ROŞU

CURENTUL COSMIC SUBTIL COLORAT ROŞU SEMNIFICAŢIA CULORII ROŞU

Considerat în mod universal drept simbolul fundamental al principiului vieţii, datorită forţei de dinamizare, puterii şi strălucirii sale, roşul, în calitatea sa de culoare a focului şi a sângelui, este înzestrat cu ambivalenţa simbolică a acestora, în funcţie de nuanţele şi claritatea sa. Astfel, spre exemplu, roşul clar, pur şi strălucitor este centripet, diurn, masculin, YANG (+), tonic, incitant la acţiune, proiectând precum Soarele strălucirea sa dinamică asupra tuturor lucrurilor şi fiinţelor cu o putere imensă şi ireductibilă. Roşu închis, impur şi tern este însă, dimpotrivă, nocturn, neliniştitor, feminin YIN (-), secret şi, la limită centrifug; el nu mai reprezintă expresia vieţii intense, ci misterele ei tenebroase.
Prima nuanţă de roşu - pur şi strălucitor - încurajează, antrenează, incită, dinamizează; este roşul de pe steaguri, insigne, afişe şi ambalaje publicitare.
Cealaltă nuanţă de roşu - impură şi întunecată - creează o stare de alertă, tensiune şi reţinere, predispune la vigilenţă şi, dusă la extrem, stresează şi nelinişteşte; acesta este roşul mai închis folosit în circulaţia rutieră, lumina roşie enigmatică ce interzice intrarea sau accesul într-un loc nepermis. Acesta este, de asemenea, roşul străvechilor lămpi din casele prostituatelor ce antrena către o sexualitate dezlănţuită, ceea ce ar putea părea contradictoriu, din moment ce în loc să interzică, el invită; analizând mai profund, înţelegem că această invitaţie implică de fapt transgresarea celor mai stricte interdicţii ale epocii respective, interdicţii ce trebuiau depăşite datorită instinctelor pasionale exacerbate ale libidoului nestăvilit şi ale sexualităţii.
Acest roşu nocturn şi centrifug este culoarea focului subtil, central al omului animalic şi al pământului în zonele sale abisale; el semnifică, de asemenea, focul subtil devorator abdominal şi energia bazală, secretă a ATHANORULUI alchimiştilor (vasul în care alchimiştii antichităţii realizau marea lor operă de transmutare şi sublimare a elementelor), unde prin acţiunea inefabilă a culorii roşu se realiza totodată digestia, coacerea, maturizarea, generarea şi regenerarea profundă a omului. Alchimiştii occidentali, chinezi sau islamici folosesc această calitate specială a roşului într-un mod asemănător, iar sulful roşu utilizat de arabi, care indică adesea Omul Universal, se află în strânsă legătură cu această acţiune a culorii roşu, care impulsiona gestaţia din ATHANORUL alchimiştilor. Tot astfel orezul roşu al tradiţiei chinezilor reprezintă focul - sau sângele -ATHANORULUI, legat de cinabru (sulfura roşie de mercur), în care ei se transformă datorită transmutaţiilor şi sublimărilor alchimice şi care simbolizează nemurirea.
Împreună cu culoarea verde a naturii ce îmbracă pământul şi cu negrul vasului alchimic, acest roşu, în întregime revitalizant şi secret, reprezintă misterul vital insondabil, ascuns în străfundul tenebrelor oceanului primordial.
Roşul este culoarea naturii umane pasionale, a libidoului amplificat şi a inimii. El este, de asemenea, culoarea Ştiinţei iniţiatice secrete, a cunoaşterii ezoterice nepermise celor neiniţiaţi şi pe care înţelepţii o ascund cu grijă sub mantie rezervând-o CELOR PUŢINI ŞI ALEŞI.
În lamelele iniţiatice ale TAROTULUI "Pustnicul", "Papesa" şi "Împărăteasa" poartă fiecare roba roşie sub o mantie albastră, toţi trei reprezentând, în diferite grade, ştiinţa secretă care nu se dezvăluie oricui.
Acest roşu semnifică matricea (uterul, organul sexual feminin) în calitatea sa de Energie generatoare feminină a Naturii. Acest roşu nu se permitea să fie văzul decât în cursul aşa-zisei "morţi iniţiatice", în care el avea o valoare profund transfiguratoare: iniţiaţii în misterele Cybelei, de exemplu, erau coborâţi într-o gaură adâncă în care se picura apoi pe corpul lor sângele unui taur sau berbec aşezat pe un grătar deasupra găurii, în timp ce un şarpe era adus şi lăsat să bea sânge din rana victimei.
În insulele FUJI într-un ritual iniţiatic asemănător, tinerilor li se arăta un şir de oameni complet goi, aparent morţi, pictaţi pe corp cu ROŞU, având trupul plin de sânge şi cu măruntaiele ieşite afară pe abdomen. Dar iată că la un moment dat, la un strigăt al iniţiatorului, pretinşii morţi se ridică brusc în picioare şi aleargă către râu pentru a se spăla de sânge şi de măruntaiele de porc cu care ei au fost acoperiţi.
"Oceanele împurpurate" ale tradiţiei greceşti şi ale regiunilor din jurul Mării Roşii revelează aceeaşi semnificaţie: ele reprezintă locul predilect în care viaţa şi moartea se transmută şi se transformă dintr-una în alta. Din punct de vedere iniţiatic, roşul tern, închis, centrifug revelează o semnificaţie mortală funerară. Culoarea roşu purpuriu în schimb, după ARTEMIDORE, are legătură cu fenomenele de regenerare a vitalităţii şi vieţii în general (Misterele Paganismului 136-137).
Toate acestea ne revelează şi mai bine ambivalenţa culorii roşu sângeriu închis, ascuns, acest roşu este condiţia vieţii care susţine şi regenerează; răspândit, el semnifică vlăguirea, epuizarea, moartea. De aici provin şi anumite interdicţii cu care erau confruntate femeile în diferite tradiţii, atunci când, nereuşind să-şi transmute pe deplin potenţialul sexual, erau confruntate cu declanşarea ciclului. Sângele menstrual pe care ele-l eliminau era considerat atunci drept un potenţial substanţial inferior ca manifestare, deoarece, trecând din misterioasa zonă uterină de la INTERIOR către EXTERIOR, el îşi schimba frecvenţa de vibraţie, trecând de la o potenţialitate dătătoare de energie şi putere la o stare de moarte care epuizează şi diminuează vigoarea femeii pentru câtva timp. Aceste femei erau chiar considerate atunci de neatins, mai ales de către bărbaţi (fiindcă îi puteau descărca sexual), şi în multe societăţi ele trebuiau în perioada ciclului să realizeze o retragere purificatoare care urmărea să le orienteze ascendent energiile lăuntrice înainte de a se reintegra în societatea din care erau pentru o perioadă excluse, datorită angrenării descendente a energiilor în timpul ciclului. Această interdicţie, însă mult mai mare ca interval de timp, a fost răspândită, aplicându-se pentru toţi oamenii care vărsau sângele altuia, chiar dacă o făceau pentru o cauză dreaptă; călăul şi fierarul erau consideraţi ca fiind de neatins, deoarece ei atingeau însăşi esenţa misterului vital pe care o încarnează roşul centrifug al sângelui şi al metalului încălzit până la roşu.
Un mit din insulele TROBIAND (Malaezia), redat de MALINOWSKI, ilustrează universalitatea şi vechimea acestor tradiţii: la începutul timpurilor, un om a învăţat secretul magiei de la un crab, care era roşu din cauza vrăjilor cu care el era încărcat; omul a omorât crabul după ce i-a aflat secretele. De aceea crabii de acum sunt negri, pentru că li sau luat vrăjitoriile, totuşi ei mor foarte încet deoarece cândva erau roşii, fiind prin aceasta stăpânii vieţii şi ai morţii.
Roşul viu, intens, strălucitor, solar, centripet incită prompt la acţiune; el este reprezentarea ardorii şi frumuseţii vitale, exprimă forţa impulsivă, dinamismul, tinereţea, sănătatea, bogăţia, în erosul liber, natural, spontan şi triumfător se perpetuează chiar obiceiurile străvechi, cum ar fi cel al lămpii roşii în camera celor care se iubesc, prin această lampă roşie fiind evocate ambele faţete ale acestui simbol.
Culoarea roşie intensă diluată în general într-un ulei vegetal - pentru a-i mări puterea vitalizantă - este folosită de femeile pasionale şi de tinerele din Africa pentru a-şi împodobi corpul gol şi faţa indicând astfel momentele principale de interdicţie sexuală; când au prima dată declanşarea ciclului, înainte de căsătorie şi, de asemenea, după naşterea primului lor copil tot culoarea roşie intensă diluată, de asemenea, cu un ulei vegetal, este cea cu care se împodobesc tinerii şi tinerele la indienii din America de Nord pentru a-şi amplifica forţa vitală şi pentru a trezi în ceilalţi dorinţele sexuale. În unele locuri pe glob culoarea roşie intensă a căpătat virtuţi medicale şi a devenit un panaceu indispensabil în toate aceste situaţii, inconştient, oamenii urmăresc să vibreze la unison şi să amplifice în aură curentul subtil binefăcător ROŞU. Tot acesta este motivul pentru care nenumărate tradiţii, din Rusia până în China şi Japonia, utilizează frecvent culoarea roşie la toate festivităţile populare, şi în special la sărbătorile de primăvară, legate de dragoste, căsătorie şi naştere. Deseori se vorbeşte despre un băiat (sau despre o fată) că este fermecător de "îmbujorat", atunci când vrem de fapt să spunem că este plin de vitalitate şi frumos.
Exprimând impetuozitatea, pasionalitatea şi ardoarea tinereţii, roşul pur, intens este în tradiţia irlandeză, ca de altfel la multe alte popoare, culoarea iubirii, a dragostei împărtăşite.
Dezinhibant sexual, afrodisiac, dătător de veselie şi eliberator, roşul intens şi strălucitor este culoarea zeului Dionysos. Am văzut că alchimiştii dădeau o interpretare complexă culorii roşu. Dar tot ei spuneau, de asemenea, că piatra filozofală poartă semnul Soarelui. O mai numeau pe această Piatra Filozofală ABSOLUTUL şi spuneau că este perfect pură, deoarece este formată din toate razele şi culorile concentrate ale Soarelui.
Roşul elevat, somptuos, mai vişiniu şi uneori uşor violaceu, a devenit până la urmă chiar emblema puterii. Acesta este purpuriul. În Roma antică purpuriul era culoarea generalilor, nobililor, patricienilor şi în cele din urmă a devenit culoarea împăraţilor. Cei din Constantinopole erau în întregime îmbrăcaţi în roşu. În trecut, justiţia condamna chiar la moarte pe cumpărătorul şi vânzătorul unei ţesături de culoare purpurie, deoarece ea era în totalitate rezervată puterii supreme. În tradiţia ebraică se afirmă că roşul şi albul sunt cele două culori consacrate Divinului, deoarece reprezintă viaţa, iubirea şi înţelepciunea.
Exteriorizat sub forma roşului expansiv, egotic şi acaparator, acesta devine periculos, pentru că reprezintă instinctul de putere şi dominaţie necontrolată, el ducând în final către despotism, ură, pasiuni oarbe şi iubire posesivă, larvară. Mefistofel poartă mantia roşie întunecată a prinţilor infernului, iar, pe de altă parte, cardinalii poartă mantia roşie vişinie de prinţi ai bisericii. Isaia spune:
"Veniţi cu credinţă către mine, spune Dumnezeu
Căci chiar şi atunci când păcatele vă vor fi precum roşul cel întunecat,
Ca neaua se vor albi pentru voi.
Şi de vor fi roşii ca purpura
Ca lâna cea albă şi curată vor deveni până la urmă prin iertarea mea."
Nu există om care să nu fi resimţit măcar o dată în felul său această ambivalenţă din care provine întreaga putere misterioasă de fascinaţie a culorii roşu, care conţine în ea intim legale două dintre cele mai profunde tendinţe umane: acţiunea promptă şi pasiunea, eliberarea şi oprimarea.
Roşul buzelor, la rândul său, ne trimite cu gândul la ambivalenţa gurii, simbol esenţial al unui libido nediferenţiat, ce apare adeseori obsesiv în visele copiilor, care au cu toţii o atracţie irezistibilă pentru culoarea roşie.
Roşul pur şi intens mai semnifică, de asemenea, iubirea ardentă faţă de Dumnezeu sau faţă de orice fiinţă şi chiar anumite caracteristici omeneşti ca: vitejia, patima, amorul, starea colerică, impulsivitatea.
Străvechea tradiţie BAMBARA (populaţie de culoare neagră ce trăieşte în Senegal şi Mali) afirmă că roşul ne face să ne gândim la căldură, foc, sânge, dragoste, la dificultăţi, la starea de enervare, la ceea ce nu putem atinge, la ceea ce este pentru om inaccesibil.
În Extremul Orient, roşul curat evocă în general căldura, intensitatea, dragostea, acţiunea, pasiunea. El este culoarea lui RAJAS GUNA, tendinţa fundamentală expansivă care se află la baza întregii manifestări, în întregul Extrem Orient, roşul este culoarea focului, a Polului Sud şi uneori a uscăciunii.
Este demn de reţinut că roşul este de asemenea culoarea de rezonanţă a focului care îndepărtează cel mai bine pericolele legate de acesta (focul). Roşul este unanim considerat a fi culoarea sângelui, a vieţii, a frumuseţii fermecătoare şi a bogăţiei. Roşul mai este şi culoarea unirii intime (simbolizată prin firele roşii ale destinului înnodate în cer). Este foarte semnificativ faptul că, în cazul alchimiei chineze, se întâlneşte acelaşi simbolism al realizării transmutării (operei) în roşu pe care îl găsim, de asemenea, la alchimiştii occidentali şi la hermetiştii islamici. Faza RUBEDO (opera la roşu), în alchimie, echivalează cu ascensiunea gradată către revelarea Marilor Mistere şi cu ieşirea omului din condiţia individuală limitată datorită atingerii nemuririi.
În Japonia, culoarea roşie (AKA) este purtată aproape în exclusivitate de către femei deoarece acestea urmăresc să-şi amplifice aspectul YANG (+). Tot în Japonia, culoarea roşie vie este un simbol al sincerităţii şi bunăstării. În conformitate cu tradiţia unor şcoli taoiste, culoarea roşie vie exprimă armonie şi expansiune.