duminică, 3 iulie 2011

Chakra

CHACKRA


Chakra rădăcină (bazală)- Muladhara este localizată la baza şirei spinării (coccis). Îi este asociată adesea culoarea roşie şi elementul pământ.
Funcţiile ei includ: forţa vitală, supravieţuirea, conservarea de sine şi instinctele. Glandele şi organele asociate cu această chakra sunt: suprarenalele, rinichii, colonul, prostata, intestinul subţire. Organul de simţ corespondent este nasul, iar simţul specific este mirosul.
Silaba caracteristică este lam, iar notă muzicala – do.
Pentru clarvăzători el apare ca o floare de lotus cu 4 petale sau canale energetice situate în afara corpului fizic prin care se recepţionează şi se emit 4 tipuri distincte de energie.
Muladhara Chakra, reprezintă conştiinţa limitată a fiinţei condiţionate, priza fiinţei asupra existenţei concrete terestre sau fizice, ocrotire, hrana, voinţa de a supravieţui, controlează instinctul de conservare, starea de sănătate lăuntrică, încredere în sine la nivelul fizic, dorinţa de acumulări materiale şi confort. Prin procesul de rezonanţă această chakra ne pune în rezonanţă cu energiile subtile ale pământului.
Guvernează vigoarea, ereditatea, securitatea, pasiunea, relaţia cu lumea fizică, durerea sau plăcerea fizică. Defineşte conceptul de “fiinţă” şi “acceptare a fiinţei”. Pentru aromoterapie sunt recomandate uleiurile de mesteacăn, cedru, santal, cuişoare, chiparos, mir. Ca pietre preţioase sunt recomandate rubinul, cuarţul fumuriu, hematitul, jaspul, obsidianul.
Dacă există echilibru la nivelul chakrei, atunci individul are profundă conexiune cu natura, încredere în legile acesteia. Dezechilibrul acestei chakre se manifestă prin frică, incapacitatea de a fi concentrat şi liniştit, pierderea interesului faţă de viaţă, resentimente, lăcomie, avariţie, ataşament, posesivitate, egoism acerb, somn greu şi prelungit, lene, inerţie, încetinirea proceselor mentale etc.


Chakra ombilicală (sacrală)-Swadhisthana se află partea inferioară a abdomenului, între coccis şi ombilic. Îi corespunde culoarea portocalie şi elementul apa.
Este prezentat simbolic printr-o floare de lotus cu 6 petale sau spiţe energetice, prin care sunt recepţionate şi emise 6 tipuri distincte de energie specifice acestui centru de forţă.
Swadisthana Chakra reprezintă conştiinţa senzuală, erotismul, imaginaţia şi simbolizează conştiinţa potenţialului creator.
Din punct de vedere psihic acest focar subtil controlează dorinţa nestăvilită, imaginaţia exuberantă şi debordantă, halucinaţiile, instinctualitatea, libidoul, sublimare energiei sexuale potenţiale, dorinţa realizării unei familii, mimetismul social, capacitatea de integrare armonioasa a fiinţei în ambianţa socială în care îşi desfăşoară activitatea.
Activarea energetică suficient de intensă a acestui centru face ca organismul să asimileze uşor şi optim substanţele nutritive ingerate, totodată asigura activitatea armonioasă a aparatului genital atât la bărbat cât şi la femeie şi asigură funcţia procreativă a speciei umane.
Funcţiile acestei chakre includ: procrearea, asimilarea alimentelor, forţa fizică şi vitalitatea, sexualitatea, relaţiile interpersonale. Glande şi organe asociate: ovare, testicule, prostata, organe genitale, splină, uter, vezică urinară, intestin gros, apendice, rinichi. Organul de simţ, corespondent lui Swdhisthana Chakra este limba iar simţul corelat cu energia acestui focar este gustul.
Silaba să este yam iar notă muzicala – re. Guvernează: creativitatea, frica, furia, percepţiile referitoare la hrană şi sex, fluxul de sentimente. Defineşte conceptul de „recreare a fiinţei“. Pentru aromoterapie sunt recomandate uleiurile de trandafir, iasomie, ylang – ylang, santal. Ca cristaloterapie sunt recomandate: coralul, carneolul, opalul. Când chakra este echilibrată, individul este deschis, prietenos, amabil, respectând pe cei din jurul său. Dezechilibrul acestei chakre se manifestă prin nesiguranţă, instabilitate sexuală şi emoţională, sau provoacă incapacitatea persoanei de a-şi exprima adevăratele sentimente.


Chakra plexului solar -Manipura este localizată deasupra taliei şi sub piept. Este asociată culorii galben şi elementului foc.
Este reprezentat simbolic printr-o floare de lotus cu 10 petale sau 10 canale energetice prin care se recepţionează şi se emit 10 tipuri distincte de energie conexe cu energia de "foc" specifică lui Manipura chakra. Această energie determină expansiunea conştiinţei, puterea voinţei fiinţei, pasionalitatea şi dinamismul atât lăuntric cât şi manifestat.
Manipura Chakra amplifică din punct de vedere psihic dorinţa, voinţa, egoul, individualitatea, starea de libertate, expansivitate, putere, voluntarism, armonie, stăpânire de sine, inteligenţa necesară unei integrări eficiente în societate. În plan fizic această energie coordonează şi susţine funcţia sistemului digestiv şi a sângelui şi totodată secreţia endocrină a pancreasului.
Organul de simţ corespondent lui Manipura Chakra este ochiul iar simţul subordonat energiei de "foc" este văzul. Funcţiile acestei chakre includ: vitalizarea sistemului nervos simpatic, a digestiei, a energiei vitale, reglarea metabolismului, coordonarea sentimentelor şi autocontrolul. Glandele şi organele asociate: glandele Leyden, pancreasul, stomacul, intestinul subţire, ficatul, vezica biliară, sistemul nervos, diafragma şi muşchii. Silaba acestei chakre este ram, iar notă muzicală – mi. Pentru aromoterapie se recomandă uleiul de lavandă, rozmarin, mentă, muşetel, lămâie, iar ca şi cristale: citrinul, pirita, ochiul de tigru, labradoritul şi topazul.
Chakra echilibrată conferă sentimentul păcii interioare, individul îi tolerează şi îi acceptă pe cei din jur şi are completă încredere în intuiţie.
Dezechilibrul acestei chakre duce la exacerbarea nevoii de a domina, neîncredere în fluxul natural al energiei, ulcer, timiditate.


Chakra inimii -Anahata se găseşte în centru pieptului. Este asociată cu culoarea verde şi cu elementul aer. Ancorează forţa vieţii pentru Sinele Superior. Energizează sângele şi corpul fizic, conferindu-le forţă pentru viaţă.
Are forma unei flori de lotus cu 12 petale sau canale energetice, situate aproximativ la 1 cm în faţa corpului fizic. Prin aceste canale energetice, invizibile ochiului obişnuit, se recepţionează şi se emit 12 tipuri distincte de energie de "aer" specifica lui Anahata Chakra. Energia de aer are o vibraţie mai rapidă decât energiile de pământ, apă şi foc prezentate anterior, astfel încât putem afirma că fiinţa umană dominant activată la nivelul al 4-lea (Anahata Chakra) are un grad de elevare spirituală superior fiinţelor dominant activate la nivelul primilor 3 centrii de forţă.
Trezirea acestui centru subtil de forţă amplifică gradat starea de candoare, dăruire, puritate, de iubire altruistă şi dezinteresată, compasiune, blândeţe afectivă şi toleranţă plină de înţelepciune, stare de profundă de împăcare şi echilibru lăuntric.
În plan fizic energia de aer specifică lui Anahata Chakra este în legătură cu mişcarea, coordonează şi susţine funcţia aparatului respirator, circulator, imunitar, reglează totodată funcţia glandei endocrine numită timus care este situată în zona sternală. Această glandă are o maximă activitate în copilărie, urmând ca apoi sa involueze gradat odată cu pierderea spontaneităţii afective şi iubirii necondiţionate, specifice copiilor sau acelor fiinţe rare, care şi-au păstrat "inima de copil".
Organul de simţ corespondent acestui centru de forţă este pielea iar simţul subordonat energiei de "aer" este pipăitul.
Glandele şi organele implicate: timusul, inima, sistemul circulator, umerii, braţele, mâinile, pielea, plămânii. Ea guvernează planurile superioare şi cele inferioare ale fiinţei, simţul timpului, capacitatea de a iubi liber, necondiţionat, respectul de sine, iertarea, compasiunea, încrederea, speranţa. Silaba acestei chakre este yam, iar notă muzicală – fa. Pentru aromoterapie sunt recomandate uleiurile de trandafir şi iasomia, iar pentru cristaloterapie: cuartul roz, jadul verde, fluoritul, aventurinul verde, malachitele, kunzitul.
Echilibrul acestei chakre duce la toleranţă şi acceptarea necondiţionată a vieţii, inducând echilibrul perfect dintre planul material şi cel spiritual.
Dezechilibrul chakrei generează respingerea dragostei oferite de cei din jur, singuratate, codependenţă şi emoţii distorsionate, probleme cardiace şi disfuncţii ale sistemului imunitar.


Chakra gâtului – Vishuddha este localizată la nivelul gâtului şi este asociată culorii albastre şi elementului eter.
În limba sanscrită înseamnă curat, pur, nepătat, greu de atins. Acest focar de forţă se mai numeşte centrul maximei purităţi. este reprezentat simbolic printr-o floare de lotus cu 16 petale sau canale energetice prin care circula 15 tipuri distincte de energie de eter, existenţa la nivelul celui de-al 5-lea centru de forţă. Deci eterul sau AKASHA (planul memoriei cosmice) este elementul specific lui Vishuddha Chakra. Aceasta chakra reprezintă conştiinţa intuitivă, raportarea fiinţei la nivelul arhetipuilor, creativitate superioară. Această energie determină la fiinţa dominant activată la nivelul lui Vishuddha Chakra o stare specifică de trăire a timpului, rafinament, simţ estetic, intuiţie, puritate, elocvenţă, aspiraţie către perfecţiune, ea emană în mod spontan o aură de mister şi fascinaţie.
Funcţiile controlate: vorbirea, auzul, vibraţia şi comunicarea. Glandele şi organele coordonate: tiroida, paratiroida, hipotalamusul, gâtul, esofagul, corzile vocale, limba şi orificiul bucal. Silaba acestei chakre este ham, iar notă muzicală – sol. Pentru aromoterapie se recomandă: uleiurile de salvie, muşeţel, lavanda, eucalipt, santal, iar pentru cristaloterapie: calcedonia, azuritul, sodalitul, turcoazul, aquamarinul.
Echilibrul acestei chakre se manifestă prin înţelegerea şi cunoaşterea echilibrului vorbirii, expresiei şi tăcerii, încrederea în intuiţie şi ştiinţa de a şti să asculte vocea interioară. Dezechilibrul chakrei duce la vorbărie, fără nici o semnificaţie a expresiilor, apare frica de a fi judecat sau respins, se instalează incapacitatea de a spune nu, iar capacitatea de comunicare e mai slabă.


Chakra celui de-al treilea ochi – Ajna are ca loc de amplasare mijlocul frunţii, deasupra liniei sprâncenelor, la jumătatea distanţei dintre cei doi ochi, şi este asociată culorii violet, indigo şi luminii – ca element şi viziune spirituală. Este reprezentat simbolic sub forma unui cerc alb cu 2 petale strălucitoare, care reprezintă cele 2 canale sau spiţe energetice prin care circulă energiile mentale la nivelul lui Ajna Chakra. În realitate există însă 78 de canale energetice, fiecare cu funcţia lui specifică. Această energie amplificată conferă o mare putere de concentrare şi focalizare mentală, inteligenţă, calm mental, putere de sinteză şi de memorare, o extraordinară capacitate de control asupra corpului vizibil şi asupra corpurilor invizibile, precum şi atingerea capacităţilor paranormale de clarviziune spirituală.
Ajna Chakra reprezintă conştiinţa mentală superioară, capacitatea de a percepe celelalte lumi paralele invizibile, precum şi posibilitatea de a percepe evenimentele din viitor - numita profeţie.
Funcţiile ei cuprind: viziunea, vitalizarea părţii inferioare a creierului şi a întregului sistem nervos central. Glande şi organe: glanda pituitară, nasul, urechile, sinusurile şi ochii. Guvernează gândirea, vederea interioară, viziunile şi visele, cunoaşterea problemelor spirituale. E locul considerat a fi centrul forţei psihice. Silaba acestei chakre este ksham, iar notă muzicală – la. Pentru aromoterapie se recomandă: uleiurile de mentă, patchuli, rozmarin, iasomie, cedru. Pentru cristaloterapie: azurit, sodalit, aventurin albastru, lapis lazuli, sugilit, opal, flourit şi safir albastru.
Când chakra este echilibrată, există o stare avansată de conştiinţă spirituală, caracterizată prin manifestarea intuiţiei şi conştiinţei în viaţa zilnică.
Dezechilibrul se recunoaşte prin concentrarea individului doar asupra intelectualităţii, cu ignorarea aspectelor metafizice, refuz de a cunoaşte conceptele spirituale, frică de intuiţie, toate combinate adesea cu dureri de cap, coşmaruri, halucinaţii.


Chakra Coroană – Sahashrara este localizată în vârful capului, are mai multe nuanţe caracteristice: alb, auriu sau argintiu, iar ca element Divinul. Vitalizează partea superioară a creierului.
Sahashrara apare mult mai mare decât cele 6 chakra, localizate dedesubt. Sahashrara apare clarvizibil sub forma unui cerc perfect de 1000 de petale, În realitate existând peste 10000 de canale sau spiţe energetice. În fiinţa umană, Sahashrara reprezintă focarul spiritual suprem, fiind mult mai mult decât o chakra şi manifestă Sinele nemuritor sau Scânteia Divină din om.
La acest nivel de conştiinţa supramentală, acţiunea este întotdeauna detaşată (neimplicată) şi se realizează profund înţelegerea deplină că TOTUL este în UNUL şi UNUL este în TOT sau altfel spus TOT CE ESTE JOS ESTE PRECUM TOT CE ESTE SUS ŞI TOT CE ESTE SUS ESTE PRECUM TOT CE ESTE JOS. Creştinii definesc această realitate prin cuvintele lui Iisus: "Precum în cer, aşa şi pe pamând."
Glande şi organe pe care le coordonează: glanda pineală, cortexul cerebral şi sistemul nervos central. Este chakra ce guvernează conexiunea cu Universul şi Conştiinţa divină, aspiraţiile spirituale şi cunoaşterea adevărului. Silaba acestei chakre este om, iar nota muzicală – si. Pentru aromoterapie se recomandă: uleiurile de lavandă, mosc, lotus, iar pentru cristaloterapie: sugilit, ametist, cuarţ transparent.
Echilibrul chakrei se recunoaşte prin cunoaşterea unităţii cu divinul, abandonul egoului în fată binelui universal, sentimentul conectării cu tot ceea ce este.
Dezechilibrul se manifestă prin neputinţa de a elimina frică şi anxietatea, incapacitate de vizualizare, depresie, necredinţa în Spiritul divin, frică de tot cea ce este spiritual, confuzie, apatie, severe dureri de cap.

Chakra-ele de de-asupra capului- Chakre superioare

Chakra a opta – steaua sufletului. Culoarea ei specifică este verdele smaraldului sau purpuriul. Este prima dintre chakrele superioare şi se mai spune despre ea că este locul existenţei.
Chakra a noua are legatură cu corpul de lumină. Culoarea ei specifică este verde-albastrui. Chakra are legatură cu fericirea.
Chakra a zecea are legatură cu echilibrul dintre feminin şi masculin. Când este curată şi echilibrată, este mai uşor să fim sănătoşi şi conectaţi cu sufletul nostru. Culoarea ei specifică este albul opalescent.
Chakra a unsprezecea vă conectează cu energiile noii ere, care vă aduc libertate şi permit prelucrarea traumelor înmagazinate. Culoarea ei este portocaliul.
Chakra a douasprezecea asigură legatura cu conştiinţa Cristică, care conectează la un loc toate formele de energie. Culoarea ei este auriu strălucitor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu