurie şi abundenţă.
Aceste calităţi minunate ale verdelui, ne fac să gândim că această culoare ascunde în ea un secret şi că ea simbolizează o cunoaştere profundă a lucrurilor şi a destinului. Cuvântul Sinople vine de la latinescul SINOPIS, care desemna la origini pământul roşu din SINOPE înainte de a dobândi în secolul al XIV-lea sensul de verde, din motive inexplicabile şi care semnifică astfel, în acelaşi timp, roşul şi verdele. Acesta pare să fie adevăratul motiv pentru care a fost ales acest cuvânt: virtutea secretă a acestui verde provine din faptul că el conţine roşu, la fel cum, pentru a folosi limbajul hermetiştilor şi alchimiştilor, fertilitatea oricărei opere alchimice provine din faptul că principiul arderii- principiul cald şi masculin, însufleţeşte aici principiul umed, rece, feminin. În aproape toate mitologiile, divinităţile verzi ale reînnoirii hibernează uneori în lumile Infernale, unde roşul subteran le regenerează. Din această cauză în special, ele sunt verde la exterior şi roşii la interior, iar regatul lor se întinde în cele două lumi. OSIRIS (Verdele) a fost tăiat în bucăţi şi aruncat în Nil. El fost readus la viaţă prin magia regeneratoare a lui ISIS (roşul). OSIRIS este tocmai de aceea un Mare Iniţiat, pentru că cunoaşte în profunzime misterul morţii şi al renaşterii. De asemenea, precizează simultan pe Pământ la reînnoirea naturii primăvara şi deasupra Pământului în lumile invizibile, la judecata sufletelor. PERSEPHONE apare pe pământ primăvara, odată cu trezirea vegetaţiei. Toamna ea se reîntoarce în Infern, de care ea este legată pentru totdeauna deoarece a mâncat o sămânţă roşie de rodie. Această sămânţă de rodie este chiar inima sa, parte din focul interior secret al pământului care condiţionează orice regenerare: acesta este de fapt roşul interior al PERSEPHONEI cea verde. Mitul aztec al zeiţei XOCHIQUETZAL aruncată în infern în timpul perioadei de iarnă, la fel ca PERSEPHONA privinţă analogii uimitoare cu mitul grecesc; ea dispare în grădina verde, adică în Ţara morţilor, pentru a apărea din nou vara, când aduce cu ea renaşterea florilor. În manuscrise o găsim adeseori reprezentată ca fiind împodobită cu două smocuri de pene verzi în zona capului, OMOQUETZALLI Verdele şi roşul în gândirea şi tradiţia secretă aztecă, au o culoare deosebită. CHALCHIHUITI, sau anumite pietre preţioase verzi, împodobeau tichia zeiţei apelor. Iar CHALCHIHUATL sau apa preţioasă, era numele dat sângelui ce izbucnea din inimile victimelor pe care preoţii soarelui le jertfeau consacrându-le în fiecare dimineaţă astrului zilei pentru a-i susţine astfel (spuneau ei) în lupta sa împotriva tenebrelor nocturne, asigurându-i astfel continua sa regenerare. Regăsim de asemeni aceeaşi complementaritate a lui verde şi roşu în tradiţiile referitoare la divinităţile iubirii. AFRODITA, cea născută din spuma valurilor, este atrasă în mod egal de cele două principii masculine - soţul său HEPHANTOS care controlează focul infernal şi amantul sau ARES, care controlează focul uranian. În ziua în care HEPHANTOS îi surprinde pe cei doi făcând dragoste, POSEIDON, zeul mării este cel care intervine în favoarea AFRODITEI. Fără îndoială că, din acelaşi motiv, şi pictorii iniţiaţi din evul mediu pictau mai ales în verde crucea, în calitatea sa de instrumentul regenerării fiinţei, oferit Umanităţii prin sacrificiul lui IISUS. În BIZANŢ, după CLAUDE DE YGE culoarea verde era simbolizată prin monograma lui Cristos Mântuitorul, formată din două consoane ale cuvântului verde. Lumina verde mai ales, capătă din această cauză o semnificaţie ocultă. Egiptenii divinizau astfel pisicile cu ochii verzi şi pedepseau chiar cu moartea pe cei care omorau intenţionat un asemenea animal. În tradiţia orfică Verdele este considerat a fi lumina spiritului care a fecundat la începuturile timpului apele primordiale care fuseseră învăluite până atunci în tenebre.
Pentru alchimişti, în special, lumina de smarald este cea care facilitează pătrunderea celor mai mari secrete. Înţelegem prin aceasta şi mai bine semnificaţia ambivalenţă a razei verzi: dacă ea este capabilă să pătrundă pretutindeni, aceasta este în acelaşi timp şi purtătoarea morţii, dar totodată şi a vieţii. Aici, prin aceasta, se inversează valorizarea simbolului - verdelui primăvăratic i se opune acum verdele mucegaiului şi al putrefacţiei. Există, evident în acest caz, un verde al morţii aşa cum există un verde al vieţii. Nuanţa de verde a feţei omului bolnav se opune nuanţei specifice a fructului verde, iar dacă greierii şi omizile verzi sunt oarecum simpatice şi amuzante, crocodilul deschizându-şi gura sa imensă verde este în mare măsură o imagine de coşmar a porţi infernului ce absoarbe în ea ziua, tinereţea şi viaţa. Verdele, cu o anumită nuanţă este înzestrat cu o putere malefică nocturnă, ca orice aspect feminin. Limbajul, la rândul său, ilustrează şi el multiplele valenţe ale verdelui; se vorbeşte astfel adeseori despre "râs verde", despre "a fi verde de teamă", "de supărare" sau chiar "verde de frig".
Smaraldul, care este unul dintre simbolurile fundamentale ale papalităţii, este de asemeni piatra esenţială a lui Lucifer înaintea căderii sale. Dacă verdele în calitatea sa de măsură era simbolul raţiunii - ochii albastru - verzui ai MINERVEI - el a devenit ulterior în EVUL MEDIU simbolul lipsei de raţiune şi însemnul nebunilor. Această ambivalenţă este specifică oricărui simbol infernal. Satana, aşa cum este reprezentat pe un vitraliu al catedralei din CHARTRES, are pielea verde şi ochii verzi. În epoca noastră, în care fantasticul îşi regăseşte datorită descoperirilor ştiinţei o semnificaţie cosmică, marţienii care sunt aspectul opus umanităţii vor fi adeseori reprezentaţi sub forma diavolilor sau a unor homunculi verzi sau chiar având sânge verde.
Epoca noastră actuală celebrează de asemenea, preponderent, verdele (pe care îl consideră simbolul tendinţelor naturiste) cu o tenacitate mereu crescândă, mai ales de când civilizaţia industrială ameninţă cu moartea, natura. Verdele mişcărilor ecologiste adaugă astfel simbolismului primar al acestei culori o nuanţă nostalgică în care se consideră că dacă nu se acţionează prompt, primăvara PĂMÂNTULUI va ajunge să dispară inexorabil, înghiţită de o ambianţă de coşmar alcătuită numai din beton şi fier. Pictorul ecologist URIBURU, după ce a colorat preponderent cu verde canalele VENEŢIEI şi fântânile PARISULUI, expune tablouri verzi în care sunt reprezentate specii de animale ameninţate astăzi cu dispariţia. Aici, încă o dată se realizează o inversiune simbolică, când verdele naturii nu a fost totdeauna o imagine complet liniştitoare; Amazonul, plămânul lumii, pe care îl apără pe drept cuvânt URIBURU şi mişcările ecologiste, era uneori considerat "infernul verde". Alchimiştii, în încercările lor practice de a unifica contrariile, au mers chiar şi mai departe. Ei defineau focul lor secret sau, cu alte cuvinte, spiritul viu şi luminos ca fiind un cristal luminescent translucid, verde, fuzibil, ca ceara. De la el se spune că provine în modul esenţial energia pentru întreaga natură şi pentru toate formele de viaţă asupra cărora funcţionează. Pentru a facilita consonanţa cu această energie secretă, tocmai de aceea arta ar trebuie să se limiteze în a imita cât mai fidel natura. Acest foc subtil secret (Verde) armonizează cel mai bine contrariile. Despre el se spune adesea că deşi este arid, totuşi aduce ploaia şi cu toate că este umed, poate face să apară seceta. În toate tradiţiile şi orientările secrete sau ezoterice, principiul subtil vital, care este secretul tuturor secretelor, apare ca fiind chiar sângele conţinut într-un recipient preţios de culoare verde. Acesta este pentru alchimiştii occidentali aşa-zisul sânge al lacului verde; el este aurul fundamentul privit nu în sensul comun, vulgar, ci Aurul esenţial, filozofic.
În filozofia şi medicina chineză acesta este nu mai puţin misteriosul sânge al dragonului. El este de asemenea GRAAL-ul, vasul de smarald sau de cristal verde, deci verdele cel mai pur, care conţine sângele lui DUMNEZEU încarnat în care se alia ideea de dragoste şi de sacrificiu, care sunt condiţiile regenerării exprimate prin verdele luminos al vasului în care crepusculul şi zorii, moartea şi renaşterea, se confundă, echilibrându-se într-o deplină armonie. Cu siguranţă, cei din Evul Mediu care au creat acest mit au fost destul de mult inspiraţi de textele cele mai ezoterice din Noul Testament. Sf. IOAN, în Apocalipsă (43), descrie astfel viziunea Dumnezeului Suprem pe care a avut-o şi care, la fel ca aceea a lui EZECHIEL, nu e decât o epifanie (revelare) a Luminii subtile (curent cosmic VERDE) fără formă sau chip: "Cel care domneşte este precum o viziune de lumină pură din jasp verde sau cornalină; curcubeul din jurul tronului său este precum o lumină intensă de smarald". Această lumină de smarald care în realitate este CURENTUL COSMIC SUBTIL VERDE este adevărata origine a GRAAL-ului. Această mirifică lumină subtilă VERDE (curentul subtil cosmic colorat VERDE) este cea care cuprinde vasul, sau principiul femel. Lumina subtilă (VERDE) divină, pe care o conţine ca esenţă a însăşi divinităţii, este în acelaşi timp dublă- în una: verde, nuanţă inefabilă de jasp şi roşul sumbru aproape abisal al cornalinei.
Interpretând aceste două aspecte esenţiale ale verdelui, culoare naturală (hrănitoare) şi femelă, specialiştii moderni în comunicaţii şi marketing, după ce au făcut nenumărate teste şi sondaje, au ajuns aproape unanim la concluzia că verdele este culoarea cea mai calmă dintre toate, verdele este o culoare aproape egală, fără bucurie sau tristeţe, fără pasiune, care ne ajută să ne detaşăm natural şi ne face să nu mai cerem nimic. În concluzie, putem spune că verdele este, analogic vorbind, în societatea culorilor ceea ce este burghezia în societatea oamenilor: o lume aproape imobilă, satisfăcută cu ceea ce are, ce-şi calculează cu prudenţă eforturile şi-şi numără banii atentă să nu piardă nimic din ceea ce are. Datorită oscilaţiilor sale între zi şi noapte, germinaţie şi putrefacţie, acul se opreşte în cele din urmă în punctul 0 al balanţei: pacea inefabilă a verdelui este calmul profund şi detaşat al neutralităţii. De aceea adeseori regăsim ideea de verde a justiţiei. Dar aceiaşi specialişti în publicitate precizează chir că aici este vorba numai de verdele pur şi că orice adăugare de pigment străin, oricât de mică ar fi ea, îl face să iasă din neutralitatea sa caracteristică pentru al trimite spre diferitele forme de agitaţie ale societăţii noastre: spre exemplu, puţin galben îi aduce imediat forţă activă şi un aspect însorit. Dacă uneori albastrul domină, verdele devine foarte repede serios şi încărcat de gânduri. Luminos sau întunecat verdele păstrează însă într-o anumită proporţie caracterul său originar de indiferenţă, detaşare spontană şi calm. În verdele deschis mai ales primează indiferenţa, în timp ce calmul profund se simte mai mult în cazul verdelui închis.
HERVE FISCHER în reflexiile sale asupra lucrărilor pictorului URIBURU spune: "Între integrarea în sistemul ideologic dominant (un verde compensator al stării de artificialitate urbană), contestarea ideologică şi piaţă mă întreb dacă, până la urmă, verdele nu va ajunge să-şi piardă semnificaţia sa simbolică, spirituală, străveche care îl identifică cu speranţa?"
Vasul, chiar dacă conţine cea mai preţioasă băutură, este prin el însuşi neutru din motive de protecţie, precum pântecul în interiorul căruia se dezvoltă embrionul sau principiul vital. Acest aspect reuneşte toate tradiţiile ezoterice în care principiul vital, secretul secretelor, apare precum sângele conţinut într-un recipient verde.
Limbajul simbolurilor care este în acelaşi timp viu şi ezoteric, întocmai ca "limba verde" nu este făcut pentru a închide porţi ci pentru a le deschide celor apţi să înţeleagă prin intuiţie şi prin reflexie. El este intim legat de infinitudinea vieţii, sentimentelor şi landurilor ce nu pot fi cuprinse într-un limbaj precis. Deseori ceea ce comunică acest limbaj bogat şi profund se înţelege aposteriori, creând peste veacuri neaşteptate dialoguri între civilizaţii şi generaţii diferite. Vindecătorii azteci pentru a vindeca durerea de burtă pronunţa cu o deplină credinţă această invocaţie foarte eficientă: "Eu, preotul, eu, stăpânul bucuriilor, tuturor energiilor şi al oricărei manifestări, caut cu stăruinţă durerea verde, caut cu atenţie durerea roşie". Multe secole mai târziu, pictorul VAN GOGH scria: "Am căutat adeseori să exprim prin roşu şi verde teribilele presiuni umane" (scrisori către THEO). Sf. IOAN EVANGHELISTUL, preotul aztec şi pictorul VAN GOGH au avut cu toţii în comun o mare calitate, aceea de a fi just inspiraţi. Verdele păstrează prin nuanţele sale un caracter straniu şi complex ce provine firesc din dubla sa polaritate: verdele pur al mugurilor şi verdele caracteristic mucegaiului şi ierbii putrede - viaţa şi moartea. El este imaginea profunzimi lor misterioase şi a reflexiilor destinului.
Curentul cosmic subtil colorat verde poate fi, în general, considerat ca fiind culoarea subtilă a individualizării, în aspectele sale cele mai elevate, nemaiexistând decât mici urme de egoism. În timp ce egoismul este întreg şi exacerbat în nuanţele inferioare, întunecate ale acestui curent subtil.
Cel mai adesea, toate dorinţele personale, tot ceea ce fiinţa urmăreşte să dobândească ca dorinţă comună sau ca fructificare a acesteia este perceptibil în acest curent subtil. Tot în acest curent subtil apar pregnante dorinţele de distincţie, de renume, de remarcare, de bogăţie, toate fiind manifestarea diferitelor nuanţe energetice, comune ale curentului subtil colorat verde.
Verdele subtil, prin anumite nuanţe ale sale este totodată şi curentul intelectualizării speculative şi a exacerbării raţionale, mai ales în cazurile în care intuiţia spirituală nu poate să acţioneze, precum în anumite domenii. O asemenea fiinţă, având în aură predominanţa nuanţelor corespondente de verde subtil poate chiar să aibă o memorie fenomenală, cu totul ieşită din comun mai ales pentru fapte, acumulând o masă gigantică de cunoştinţe şi distingându-se ca o mare inteligenţă, fără să poată însă deocamdată atinge reala înţelepciune pe care o conferă amplificarea puterii intuitive, spirituale, în cazul unei fiinţe umane elevate.

EGOISMUL MANIFESTAT ÎN CULOAREA SUBTILĂ VERDE ÎNCHIS

Subcurentul verde închis este curentul egoismului amplificat, în aspectul său inferior.
Nuanţa ierbii verzi crescând pe malul unei ape, analogic vorbind, este culoarea curentului subtil prin care se manifestă toate dorinţele de posesiune materială precum şi înclinaţiile nestăvilite după renume, distincţii, titluri onorifice, poziţie socială sau politică, succes financiar etc, etc.
Gândurile speculative şi cele excesiv raţionale se manifestă în nuanţa unui verde subtil luminos ceva mai strălucitor, de un grad mai înalt de vibraţie decât cel precedent discutat.
Individualizarea în aspectele sale cele mai rafinate se manifestă prin vibraţiile superioare ale curentului subtil verde - palid.
În general vorbind, verdele subtil este culoarea individualizării în întregul Univers şi poate fi definită drept culoarea predominantă a vibraţiilor subtile terestre. Toate corpurile cereşti emanând un halo de lumină subtilă verde sunt acelea în care conştiinţa cosmică începe să-şi facă simţită influenţa sa.
Pe Pământ, regnul vegetal se particularizează prin frunzele sale verzi. Prin urmare, planetele ale căror vibraţii sunt verzi, pot fi considerate ca planete ale individualizării conştiinţei, având oarecum un statut asemănător cu acela al acestei planete.

SUBCURENTUL FINANCIAR, O NUANŢĂ A CURENTULUI COSMIC SUBTIL VERDE

Atrăgând în aură subcurentul subtil nuanţa verde-de-toamnă, unele fiinţe umane se concentrează şi amplifică această forţă în ele. Astfel, dacă fiinţele în cauză doresc ferm banii, intenţia lor de a-i obţine poate fi repede îndeplinită dacă se servesc de subcurentul verde de toamnă financiar. Operând constant în acest mod, se realizează punerea la unison cu o mare forţă a curentului subtil verde care accelerează reuşita în această direcţie, în loc să o facă să stagneze.
Astfel, dacă fiinţa umană urmează regulile concentrării şi acumulării acestei energii subtile, creând o imagine clară, mentală, în curentul subtil verde, dorinţa sa de bunăstare materială sau abundenţă are toate şansele să se materializeze mult mai repede. Dacă fiinţa umană îşi concentrează asupra acestei imagini, vizualizată în verde subtil, întreaga sa gândire, dorinţa respectivă are cele mai mari şanse să se realizeze cu promptitudine faţă de situaţia când se acţionează instinctiv, fără acest suport energetic dorindu-se realizarea fără ajutorul puternic al acestui curent colorat. Astfel, fiinţa umană individualizată poate să ajungă la o rapidă împlinire a dorinţelor, satisfăcându-şi în mod armonios necesităţile cu ajutorul acestui curent subtil universal. Condiţia de bază pe care nu trebuie să o pierdem din vedere în această direcţie este ca niciodată să nu se abuzeze, păstrându-se armonia integrării părţii în cadrul întregului. În ceea ce priveşte alte realizări, mai ales de natură materială, curentul subtil verde este de bază în această direcţie.
Pentru a pune însă în practică această regulă, respectarea anumitor condiţii este necesară. Dintre acestea, cea mai importantă este aceea de a nu interfera deloc în momentul operării energiile negative subtile roşii. Reuşind totdeauna aceasta, nu interferăm şi chiar respingem impulsurile sau dorinţele inferioare ce provin din planul grosier, animal, ferindu-ne în mod permanent de tentaţiile amestecului cu aceste energii perturbatoare. Acţionând constant astfel, putem uza plenar de energia subtilă verde, mai ales dacă am dezvoltat în fiinţă acea stare superioară sufletească care ne permite mai mereu să facem ceea ce este cel mai bine la momentul oportun.

INFLUENŢA CURENTULUI VERDE SUBTIL ÎN VINDECAREA CANCERULUI.
RAZELE X ANALIZATE ÎN PARALEL CU ENERGIILE CURENTULUI VERDE SUBTIL

Folosirea sistematică a curentului subtil verde este de un imens ajutor mai ales în restabilirea echilibrului psihic, deoarece acesta echilibrează şi tonifică curenţii fluidici ai gândirii. Această forţă subtilă acumulată în cantitatea necesară aduce în întreaga fiinţă energiile binefăcătoare de care avem nevoie, operând o regenerare rapidă chiar la nivelul atomilor, care, la rândul lor, facilitează regenerarea şi reconstruirea fiinţei. Acest aspect va avea repercusiuni importante asupra corpului fizic, atunci când această culoare subtilă acumulată în aură este dirijată şi făcută să circule în întregul sistem organic, la nevoie fiind chiar predominant canalizată şi focalizată într-o anumită zonă afectată (bolnavă). Această dirijare se va realiza atunci prin proiecţie mentală. În funcţie de intenţia noastră de a folosi această forţă subtilă, caracteristică verdelui subtil, pentru noi înşine sau chiar pentru a face să beneficieze o altă persoană (situată la mare distanţă), de avantajele acestui curent subtil, în acest caz, este neapărat necesar să mentalizăm (să realizăm o cât mai fidelă şi clară imagine mentală) persoana în cauză, ca şi cum aceasta s-ar afla în faţa noastră (indiferent de distanţa la care acea fiinţă umană se găseşte în realitate). Această imagine cât mai precisă va fi apoi îmbăiată în norul de energie subtilă verde proiectată de noi mental asupra imaginii realizate. Dacă vrem să acţionăm exact asupra organului afectat, în imaginea proiectată şi vizualizată de noi vom realiza inundarea cu verdele subtil numai a zonei corespondente. În cazul în care concentrarea este slabă şi imaginea neclară, ne putem eventual ajuta de un obiect intim, ţinut de noi în mâna stângă, aparţinând acelei persoane sau chiar de o fotografie a respectivei persoane. În cazul fotografiei, se procedează prin substituţie, precum în cazul imaginii mentale clare se operează precum mai sus.
Orice operare de acest gen la distanţă, se va face numai după ce am acumulat în propria noastră fiinţă curentul subtil verde în exces.
Energiile benefice profund fortifiante magnetizează specific chiar atomii, facilitând eliminarea toxinelor şi regenerarea organelor afectate de boli. La nivel fizic, nervii sunt de asemenea considerabil fortificaţi şi regeneraţi de această energie; verdele subtil produce o gamă complexă de efecte benefice în toate maladiile nervoase. În plus, curentul verde subtil tonifică şi acumulat în cantitate suficientă, chiar face cu putinţă regenerarea nervului optic în cazurile de slăbire a vederii, având o acţiune profund binefăcătoare şi în alte afecţiuni ale ochilor.
Aşa-zisele raze X fac într-o anumită măsură legătura cu acest curent subtil, dar totuşi nu-l reprezintă în totalitate. Tocmai din această cauză, ele oferă un ajutor considerabil în tratamentul cancerului, în cazurile uşoare. Totuşi, datorită imposibilităţii de a-l manifesta în totalitate (razele X reprezintă numai o parte a curentului subtil verde), ele nu pot vindeca întotdeauna complet orice formă de cancer. De cele mai multe ori, razele X reuşesc să anihileze numai germenii specifici zonei afectate sau tumorii, neatingându-i pe aceia care circulă în sângele infestat. De multe ori, ele acţionează la nivelul efectului şi nu al cauzei, în situaţia în care întregul curent subtil verde este dirijat, după ce a fost acumulat la nivelul aurei, în tot organismul, prin proiecţii mentale adecvate, aceşti germeni sunt distruşi astfel în întregime şi din această cauză boala nu va mai reapare niciodată.
Atunci când pentru vindecarea cancerului este utilizată numai sugestia benefică, pozitivă, fără utilizarea curentului cosmic verde subtil boala are faze sau perioade regulate în ea se poate să reapară, chiar dacă pacientul care s-a supus influenţei sugestiei se crede într-o oarecare măsură vindecat. În asemenea situaţii apare evident că a fost (pasager) eliminat numai efectul, cauza continuând să subziste. Ulterior, aceasta va provoca reapariţia germenilor şi în asemenea situaţii sângele facilitează reformarea unei noi plăgi sau tumori canceroase.
Folosindu-ne sistematic de acest curent cosmic subtil în doza necesară şi respectând exact indicaţiile cu privire la acumularea în aură a curenţilor subtili coloraţi, succesul prin vindecare magnetică poate să apară, fără îndoială, chiar şi acolo unde medicaţia clasică sau razele X au eşuat complet.

EGOISMUL MANIFESTAT ÎN DIFERITE NUANŢE DE VERDE SUBTIL

În general, adeseori se spune ca verdele subtil cosmic este curentul individualizării. Uneori, în anumite nuanţe, el este considerat ca fiind egoismul în formele sale cele mai diverse. Una dintre faţetele sale caracteristice este intelectualitatea speculativă fără intuiţie. Mulţi oameni la care verdele subtil predomină evident în aură pot să uimească prin vastele lor cunoştinţe livreşti, mulţi dintre ei fiind chiar înzestraţi cu o uimitoare memorie. Cu toate acestea mentalul lor este subiectiv şi nu are aproape deloc elasticitate şi rafinament. Ei vibrează la unison aproape permanent cu acest curent subtil verde şi cu toate că pot să ajungă nişte autentici erudiţi, nu au totuşi cunoaşterea adevărată pe care o conferă atingerea stării de înţelepciune.
În aspectul său cel mai de jos, egoismul este prezent în curentul secundar subtil verde, nuanţa sticlei. Aviditatea pentru realizări materiale, bogăţie sau onoruri se manifestă prin nuanţa de verde culoarea ierbii, toamna. El este puţin mai întunecat chiar decât verdele ''de sticlă". Intelectualitatea fără intuiţie corespunde unui verde subtil ceva mai clar ca nuanţă, iar tendinţa accentuată de individualizare fără egoism are o tentă verde pastel.
Sufletele creaturilor animale au preponderent culoarea verde în aură în momentul naşterii. Ele capătă în continuare culoarea subtilă roşu-închis, atunci când corpul lor devine suficient de puternic pentru a exprima dorinţa reproducerii sau instinctele procreative.