sâmbătă, 16 iunie 2012

Vindecarea emoţională prin Reiki

Reiki pentru vindecarea emoţională
Identifică cauza care se ascunde în spatele emoţiilor tale.
1. Decide-te care dintre emoţii vrei să fie vindecată. Dacă vrei să te ocupi de mai multe emoţii deodată, cel mai bine ar fi să legi tipuri similare de emoţii. De exemplu, ai putea alege , la început una sau mai multe dintre următoarele emoţii: frică, nervozitate, depresie, furie, tristeţe, suferinţă, nelinişte, stres,... care crezi că trebuie vindecată.
2. Identifică locul unde simţi, de obicei, aceste emoţii. De exemplu, furia, frica, panica sau problemele cu stima de sine sunt simţite în plexul solar; singurătatea, suferinţa sau respingerea se simt în chakra inimii; problemele legate de lipsa banilor sau de slujbă corespund chakrei bazei; gelozia legată de relaţiile sexuale aparţine chakrei sacrale; timiditatea, frica de comunicare - chakra gâtului, etc.
3. Dacă ai Gradul I Reiki, plasează-ţi ambele mâini deasupra chakrei potrivite emoţiei asupra căreia lucrezi. Imaginează-ţi şi intenţionează ca Reiki să curgă din mâinile tale, cerând şi dorindu-ţi ca Reiki să vindece, să-ţi armonizeze şi să-ţi echilibreze corpul energetic şi corpul fizic, să aducă mai multă armonie şi echilibru în viaţa ta şi să-ţi vindece sentimentele de... (numeşte emoţia sau emoţiile pe care doreşti să le vindeci).
4. Dacă ai Gradul Doi, desenează sau imaginează-ţi Simbolul Armoniei (Sei He Ki) imens, plasat deasupra chakrei potrivite emoţiei asupra căreia lucrezi (dacă nu ştii sigur care chakra ar trebui să fie, desenează simbolul deasupra chakrei creştetului). Vizualizează cum simbolul se extinde, creşte, până când te acoperă în întregime, spune mantra de trei ori (Sei He Ki x 3), intenţionează ca acesta să îşi aducă energia blândă, vindecătoare, plină de pace şi fortifiantă pentru a-ţi umple corpurile fizic şi energetic, să aducă armonie şi echilibru mai mare vieţii tale şi să-ţi vindece sentimentele de... (numeşte emoţia sau emoţiile pe care doreşti să le vindeci).
5. Scufundă-te într-o stare meditativă dăruindu-ţi Reiki şi imaginează-ţi că eşti înconjurat/ă şi învăluit/ă de Reiki timp de 5-15 minute, până când te vei simţi mai calm/ă şi mai mulţumit/ă.
6. Apoi:
Dacă ai Gradul I, plasează-ţi mâinile în poziţia Gassho, mulţumeşte energiei Reiki cu o plecăciune.
Dacă ai Gradul Doi, desenează CKR pentru a sigila energiile paşnice, spunând mantra de trei ori, apoi plasează-ţi mâinile în poziţia Gassho şi mulţumeşte.
7. La final, bate din palme sau scutură mâinile cu putere pentru a rupe legăturile dintre energii.

Repetând acest exerciţiu cât mai des, vei simţii că nu mai eşti apăsat/ă de emoţii şi probleme, te vei simţii schimbat/ă.
Poţi verifica dacă te-ai vindecat: gândeşte-te şi imaginează-ţi cât se poate de real şi de credibil, o situaţie care, în mod normal, ar declanşa tipul de emoţie la care lucrezi şi verifică dacă apare vreo reacţie în corp sau în chakra căreia îi corespunde emoţia. Dacă nu simţi nici o reacţie, emoţia a fost vindecată. Exerciţiul poate fi repetat ori de câte ori emoţiile revin la suprafaţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu