marți, 12 martie 2013

Meditaţie completă pentru echilibrul chakrelor - Meditaţia ABUNDENŢEI

Meditaţie completă pentru echilibrul chakrelor - Meditaţia ABUNDENŢEI
                                                             
Dacă doreşti abundenţă, lasă Sinele tău autentic să se manifeste, nu Ego-ul şi încearcă să trăieşti în comuniune cu toată creaţia.
Inspiră profund. Urmăreşte-ţi respiraţia şi intră în starea de linişte interioară. Imaginează-ţi o scenă liniştită (de ex. un lac cu o pasăre plutind uşor deasupra).
Roagă Universul să-ţi ofere toate darurile şi virtuţile.
Eliberezi tensiunile din toate chakrele.
Imaginează-ţi energia extinzându-se uşor, în jos, spre Pământ, prin chakra Muladara (chakra rădăcinii), vizualizând culoarea roşie.
Eliberează tensiunile din această zonă.
Eliberează frica de a fi fără casă, îmbrăcăminte, frica legată de supravieţuirea în această lume.
Umple-te de siguranţa şi protecţia Universului, cu siguranţa că eşti iubit, îngrijit şi protejat de el.
Acest sentiment se împrăştie în tine cu energia care curge prin această chakră.
Te înrădăcinzi în Pământ, eşti stabil, te sprijini pe natură, eşti un copil al naturii, liber, lipsit de griji, unu cu tot ce este în această lume fizică, dobândind tot ce ai nevoie, ca o parte a curgerii naturale, uşoare care este viaţa.
Imaginează-ţi cum ai dori să fie parte a vieţii tale, cum doreşti să trăieşti în armonie, siguranţă, uşor şi plin de graţie, stabil şi conectat cu totul. PĂSTREAZĂ ACEASTĂ IMAGINE.
Lasă atenţia să urce uşor în chakra Svadistana (chakra ombilicului), chakra creativităţii, vizualizând culoarea portocalie.
Eliberează tensiunile din această zonă.
Eliberează fricile legate de creativitatea ta fundamentală, de atractivitatea ta, de a nu găsi un partener, de a nu avea copii.
Eliberează-te de dependenţe şi de pofte.
Simţi curgerea uşoară, echilibrată a energiei în această zonă.
Umple-te cu abilitatea de simţi viaţa în mod vibrant, de a o trăi în pasiune, conectează-te cu tot ce este: lucrurile noi, bucuria că îţi urmezi pasiunile; simte echilibrul dintre dorinţele, poftele fizice şi plăcerea de a fi, în mod simplu, o fiinţă vie.
Imaginează-ţi ce ţi-ai dori în această parte a vieţii: relaţia pe care ţi-o doreşti, copiii pe care vrei să-i ai sau să-i creşti, pasiunile tale, artele creative, munca care te împlineşte, conectările cu alţi oameni, schimbul liber de a atrage şi de a fi atras. PĂSTREAZĂ ACEASTĂ IMAGINE.
Mută-ţi uşor atenţia pe chakra Manipura (plexul solar) vizualizând culoarea galbenă.
Eliberează frica de cine eşti cu adevărat, frica de a schimba direcţia, de a te conecta la sufletul tău, de a face totul pentru că intenţiile, dorinţele şi scopurile tale să fie în acord cu alegerile sufletului tău.
Eliberează acest centru, simte pace, senzaţia de bine, că dorinţele tale şi dorinţele Universului sunt una; simte cine eşti cu adevărat în afară de dorinţele şi cerinţele altora, ori de ceea ţi s-a spus să faci.
Îmbrăţişează-te în perfecţiunea ta acum, hrăneşte-te din acest rezervor de pace profundă, de voinţă.
Imaginează-ţi care sunt alegerile sufletului tău pentru această întrupare şi cum ar arăta viaţa ta dacă acţiunile ar fi în acord cu aceste alegeri. PĂSTREAZĂ ACEASTĂ IMAGINE.
Urcă uşor şi mută-ţi atenţia în chakra Anahata (inima ta) vizualizând culoarea verde. Acesta este locul iubirii.
Deschide uşor această chakră şi permite energiei să curgă înăuntru şi în afară. Simţi cum iubirea nesfârşită a Universului curge şi purifică toate fricile, toată neîncrederea.
“Tu Eşti Cine Eşti” şi aceasta este perfect. Eşti iubit în mod profund, aşa cum eşti.
Permite iubirii universale să curgă în interior, să te umple cu iubire pentru tine, pentru viaţa însăşi şi să te purifice de toate sentimentele negative.
Las-o să curgă până când vei fi aşa de plin încât se va revărsa şi îi va cuprinde şi pe ceilalţi din viaţa ta, pe cei cu care vrei să fii conectat prin iubire, tot ce există în viaţa ta.
Conştientizează plăcerea de a dărui iubire, conştientizea-ză că Universul îţi dăruieşte întreaga iubire de acare ai nevoie vreodată şi că o accepţi profund în tine, până devii plin şi o dăruieşti şi altora.

Conştientizează că energia de aici este o plenitudine, că totul este iubire şi că această bunăstare şi abundenţă a întregului Univers se revarsă sub forma minunatelor ape ale iubirii simţite şi dăruite liber.
Simte iubirea Universului curgând în interiorul tău, te umple atât de mult încât te reverşi şi iubirea ta curge la nesfârşit, spre tot ce există în viaţa ta.
Vizualizează cum ar fi viaţa ta în această iubire primită şi dăruită. PĂSTREAZĂ ACEASTĂ IMAGINE.
Acum mută-ţi uşor atenţia în chakra Vishuda (chakra gâtului), vizualizând culoarea albastră. Această energie eliberează teama de a spune adevărul tău, lipsa de comunicare şi de dialog. Simţi abundenţa Universului în exprimarea deschisă privitor la cine eşti. “Eşti Cine Eşti” în centrul tău, îl colorezi cu iubirea din inimă, te iubeşti în mod profund şi te exprimi în exterior deschis şi plin de iubire.
Îi asculţi şi îi înţelegi şi pe ceilalţi. Comunci şi te exprimi pe tine.
Exprimarea deschisă şi creativă, în contextul comunicării cu ceilalţi, crează abundenţă în viaţa ta.
Menţine atenţia asupra gâtului, imaginează-ţi modalitatea de a te exprima şi de a aduce cunoaşterea şi înţelegerea celorlalţi, în timp ce exprimi cine eşti şi cum doreşti să se schimbe viaţa ta. PĂSTREAZĂ ACEASTĂ IMAGINE.
Lasă atenţia să urce uşor în chakra Ajna (al treilea ochi), vizualizând culoarea indigo.
Permiţi curgerea liberă a enegiei înăuntru şi în afară, începi să te eliberezi de ciclul aşteptărilor şi dezamăgirilor.
Te deschizi către toată cunoaşterea din Univers, îmbrăţişezi viaţa cu toate oportunităţile, abundând la fiecare colţ.
Cu atenţia îndreptată la al treilea ochi, vizualizează unele lucruri pe care ai dori să le creezi în viaţa ta abundentă. Imaginează-ţi viaţa pe care vrei să o ai şi fii una cu aceasta. PĂSTREAZĂ ACEASTĂ IMAGINE.
Mută uşor atenţia în chakra Sahasrara (chakra coroanei), vizualizând culoarea violet.
Concentrează-te pe chakra coronară; simţi curgearea uşoară a energiei în capul tău şi în jos prin întreg corpul. Simţul intuitiv al cunoaşterii se extinde, acea cunoaştere că totul este aşa cum trebuie să fie.
Vizualizează o coloană de energie aurie înălţându-se din chakra coroanei mai sus, spre Sinele Divin, sursa adevărului şi a fiinţei tale.
Observă coloana de energie aurie, las-o să curgă în jos, să se extindă, să coboare în tine.
Simte cum purifică orice urmă de frică şi îndoială, curăţă viziunea ta, gâtul să te poţi exprima, inima să poţi primi şi dărui iubirea, purifică plexul solar ca să poată fi rezervor de pace şi voinţă, purifică centrul pasiunii şi al creaţiei şi chakra rădăcinii ca să simţi siguranţa, stabilitatea şi că totul este bine.
Lasă această energie să curgă în corpul tău, prin chakra coroanei, să te umple cu iubire, cu lumină, cu bucurie, cu pace. PĂSTREAZĂ ACEASTĂ IMAGINE.
Eşti pregătit să plantezi seminţele abundenţei în viaţa ta.
Ia fiecare din imaginile pe care le-ai păstrat şi vizualizează cum se transformă în seminţe ale abundenţei.Ţine mâinile depărtate, cu palmele deschise. Aşează seminţele în palme şi invită Pasărea Albastră să le ia şi să le planteze pentru tine în Univers, într-un sol roditor.
Ţine palmele deschise; lasă seminţele să plece fără să le controlezi.
Pasărea Albastră ştie locul cel mai potrivit în care seminţele tale vor încolţi, vor înflori şi vor rodi pentru abundenţa ta şi pentru abundenţa tuturor.
Dacă un singur om este sărac, suntem săraci cu toţii.
Lasă seminţele să plece şi eliberează toate dorinţele în lume.
Deschide toate curgerile energetice şi lasă să curgă informaţia în tine.
În fiecare zi, în fiecare minut, fă ce simţi că este bine.
Seminţele tale încolţesc, înfloresc, rodesc şi alte plante cresc lângă ale tale. Eşti înconjurat de abundenţa plină de graţie a unui Unvers curgând liber, în iubirea lui nesfârşită.
Te reconectezi încet la spaţiul fizic în care te afli acum, la viaţa ta de zi cu zi, mai bogat.

Recomandare pentru negociatori:
Când negociezi o afacere, vizualizezi pe toţi participanţii înconjuraţi de abundenţă, din care îţi iei partea ta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu