ŞI NOI PUTEM REALIZA MIRACOLE

Pentru a realiza …MIRACOLE
Cuvântul Miracol provine de la cuvântul latin miraculum care înseamnă minune. MIRACOLUL este orice eveniment sau fenomen real, considerat în mod unanim ca ieşit din comun şi a cărui explicaţie esenţială este direct legată de voinţa divinităţii. Semnificaţia profundă a miracolului este că acesta transcende legile obiective ale naturii determinismului acestora. Prin intermediul miracolului se realizează în o proximitate permanentă a omului cu divinitatea, deoarece în realitate Miracolul exprimă acţiunea directă a forţelor supranaturale care imprimă vieţii umane o anumită direcţie de evoluţie.
MIRACOLUL nu comportă neapărat explicaţii cauzale fizice, dar el este întotdeauna inseparabil de credinţă. Chiar am putea spune că MIRACOLUL derivă din credinţă, credinţei i se adresează şi prin credinţă el poate fi înţeles. MIRACOLUL este deci un fenomen spiritual (individual sau colectiv), acţionând total neobişnuit calitativ, cel mai adesea prin bogăţiile şi resursele profunde ale spiritului. De multe ori miracolul nu se revelează ca o exaltare produsă de lumina spiritului prin graţia lui DUMNEZEU.
„ORICE ACŢIUNE FERMĂ (SUFICIENT DE PUTERNICĂ) A VOINŢEI PE DEPLIN LIBERE A OMULUI ESTE, DE FAPT, UN MIRACOL PENTRU FIZICĂ, CHIMIE ŞI MATEMATICĂ."
Pe o insulă, în Rusia, locuiau trei pustnici bătrâni. Ei erau atât de simpli şi de puri încât singura rugăciune pe care o ştiau şi o rosteau adesea cu fervoare era: „Noi, Doamne, suntem trei! Tu, Doamne, eşti trei şi te rugăm să ai milă de noi.” În împrejurimile acelei insule s-a răspândit vestea că se produceau mari miracole în timpul rostirii acestei rugăciuni atât de scurte şi aparent naive. Episcopul local a aflat despre cei trei pustnici şi despre rugăciunea lor, inadmisibil de simplă în concepţia sa, şi s-a hotărât apoi să-i viziteze pentru a-i învăţa şi pe ei rugăciunile unanim folosite (această povestire are, se pare, o bază reală, fiindcă o notă editorială chiar ne informează că episcopul i-a întâlnit pe cei trei călugări.
Când episcopul a ajuns pe insula pustnicilor, le-a spus acestora că rugăciunea lor atât de simplă este inadmisibilă şi nedemnă în faţa lui DUMNEZEU şi apoi i-a învăţat mai multe rugăciuni canonice tradiţionale. La scurt timp după aceea, episcopul a părăsit insula cu aceeaşi barcă. După câtva timp, el a observat însă o lumină radiantă care se apropia destul de repede, pe apă. Când lumina cea mirifică s-a apropiat suficient de mult, el i-a zărit în mijlocul acesteia chiar pe cei trei călugări, care se ţineau de mână şi alergau grăbiţi pe valuri, făcând vădite eforturi să ajungă din urmă barca episcopului. „Sfinţia ta, iartă-ne, dar noi am uitat rugăciunile pe care tocmai le-am învăţat de la tine", au strigat ei venind spre barcă, „şi ne-am grăbit cât am putut ca să te ajungem din urmă fiindcă vrem să te rugăm să ni le mai spui încă o dată!" Atunci episcopul a dat uluit din cap şi, fiind profund copleşit de această mare minune, le-a spus cu umilinţă: Dragii mei, puteţi să continuaţi cu vechea voastră rugăciune, fiindcă trebuie să recunosc că eu însumi, cu toate rugăciunile noastre pe care vi le-am spus, nu am reuşit niciodată ceea ce voi, iată, puteţi!"» Oare cum au reuşit cei trei pusnici să meargă pe apă? Oare cum a putut IISUS CRISTOS să-şi învie corpul crucificat?
Aspiraţia intensă către eliberarea spirituală cel care îşi restrânge câmpul dorinţelor, ocolind însă cu multă atenţie şi luciditate minele explozive de pe suprafaţa sa, ascensionează gradat către cele mai înalte stări extatice de conştiinţă.
Alte calităţi esenţiale care sunt necesare atunci sunt: capacitatea de introspecţie, încrederea în sine, puterea de a nu ne lăsa descurajaţi de bârfă, critici sau eşec, stăpânirea exaltării exagerate care are tendinţa să apară datorită unor succese, o excelentă putere de adaptare care ne face să nu ne mai plângem de anturajul în care ne aflăm, cultivarea unei atitudini mentale juste care va putea fi mereu aplicată evenimentelor cu care ne confruntăm, puterea de a îndura care ne va permite să nu ne mai plângem de bolile, suferinţele sau rănile pe care le avem, puterea de a fi mereu optimişti, binevoitori şi dinamici, focalizarea aproape continuă asupra Sinelui Nemuritor (DUMNEZEU) care este esenţa ultimă ce există înfiinţa noastră. Următorul sfat este foarte important pentru orice aspirant la adevărata spiritualitate: nu vă ataşaţi niciodată de cunoştinţe care nu vă sunt în mod fundamental necesare; dimpotrivă, învăţaţi cât mai repede să renunţaţi la tot ceea ce a devenit inutil în raport cu adevărata cunoaştere spirituală. Veţi câştiga astfel forţa mentală necesară pentru a vă umple mentalul cu gânduri elevate şi puternice referitoare la DUMNEZEU. Antrenamentul nostru spiritual trebuie să fie practicat în mod constant; aceasta este una dintre condiţiile cele mai importante care ne pot garanta reuşita spirituală.
Umilinţa, lipsa pretenţiilor, bunul simţ, lipsa fricii, puritatea inimii, cunoştinţe avansate în teorie şi practică, bunătatea, controlul perfect al simţurilor, spiritul de sacrificiu, studiul atent şi transfigurator al textelor sacre, stăpânirea acceselor de furie, renunţarea de a mai face rău altora, absenţa invidiei, compasiunea uriaşă îndreptată asupra tuturor fiinţelor, modestia, virilitatea extraordinară în cazul bărbatului, lipsa urii şi a orgoliului, vigoarea ieşită din comun şi puritatea minţii.
Ceea ce trebuie însă să reţinem întotdeauna este faptul că, chiar şi atunci când ne aflăm în mijlocul celor mai teribile suferinţe, noi nu suntem niciodată abandonaţi dacă aspirăm cu adevărat să ajungem în împărăţia supremă a Conştiinţei Divine. Un mare înţelept a precizat cândva care este una dintre caracteristicile esenţiale ale celor care îl servesc pe DUMNEZEU: „Cei care sunt cu adevărat dăruiţi trup şi suflet lui DUMNEZEU nu se descurajează niciodată; ei sunt gata în orice moment să-L slujească pe DUMNEZEU cu toate forţele lor, care totdeauna provin numai de la El."
Ceea ce trebuie însă să reţinem întotdeauna este faptul că, chiar şi atunci când ne aflăm în mijlocul celor mai teribile suferinţe, noi nu suntem niciodată abandonaţi dacă aspirăm cu adevărat să ajungem în împărăţia supremă a Conştiinţei Divine. Un mare înţelept a precizat cândva care este una dintre caracteristicile esenţiale ale celor care îl servesc pe DUMNEZEU: „Cei care sunt cu adevărat dăruiţi trup şi suflet lui DUMNEZEU nu se descurajează niciodată; ei sunt gata în orice moment să-L slujească pe DUMNEZEU cu toate forţele lor, care totdeauna provin numai de la El."
Pentru noi este clar că doar prin intermediul unor eforturi neobosite se poate ajunge la revelarea Sinelui Suprem.
În crearea universului, prima poruncă a lui DUMNEZEU (Geneză I, 3) a adus în fiinţă unica realitate atomică: lumina. Prin radiaţia acestui mediu imaterial a apărut întreaga manifestare divină. Adepţii iluminaţi ai tuturor timpurilor mărturisesc în unanimitate apariţia lui DUMNEZEU ca fiind foc sau lumină.
În invocarea prin implorare care este adresată lui DUMNEZEU, în vederea manifestării unui MIRACOL, un rol foarte important îl are centrul subtil de forţă VISHUDDHA CHAKRA, prin intermediul căruia se realizează TOTDEAUNA atât VORBIREA SUBTILĂ şi COMUNICAREA SPIRITUALĂ INTERIOARĂ CU DUMNEZEU, cât şi VORBIREA FIZICĂ (prin voce).
În Biblie, atunci când evanghelistul Marcu a relatat despre blestemarea smochinului, el a avut grijă să amintească despre comunicarea pe care IISUS o realiza prin VOCE. Nu este deloc întâmplător că IISUS a vorbit smochinului şi că, într-o altă situaţie, el le-a spus de asemenea ucenicilor să poruncească (AVÂND CREDINŢĂ CÂT UN BOB DE MUŞTAR) muntelui, şi atunci acesta va face exact cum i s-a spus, cu condiţia ca ei să nu se îndoiască ABSOLUT DELOC în mintea şi în inima lor.
În alte pasaje din BIBLIE se menţionează DELOC ÎNTÂMPLĂTOR că IISUS a potolit furtuna vorbindu-i, că a înviat trei oameni vorbindu-le, că a scos afară demoni vorbindu-le, că a curăţat de lepră un lepros vorbindu-i şi că a vindecat în mod miraculos pe robul unui ofiţer roman rostind un singur cuvânt în timp ce se afla la distanţă de acesta.
Rugăciunea, ca formă tainică, simultană, de vorbire interioară şi exterioară cu DUMNEZEU. Însemna în realitate pentru IISUS a comunica direct şi intim cu Tatăl Ceresc, a-L chema şi asculta în timp ce răspunde, în profunzimile fiinţei, pe Tatăl Ceresc şi a-L urmări pe Tatăl Ceresc care se manifestă în felurite şi surprinzătoare moduri în profunzimile fiinţei, pentru a vedea ce face El atunci. Poate că mulţi s-au întrebat: OARE CE URMĂREA DE FIECARE DATĂ IISUS ATUNCI CÂND SE RUGA LA TATĂL SĂU CERESC? IISUS urmărea ca prin cunoştinţele divine dobândite astfel să-şi unifice inima şi mintea sa de Fiu al lui DUMNEZEU. Apoi, însuşindu-şi astfel prin REZONANŢĂ autoritatea cu care este TOTDEAUNA înzestrat în veşnicie DUMNEZEU, Fiul rostea cuvântul după Modelul Rostirii Tainice a Tatălui Ceresc şi atunci MIRACOLUL se înfăptuia.
Aşadar, din cele de mai sus ne putem da seama că MIRACOLELE încep odată cu certitudinea noastră de nezdruncinat că DUMNEZEU este ATOTPUTERNIC, OMNIPREZENT şi că în manifestare El are totdeauna un plan. Când ajungem să reflectăm în fiinţa noastră prin rezonanţă acest plan şi devenim capabili să-1 intuim, noi, copiii Lui, facem să se realizeze prin noi şi cu ajutorul nostru acel plan în lumea fizică, prin invocarea puterii Sale nelimitate.
Pentru a realiza miracole, rugăciunea interioară adresată lui DUMNEZEU este extrem de importantă şi noi nu (trebuie s-o neglijăm niciodată. IISUS ne-a dat nenumărate exemple semnificative în acest sens, mergând de multe ori singur să se roage, în mijlocul NATURII. Şi scriitorii biblici nu încetează să ne îndemne să ne rugăm. Ca şi creştini, noi ar trebui la rândul nostru să-i urmăm exemplul şi să ne rugăm, de fiecare dată când avem ocazia. În mijlocul NATURII.
Datorită marii puteri pe care a acordat-o DUMNEZEU energiei subtile a sunetului (AKASHA TATTVA) şi vorbirii (care are extraordinare calităţi EVOCATOARE), este foarte important ca nimeni să nu utilizeze vorbirea pentru a rosti bârfe, calomnii, înjurături sau expresii obscene.
Principalul obstacol în calea angrenării Legii Miracolelor să ai o credinţă mare şi de nezdruncinat şi să ajungi să nu te mai îndoieşti deloc în mintea şi în inima ta - toate acestea au o importanţă crucială în cadrul angrenării eficiente a Legii Miracolelor. Dincolo de aceasta, IISUS a subliniat o altă idee în episodul cu smochinul. Mulţi oameni ar fi preferat să nu fi făcut El acest lucru.
"Şi atunci când începeţi să vă rugaţi, să iertaţi tot dacă aveţi ceva împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre. Căci dacă voi nu iertaţi greşiţilor voştri, să ştiţi că nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre".
În puţine şi înţelepte cuvinte, aici IISUS a expus principalul obstacol care apare în calea săvârşirii ide MIRACOLE în lumea vizibilă - lipsa iertării. Adeseori, atât bărbaţii, cât şi femeile, atât creştinii, cât şi ne-creştinii îşi poartă pică unii altora şi prin aceasta trezesc şi întreţin în ei procese de REZONANŢĂ malefice. În asemenea situaţii, orice putere care vine de la DUMNEZEU şi se cumulează în aura lor este înăbuşită şi mâncată de resentimente, de ură, de ranchiună, de spiritul de răzbunare.
Ştiind toate acestea, nu trebuie să ne mire că vedem atât de puţine semne ale intervenţiei miraculoase a lui DUMNEZEU în mersul acestei lumi.
Prin urmare, acela care îi urăşte pe alţi oameni, care nu se află într-o stare de iertare cu ei, umblă deja în întuneric şi nici măcar nu ştie încotro se îndreaptă. În
concepţia viziunii spirituale, mersul în lumină echivalează cu trăirea armonioasă şi fericită într-o relaţie corectă cu cei din jurul nostru. Fără o profundă iertare, viziunea noastră asupra împărăţiei lui DUMNEZEU este înceţoşată. Şi în acest caz nu putem avea parte de nici un miracol.
Aşa cum am văzut, IISUS ne învaţă că, dacă dorim cu adevărat să trezim în noi puterea miraculoasă de a muta şi munţii din loc, este absolut necesar să trăim în condiţia iertării depline a celor care greşesc. Refuzul încăpăţânat de a ierta este o trăsătură profund negativă care nu poate fi tolerată în împărăţia lui DUMNEZEU, deoarece ea contrazice însăşi ideea graţiei lui DUMNEZEU.
Dacă cea mai importantă lege a lui DUMNEZEU constă în a-L iubi pe acesta din toate puterile şi cu toată fiinţa şi de a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi, atunci aceasta înseamnă că NEPUTINŢA DE a IERTA poate distruge totul. Ea ne dezvăluie, totodată, groaznicul păcat al mândriei. Căci se ştie că numai cei smeriţi (umili) pot ierta. Cu alte cuvinte, cel mai uşor pot ierta cei care-i predau lui DUMNEZEU supărarea lor, mânia, resentimentele lor, jignirile care li s-au adus şi ura lor, lăsându-se după aceea în voia lui DUMNEZEU.
Prin rezonanţele profund malefice pe care le declanşează în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre, resentimentele pot roade şi chinui o fiinţă umană mai rău decât cancerul. Ele pot provoca boli spirituale, dar şi fizice, cu efecte paralizante, ale căror cauze psiho-mentale nu pot fi detectate.
Aici se cuvine să amintim cu privire la iertare binecunoscutul dialog purtat de IISUS cu Petru: «Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: "Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? De şapte ori?" IISUS i-a răspuns: "Eu nu-ţi zic de şapte ori, ci de şaptezeci de ori câte şapte"».
Pentru a face şi mai clară această lecţie, IISUS a continuat cu o parabolă referitoare la sclavul unui nobil, căruia i s-a iertat o datorie imensă după ce el fusese gata să fie vândut cu familie cu tot pe piaţa de sclavi pentru recuperarea datoriei. Numai că, tocmai omul nostru care a fost iertat, de cum a plecat, 1-a găsit pe un alt sclav care îi datora câţiva bănuţi şi, fiind fără milă, a făcut ca acesta să fie aruncat în închisoare pentru neplata datoriei. Iată cum îşi încheie IISUS parabola:
«Auzind toate acestea, stăpânul lui 1-a chemat după aceea la el şi atunci i-a zis: "Rob viclean şi neiertător ce eşti! Eu ţi-am iertat ţie toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea ca şi tu să ai milă de cel ce era tot rob ca şi tine, amintindu-ţi cum am avut şi eu milă de tine?" Şi apoi stăpânul s-a mâniat şi 1-a dat pe mâna chinuitorilor până când el va putea plăti tot ceea ce datora. Să ştiţi că tot aşa va face şi Tatăl Meu cel Ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său».
Principala noastră armă în situaţiile de criză cu care ne confruntăm la ora actuală în lume ar trebui să fie dragostea, or noi nu trebuie să uităm că dragostea se manifestă plenar şi firesc atunci când ne aflăm într-o stare de iertare şi împăcare. Orice stare de meschinărie, de gelozie, de mândrie şi nepăsare pentru ceilalţi ar trebui să dispară.
Prin urmare, dacă avem o credinţă suficient de mare şi constantă în DUMNEZEU, miracolele sunt atunci realizabile de către fiecare dintre noi.
Când ajungem să credem cu o mare tărie în DUMNEZEU obţinem un permanent acces la acest minunat "rezervor" de forţă tainică divină, nesfârşită şi atotputernică, care se numeşte împărăţia lui DUMNEZEU. Abia atunci nouă ni se oferă intrarea liberă în tărâmul cel veşnic cu totul şi cu totul nou pentru noi, care a fost ascuns privirilor noastre până atunci: împărăţia secretă a lui DUMNEZEU. "Aveţi credinţă de nezdruncinat în Dumnezeu!" a spus deloc întâmplător IISUS. Prin aceasta noi trebuie să înţelegem că ni se cere să credem cu o mare tărie că Dumnezeu există. PENTRU A INTRA ÎNTR-O INEFABILĂ STARE DE REZONANŢĂ CU EL, trebuie prin urmare ca noi să ne punem toată încrederea în El, aşteptând plini de umilinţă şi speranţă ca DUMNEZEU să se manifeste şi astfel să ne arate voia Sa şi planul Său. Crezând cu o tărie de nezdruncinat în DUMNEZEU, noi ajungem astfel să beneficiem de puterea Sa supremă, atotputernică, care face posibil orice MIRACOL, neuitând nici o clipă că, în realitate, credinţa noastră este un sui-generis certificat de proprietate asupra acelui focar absolut al puterii lui DUMNEZEU. Crezând cu tărie în DUMNEZEU, ne vom da în curând seama că accesul la energiile Sale atotputernice ne este şi nouă cu putinţă, dacă noi cunoaştem şi aplicăm în mod corect regulile esenţiale ce ne permit să punem în acţiune LEGEA MIRACOLELOR.
Mai întâi, noi trebuie să ne desprindem atunci privirea de la împrejurările care ne sunt nefavorabile şi de la imposibilităţi şi să privim în schimb cu o credinţă de nezdruncinat la DUMNEZEU şi la nesfârşitele Sale posibilităţi, rugându-L plini de umilinţă să ne ajute după marea milă a Sa. Pentru aceasta, ca creştini, noi avem în astfel de situaţii nevoie de exemple vrednice de urmat pe care le putem descoperi în Biblie.
În al doilea rând, atunci când cu adevărat vrem să facem să intre în acţiune Legea Miracolelor, trebuie să manifestăm o credinţă benefică PUTERNICĂ, CONTINUĂ şi de NEZDRUNCINAT şi nu trebuie să ne mai îndoim deloc în inima şi în mintea noastră.
Spiritul şi mintea dirijează materia, că TOTDEAUNA, în toată creaţia lui DUMNEZEU, autoritatea inferioară se supune autorităţii superioare şi că mintea şi energiile tainice ale acesteia sunt instrumentele prin care este transmisă voia Spiritului divin etern întregului mediu înconjurător. Prin urmare, pentru ca să se facă într-adevăr MIRACOLE prin intermediul nostru, mai întâi trebuie ca voia (VOINŢA) lui DUMNEZEU (CU ALTE CUVINTE ACCEPTAREA SA) să fie transmisă fără nici o oprelişte de către Duhul Sfânt în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre. Apoi, ne spune tot IISUS, noi nu trebuie să ne mai îndoim absolut deloc nici în mintea şi nici în inima noastră (PROCEDÂND ASTFEL, VA FI REALIZATĂ şi SE VA MENŢINE NEALTERATĂ STAREA INEFABILĂ DE REZONANŢĂ CU ENERGIA ATOTPUTERNICĂ a ÎMPĂRĂŢIEI LUI DUMNEZEU). Atunci, fiind pe deplin focalizaţi în centrul suprem (SAHASRARA) al fiinţei noastre celei mai lăuntrice, noi trebuie să ne concentrăm cu o credinţă continuă, puternică şi de nezdruncinat asupra ţelului sau asupra idealului urmărit. Inima noastră trebuie la rândul ei să fie pe deplin convinsă şi în ea nu trebuie să se mai afle nici o urmă de îndoială.
Prin urmare, cel sau cea care va conta cu o credinţă deplină pe resursele nesfârşite şi atotputernice ale lui DUMNEZEU, considerându-le ca făcând deja parte din realitatea sa, va putea astfel să realizeze miracole cu ajutorul lui DUMNEZEU. În această direcţie merită să pătrundem înţelesul tainic al cuvintelor lui IISUS: "Pentru cei mulţi, multe sunt cu neputinţă, dar, cu ajutorul lui DUMNEZEU, toate lucrurile sunt cu putinţă "
"TOTUL ESTE CU PUTINŢĂ, DAR NU TOTUL ESTE PERMIS."
Cu toate acestea, cei şovăitori, cei nehotărâţi, cei suspicioşi, cei fricoşi, cei din cale- afară de precauţi, cei laşi, cei cu inima împărţită şi cei schimbători (DATORITĂ PROCESELOR CORESPONDENTE DE REZONANŢĂ CU ENERGII SUBTILE INFERIOARE PE CARE LE VOR ATRAGE ÎN AURĂ (ÎN FIINŢA LOR) DATORITĂ ACESTOR GÂNDURI ŞI STĂRI PREDOMINANTE) nu vor putea niciodată cunoaşte prin ei înşişi puterea miracolelor. Datorită proceselor de rezonanţă pe care le declanşează mai mereu cu energii subtile inferioare, ei nu vor trăi niciodată succesul MIRACULOS sau biruinţa MIRACULOASĂ, nici în lumea vizibilă şi nici în cea invizibilă. Atingerea ţelurilor şi reuşitele urmărite de asemenea oameni îi vor ocoli aproape întotdeauna, iar ei nici nu vor şti de ce (cel puţin, până când ei nu vor înţelege cu adevărat că, în cazul lor, mintea şi inima le sunt mai mereu în luptă şi împărţite şi că, din această cauză, ele seamănă cam peste tot seminţele cumplite ale eşecului).