sâmbătă, 16 iunie 2012

MEDITAŢIA CU SIMBOLURILE ŞI ACTIVAREA ACESTORA

Pentru a vă creşte puterea în lucrul cu simbolurile
Întâi activaţi-vă simbolurile. Puteţi medita cu fiecare simbol în parte.
Staţi liniştiţi şi relaxaţi, într-o poziţie comodă, într-o cameră liniştită. Puteţi aprinde lumânări, puteţi asculta o muzică relaxantă, închideţi ochii şi respiraţi abdominal, profund, de câteva ori, păstrându-vă un zâmbet natural pe faţă, număraţi de la 10-1. Începeţi prin a vă imagina în faţa ochilor o uşă sau o poartă, cea mai frumoasă pe care o puteţi imagina. Admiraţi respectiva poartă şi încercaţi să o imaginaţi cu cât mai multe detalii... culoare, soliditate, material, dimensiuni,etc..Încercaţi apoi să proiectaţi mental pe acea poartă imaginea luminoasă a unui simbol Reiki. Este recomandat ca meditaţia pe simboluri să se facă treptat, simbol cu simbol. Treptat daţi lumină imaginii simbolului de pe poartă şi vizualizaţi cum acesta devine din ce în ce mai luminos şi din ce în ce mai strălucitor, până când lumina simbolului cuprinde toată poarta. În acest moment imaginaţi-vă că poarta se deschide, că vă apropiaţi uşor de ea şi că pătrundeţi înăuntru. Cine vă întâmpină, cum arată? În spatele porţii vom întâlni ghidul spiritual, îngerul, la care conectează simbolul respectiv. Îi mulţumim că ne-a permis să intrăm, să îl vedem şi să îl întrebăm ceva. După ce terminăm conversaţia cu acel ghid spiritual îi mulţumim din nou pentru ajutorul acordat şi ieşim liniştiţi de pe poartă şi, respirând profund, şi numărând de la 1 la 10, deschidem uşor ochii, păstrând acelaşi zâmbet pe buze. Prin intermediul meditaţiei pe simboluri putem obţine noi utilizări ale simbolurilor respective şi chiar simboluri noi. În cazul în care primiţi noi simboluri,notaţi-le şi puteţi face meditaţie şi pe ele, pentru a vedea unde, la ce pot fi ele folosite.
Este bine ca practicarea acestui tip de meditaţie să se facă regulat.

Vindecarea emoţională prin Reiki

Reiki pentru vindecarea emoţională
Identifică cauza care se ascunde în spatele emoţiilor tale.
1. Decide-te care dintre emoţii vrei să fie vindecată. Dacă vrei să te ocupi de mai multe emoţii deodată, cel mai bine ar fi să legi tipuri similare de emoţii. De exemplu, ai putea alege , la început una sau mai multe dintre următoarele emoţii: frică, nervozitate, depresie, furie, tristeţe, suferinţă, nelinişte, stres,... care crezi că trebuie vindecată.
2. Identifică locul unde simţi, de obicei, aceste emoţii. De exemplu, furia, frica, panica sau problemele cu stima de sine sunt simţite în plexul solar; singurătatea, suferinţa sau respingerea se simt în chakra inimii; problemele legate de lipsa banilor sau de slujbă corespund chakrei bazei; gelozia legată de relaţiile sexuale aparţine chakrei sacrale; timiditatea, frica de comunicare - chakra gâtului, etc.
3. Dacă ai Gradul I Reiki, plasează-ţi ambele mâini deasupra chakrei potrivite emoţiei asupra căreia lucrezi. Imaginează-ţi şi intenţionează ca Reiki să curgă din mâinile tale, cerând şi dorindu-ţi ca Reiki să vindece, să-ţi armonizeze şi să-ţi echilibreze corpul energetic şi corpul fizic, să aducă mai multă armonie şi echilibru în viaţa ta şi să-ţi vindece sentimentele de... (numeşte emoţia sau emoţiile pe care doreşti să le vindeci).
4. Dacă ai Gradul Doi, desenează sau imaginează-ţi Simbolul Armoniei (Sei He Ki) imens, plasat deasupra chakrei potrivite emoţiei asupra căreia lucrezi (dacă nu ştii sigur care chakra ar trebui să fie, desenează simbolul deasupra chakrei creştetului). Vizualizează cum simbolul se extinde, creşte, până când te acoperă în întregime, spune mantra de trei ori (Sei He Ki x 3), intenţionează ca acesta să îşi aducă energia blândă, vindecătoare, plină de pace şi fortifiantă pentru a-ţi umple corpurile fizic şi energetic, să aducă armonie şi echilibru mai mare vieţii tale şi să-ţi vindece sentimentele de... (numeşte emoţia sau emoţiile pe care doreşti să le vindeci).
5. Scufundă-te într-o stare meditativă dăruindu-ţi Reiki şi imaginează-ţi că eşti înconjurat/ă şi învăluit/ă de Reiki timp de 5-15 minute, până când te vei simţi mai calm/ă şi mai mulţumit/ă.
6. Apoi:
Dacă ai Gradul I, plasează-ţi mâinile în poziţia Gassho, mulţumeşte energiei Reiki cu o plecăciune.
Dacă ai Gradul Doi, desenează CKR pentru a sigila energiile paşnice, spunând mantra de trei ori, apoi plasează-ţi mâinile în poziţia Gassho şi mulţumeşte.
7. La final, bate din palme sau scutură mâinile cu putere pentru a rupe legăturile dintre energii.

Repetând acest exerciţiu cât mai des, vei simţii că nu mai eşti apăsat/ă de emoţii şi probleme, te vei simţii schimbat/ă.
Poţi verifica dacă te-ai vindecat: gândeşte-te şi imaginează-ţi cât se poate de real şi de credibil, o situaţie care, în mod normal, ar declanşa tipul de emoţie la care lucrezi şi verifică dacă apare vreo reacţie în corp sau în chakra căreia îi corespunde emoţia. Dacă nu simţi nici o reacţie, emoţia a fost vindecată. Exerciţiul poate fi repetat ori de câte ori emoţiile revin la suprafaţă.

luni, 11 iunie 2012

MEDITAŢIE DE VINDECARE

CASCADA AURIE
MEDITAŢIE DE VINDECARE




Prin simpla lecturarea căreia vă puteţi conecta la energia vindecătoare a Sursei Universale de Lumină şi Energie din Reiki. Este utilă în cazul în care nu vă simţiţi bine, dacă sunteţi indispuşi sau dacă aveţi o migrenă. O puteţi folosi cât de des doriţi. În timpul lecturării este bine să nu fiţi deranjaţi.

Eu, [... SPUNEŢI-VĂ NUMELE...] sunt o fiinţă de Lumină! Cu fiecare inspiraţie aduc în corpul meu şi în toate structurile mele energetice din ce în ce mai multă Lumină şi din ce în ce mai multă energie pozitivă care mă vindecă, mă protejează şi îndepărtează în totalitate de la mine, din trupul, mintea şi sufletul meu orice formă de energie negativă. Meridianele mele energetice devin din ce în ce mai luminoase şi mai curate, din ce în ce mai pure, mai strălucitoare şi mai încărcate pozitiv. Sunt un canal curat şi perfect prin care circulă Lumina vindecătoare a Universului, sunt puritatea pe care Creatorul Suprem o doreşte! Toate structurile mele energetice lucrează în totală rezonanţă benefică, perfectă şi imperturbabilă, şi în totală simpatie cu cele mai bune gânduri ale mele; mintea mea este curată şi pură; sufletul meu este întreg şi luminos. Toate gândurile negative sunt arse acum din mintea mea şi sunt înlocuite de Lumină, iar Lumina determină apariţia gândurilor pozitive, benefice şi constructive. Toate meridianele mele energetice sunt curate şi luminoase, toate chakrele mele devin din ce în ce mai curate şi din ce în ce mai strălucitoare astfel încât schimbul energetic cu mediul înconjurător este optim nevoilor mele de aici şi acum.
Invoc deasupra mea, acum, o cascadă de lumină aurie care mă scaldă din cap până în picioare şi mă lasă curat/ă şi pur/ă ca un cristal. Această cascadă de lumină îmi curăţă şi îmi energizează integral fiecare celulă, fiecare ţesut şi fiecare organ, îmi curăţă şi îmi energizează fiecare os şi fiecare articulaţie, fiecare fibră musculară şi fiecare celulă nervoasă şi elimină în totalitate, acum, orice gând negativ şi orice energie negativă din mine, în pământ pentru a fi reciclate şi transformate în Lumină.
Lumina vindecătoare a Universului este în totalitate activată în mine acum!
Invoc prezenţa tuturor Îngerilor, tuturor Ghizilor Spirituali de Lumină şi tuturor fiinţelor Divine care mă pot ajuta, să vină acum şi să mă ghideze în toate acţiunile mele, să îndepărteze de la mine tot ceea ce este rău şi negativ, să mă ferească de toate persoanele care nu îmi sunt benefice şi să îmi manifeste la fiecare pas toate oportunităţile de care am nevoie pentru a trăi o viaţă benefică, pură, curată, prosperă şi plină de iubire şi de satisfacţii pe toate planurile.
Sunt luminos/ă, sunt fericit/ă, sunt benefic/ă! Sunt energic/ă, sunt zâmbitor/ zâmbitoare, sunt plin/ă de lumină şi energie! Mă simt bine, mă simt fericit/ă, mă simt relaxat/ă. Din zi în zi, cu fiecare clipă, mă simt din ce în ce mai bine din toate punctele de vedere! Sunt vindecat/ă!
Am tot ce îmi trebuie ca să fac tot ce vreau şi am tot ce vreau ca să fac tot ce trebuie! Sunt vindecat/ă! Mă simt bine şi perfect sănătos/ă, mult mai bine decât înainte. Sunt vindecat/ă!