sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Acatistul liniştirii sufleteşti

Acatistul liniştirii sufleteşti
Rugăciunile începătoare


Condac 1
Trimis ai fost de Dumnezeu Tatăl, pe Pământ să salvezi neamul omenesc de la prăbuşire totală, iar noi cei de acum Îţi mulţumim şi Te rugăm: Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Icos 1
Planul cel Sfânt şi Dumnezeiesc, a fost realizat prin Tine, Doamne Iisuse, Care ai acceptat smerita lucrare de a Te întrupa din Sfânta Fecioară Maria. Tu, Care eşti necuprins în Ceruri, ai fost cuprins de pântecele feciorelnic, iar noi cu smerenie să spunem aşa:
Iisuse, Liniştea Dumnezeiască, dăruieşte-o nouă!
Iisuse, Liniştea sufletelor sfinte, dăruieşte-o nouă!
Iisuse, Liniştea dorită de cei înviforaţi, dăruieşte-o nouă!
Iisuse, Liniştea inimilor curate şi smerite, dăruieşte-o nouă!
Iisuse, Liniştea dorită de cei tulburaţi şi amăgiţi, dăruieşte-o nouă!
Iisuse, Liniştea, Pacea şi bucuria celor vindecaţi de boli grele, dăruieşte-ni-le nouă!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 2
Multă dragoste având pentru Tine, Maica Sfântă nu s-a tulburat când Dreptul Simeon I-a vestit că prin sufletul Ei va trece sabia, ci mai vârtos I-a cântat Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 2
Sfânta Familie nu s-a tulburat când, Îngerul trimis din Sfânta Împărăţie a Cerurilor, a spus: Scoală Iosife, ia Pruncul şi Fecioara şi fugi în Egipt, că împăratul Irod a pus gând rău Pruncului! Toate s-au făcut în linişte, iar noi din inimă spunem Doamne, aşa:
Iisuse, Liniştea Sfinţilor Heruvimi şi Serafimi!
Iisuse, Liniştea Sfinţilor Îngeri de la Tronul Divin!
Iisuse, Liniştea Sfintei Familii şi a Maicii Preacurate!
Iisuse, Liniştea Sfinţilor Îngeri Păzitori şi de Lumină!
Iisuse, Liniştea Sfinţilor Arhangheli şi a Sfintelor Oştiri Cereşti!
Iisuse, Liniştea Sfintelor Domnii, Începătorii, Stăpânii şi Scaune Cereşti!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!


Condac 3
Întorcându-Se din Egipt şi stabilindu-Se în Nazaret, Sfânta Familie a căutat liniştea cea minunată, lucrând în pace şi cântându-I Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 3
Doamne, la vârsta de 12 ani, trup de copil având dar inteligenţa fiind Dumnezeiască, i-ai uimit pe toţi învăţaţii Templului cărora timp de trei zile le-ai explicat adevărurile sfinte; cu linişte şi pace sufletească să spunem aşa:
Iisuse, Liniştea dezbaterilor sfinte!
Iisuse, Liniştea celor care Te-au văzut!
Iisuse, Liniştea celor pe care i-ai învăţat!
Iisuse, Liniştea celor pe care i-ai luminat!
Iisuse, Liniştea duhovnicească a Sfinţilor!
Iisuse, Liniştea nepricepută de mintea omenească!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 4
Vremurile tulburi şi vuietul evenimentelor din timpul tinereţii Tale pământeşti nu Te-au tulburat Doamne Iisuse, ci pe toate le-ai trecut cu înţelepciune şi pace sufletească, pentru care Îţi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 4
Dincolo de vremuri a fost Tatăl Ceresc, care Te-a ocrotit Dumnezeieşte cât ai fost în trup pe Pământ, Te-a supravegheat şi Te-a îndrumat şi nimeni nu s-a atins de Tine, iar noi cinstindu-Te din inimă Îţi spunem aşa:
Iisuse, linişteşte viaţa noastră agitată!
Iisuse, dăruieşte-ne Pacea Ta Preasfântă!
Iisuse, linişteşte sufletele noastre înviforate!
Iisuse, linişteşte minţile noastre împrăştiate!
Iisuse, linişteşte şi binecuvintează familiile noastre!
Iisuse, linişteşte-i şi îndrumă-i pe tinerii din zilele noastre!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 5
Botezând la Iordan, Sfântul Ioan Botezătorul aducea pace şi linişte în sufletele multora, iar când Te-a văzut a zis: Iată Mielul Lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii! Într-un glas cu toţii să-I cântăm Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 5
Zbuciumul multora s-a potolit când au fost botezaţi de Sfântul Ioan Botezătorul, iar la Botezul Tău, Doamne, Glas Ceresc S-a auzit de la Tatăl, Care spunea: Acesta este Fiul Meu Iubit, întru Care am binevoit! - iar Duhul Sfânt în chip de porumbel S-a coborât asupra Ta. Ai plecat apoi în pustiu şi ai postit 40 de zile în pace şi în linişte, rugându-Te la Tatăl Ceresc.
Iisuse, Liniştea celor botezaţi, adu-o iar în sufletele noastre!
Iisuse, Liniştea celor cufundaţi în rugăciune, dăruieşte-o tuturor!
Iisuse, Liniştea celor care Te iubesc, dăruieşte-o tuturor sufletelor!
Iisuse, Liniştea celor milostivi şi smeriţi, dăruieşte-ne-o nouă tuturor!
Iisuse, Liniştea celor care doresc numai binele, dăruieşte-o celor neliniştiţi!
Iisuse, Liniştea celor care Te slăvesc pe Tine Doamne, dăruieşte-o celor
temători!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 6
În linişte l-ai alungat pe vicleanul ispititor care era dornic să vadă Cine eşti. Tu i-ai poruncit să meargă înapoia Ta şi să se închine Lui Dumnezeu, iar el fugind nu I-a cântat Domnului: Aliluia! liluia! Aliluia!

Icos 6
După Sfântul Tău Botez i-ai ales pe Sfinţii Apostoli neţinând cont de vârsta lor, de starea lor materială sau de învăţătura lor. Închinându-ne Ţie Doamne, cu evlavie să spunem aşa:
Iisuse, Liniştea vieţii curate!
Iisuse, Liniştea rugăciunii smerite!
Iisuse, Liniştea inimii Îndumnezeite!
Iisuse, Liniştea creştinilor evlavioşi!
Iisuse, Liniştea Binecuvântată de Tatăl Ceresc!
Iisuse, Liniştea Dumnezeiască care învăluie Pământul!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 7
Propăvăduind Sfânta Evanghelie ai înviat morţii, i-ai vindecat pe cei bolnavi, ai scos duhurile rele din cei posedaţi, ai oprit vânturile şi ai potolit valurile mării şi i-ai salvat pe Apostolii care strigau înfricoşaţi: Scoală Doamne, că noi pierim! Lăsându-ne cu totul în grija Ta, Doamne, cu dragoste Îţi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 7
Oamenii care au văzut certarea mării şi oprirea vântului au rămas uimiţi şi s-au întrebat: Cine este Acesta, de Care vântul şi valurile mării ascultă? Acum, cu pace şi cu linişte să spunem aşa:
Iisuse, Liniştitorul celor aleşi de Tine!
Iisuse, Liniştitorul celor greu încercaţi!
Iisuse, Liniştitorul vânturilor şi al valurilor!
Iisuse, Liniştitorul sufletelor Sfinţilor Apostoli!
Iisuse, Liniştitorul celor care se roagă fierbinte!
Iisuse, Liniştitorul celor smeriţi şi binecuvântaţi!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 8
Cei care au fost zbuciumaţi de duhurile răului nu puteau dormi şi nici locui în aşezămintele omeneşti, iar Lui Dumnezeu nu puteau să-I cânte: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 8
În multe rînduri ai scos duhurile rele din copii, femei, bărbaţi, curăţindu-i, luminându-i şi liniştindu-i, pentru care cu smerenie ne rugăm Ţie, Doamne:
Iisuse, Liniştitorul şi curăţitorul Mariei Magdalena!
Iisuse, Liniştitorul şi Vindecătorul femeii cananience!
Iisuse, Liniştitorul şi Luminătorul celor care trăiau în morminte!
Iisuse, Liniştitorul şi Salvatorul oamenilor chinuiţi de duhurile necurate!
Iisuse, Liniştitorul şi Mântuitorul celor care au fost bântuiţi de duhurile rele!
Iisuse, Liniştitorul şi Izbăvitorul copilului care era aruncat în foc sau în apă de
duhurile rele!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 9
Voind unii tulburaţi cu duhul să Te arunce în prăpastie, nu au reuşit că trecând printre ei, Doamne, în linişte ai plecat din locul acela unde oamenii nu-I cântau Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 9
Unii nu au vrut să asculte vestea bună a Împărăţiei Cerurilor şi neliniştiţi iscodeau căutând pricină Fiului Lui Dumnezeu, dar toţi au fost loviţi în faptă sau în cuvânt de Duhul Domnului Iisus Hristos şi au plecat încrâncenaţi.
Iisuse, Liniştitorul şi Lumina orbului din naştere!
Iisuse, Liniştitorul şi Tămăduitorul celor zece leproşi!
Iisuse, Liniştitorul celor care Te iscodeau şi Te urmăreau!
Iisuse, Liniştitorul surorilor lui Lazăr, cel înviat după 4 zile!
Iisuse, Liniştitorul şi Vindecătorul slăbănogului de la Siloam!
Iisuse, Liniştitorul celor care au vrut să Te arunce în prăpastie!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 10
Oamenii răi, văzând minunile Tale şi propăvăduirea Ta cea minunată, împinşi de cel viclean şi rău s-au gândit să Te prindă, că ei nu-I cântau Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 10
Ştiind că vei fi trădat, prins şi răstignit, de trei ori ai vestit Apostolilor - Patimile Tale, iar pe muntele Tabor Te-ai schimbat la faţă arătându-le Dumnezeirea Ta. Neputând privi întreaga-Ţi strălucire ei au căzut cu faţa la pământ.
Iisuse, Linişte Sfântă cu efect minunat!
Iisuse, Linişte Neoprită şi dorită de noi!
Iisuse, Liniştea mea pentru viaţa viitoare!
Iisuse, Linişte Sfântă, Care nu Te-ai tulburat uşor!
Iisuse, Linişte Sfântă cu chemare adâncă şi tainică!
Iisuse, Linişte Dumnezeiască, primitoare de patimi!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 11
Iuda Iscarioteanul neliniştit şi doritor de averi, a acceptat propunerea celor de la Templu şi pentru 30 de arginţi Te-a vândut cu o sărutare, Doamne, şi nu şi-a amintit să-I cânte Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 11
La Cina cea de Taină i-ai spus trădătorului: Du-te şi împlineşte ce ai de împlinit! - şi după aceea în grădina Ghetsimani Te rugai cu lacrimi de sânge, iar Tatăl Ţi-a trimis spre liniştire un Sfânt Înger Întăritor.
Iisuse, Liniştea rugăciunii Tale perfecte!
Iisuse, Liniştea dorită de cei înlăcrimaţi!
Iisuse, Liniştea Sfântă şi mult visată de noi!
Iisuse, Liniştea Desăvârşită în faţa multor nevoi!
Iisuse, Liniştea Tainică cu care pentru toate Te-ai pregătit!
Iisuse, Liniştea şi Iubirea Sfântă dispusă spre jertfă şi sacrificiu suprem!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!

Condac 12
Oamenii răi însoţiţi de trădător au venit în grădina Ghetsimani, Te-au legat, Doamne Iisuse, iar Petru aprinzându-se a tăiat cu sabia urechea lui Malhus. Tu Doamne, i-ai spus: Bagă sabia în teacă, că Cel ce dă cu sabia, de sabie va muri! Apostolii s-au risipit apoi, iar cei care Te-au luat Doamne, nu au cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 12
Ai fost supus judecăţii nedrepte, Doamne Iisuse, ai fost purtat de la Ana la Caiafa, de la Pilat la Irod, ai fost legat la stâlp şi biciuit groaznic, ai fost batjocorit, încununat cu spini, îmbrăcat cu haină roşie şi spre Golgota dus cu crucea în spate. Femeile plângeau, însă Tu le-ai spus: Nu Mă plângeţi pe Mine, fiice ale Ierusalimului, ci plângeţi-vă pe voi! Apoi fiind răstignit pe cruce, ai zis: Iartă-le lor Tată Ceresc, că aceştia nu ştiu ce fac! - după care ai strigat cu glas tare: Tată Ceresc, în mâinile Tale Îmi dau Duhul Meu! Cerul s-a întunecat, Pământul s-a cutremurat, catapeteasma Templului s-a rupt în două, Preacurata Maică a plâns cu jale, iar noi smerindu-ne să spunem aşa:
Iisuse, Liniştea minunilor de pe ultimul drum!
Iisuse, Liniştea Celui Îndurător şi Preamilostiv!
Iisuse, Liniştea celor iertaţi şi a tâlharului binevoitor!
Iisuse, Liniştea Celui care pe Tatăl Ceresc în toate L-ai ascultat!
Iisuse, Liniştea Celui care din iubire de oameni, pe toate le-ai acceptat!
Iisuse, Liniştea Sfântului Evanghelist Ioan, care a luat-O în grijă pe Preacurata
Maică a Ta!
Iisuse linişteşte sufletele noastre şi salvează-i pe aleşii Tăi!


Condac 1 (de 3 ori)
A treia zi după Scripturi ai Înviat, Doamne Iisuse Hristoase, iar după 40 de zile Te-ai înălţat la Ceruri şi stai de-a dreapta Tatălui. Noi creştinii din România şi din toată lumea, mântuiţi prin Jertfa Ta de iubire şi prin Patimile Tale, cu iubire şi cu recunoştinţă Îţi cântăm Doamne: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
(apoi icos 1 şi condac 1)

Rugăciune

Doamne Dumnezeule Iisuse Hristoase, Mântuitorul, Protectorul şi Binefăcătorul întregii lumi, Te rugăm linişteşte sufletele noastre cele zbuciumate, ca să putem să ne rugăm cu inima fierbinte. Te rugăm linişteşte vieţile noastre agitate, ca să ne putem bucura în pace de ele. Te rugăm linişteşte minţile noastre pervertite şi gândurile noastre bolnave şi luminează-ne, smereşte-ne, întăreşte-ne, binecuvintează-ne şi ne îndeamnă pe toţi pe calea mântuirii şi a sfintei conlucrări cereşti. Doamne Iisuse Hristoase, cu genunchii plecaţi ne închinăm Ţie şi Îţi mulţumim pentru Jertfa Ta Mântuitoare, pentru salvarea sufletelor noastre păcătoase. Îţi mulţumim pentru toate, Te iubim şi Te slăvim în inimile noastre: Slăvit să fii în veci, Dumnezeule Mântuitor! Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu