Relaţia discipolului (taoist) cu maestrul său

Înţelegerea directă a Unităţii Supreme, fuziunea intimă cu Principiul Suprem Divin, TAO, sunt deziderate care nu pot fi atinse cu uşurinţă. Evident, cuvintele şi scripturile nu sunt suficiente pentru aceasta. Ideile expuse până acum nu pot face altceva decât să ne ofere câteva repere referitoare la comportamentul înţeleptului taoist aflat în mijlocul semenilor săi. Ele nu ne pot ajuta decât să întrezărim (aşa cum spun chiar taoiştii), precum o luminiţă palidă în mijlocul unui mare întuneric, scopul divin suprem urmărit de acesta. Înţelepţii taoişti, cum sunt, de exemplu, Lie Tse sau Chuang Tse, au fost ei înşişi discipoli plini de devoţiune ai altor mari maeştri, timp de mulţi ani. În aceste perioade de formare spirituală, adeseori discipolii rămân descumpăniţi în faţa atitudinii transcendente a maestrului.
"Urmat de vreo 40 de discipoli, Lie Tse s-a dus odată la maestrul taoist Nan Kovo Tse. Acesta era însă atât de adâncit în meditaţie, încât i-a fost imposibil să lege cu el o conversaţie, cât de mică. El i-a adresat lui Lie Tse doar o privire vagă, fără să-i spună însă nici un cuvânt, după care, adresându-se ultimilor discipoli sosiţi, le-a spus doar atât: "Vă felicit că urmăriţi să cunoaşteţi Adevărul cu atât de mult curaj. " Discipolii au rămas foarte uimiţi. Lie Tse le-a spus: "De ce vă miraţi atât de tare? Cel care a obţinut ceea ce aspiră să atingă nu mai vorbeşte inutil. Toate fenomenele sunt privite cu o egalitate lăuntrică plină de detaşare de către înţeleptul care a descoperit Adevărul Divin Suprem. Tăcerea lui Nan Kovo Tse este mai semnificativă decât orice cuvânt. Aerul său aparent apatic ascunde perfecţiunea ştiinţei sale. Acest om nu mai vorbeşte şi nu mai gândeşte deloc utilizând mentalul individual, căci el ştie deja totul. Aşadar, de ce vă miraţi?" (Lie Tse)
Un alt pasaj din învăţătura lui Lie Tse ne vorbeşte despre progresul discipolului care urmează calea spirituală a maestrului său:
"Mai demult, pe când Lie Tse era discipol, el a petrecut trei ani pentru a se dezvăţa să mai judece şi să mai eticheteze cu superficialitate totul în cuvinte. Abia atunci, maestrul său, Lao Chang, 1-a onorat pentru prima oară cu o privire. După cinci ani, el nu mai judeca şi nu mai eticheta absolut deloc, nici măcar la nivel mental; atunci, Lao Chang i-a zâmbit pentru prima oară.
După şapte ani, când el a trecut dincolo de distincţia dintre 'da' şi 'nu', dintre avantaje şi inconveniente, maestrul său 1-a lăsat să se aşeze pentru prima oară lângă el, pe rogojina să. După nouă ani, când el a transcens orice noţiune legată de dreptate relativă şi de eroare, de bine şi de rău, pentru el însuşi şi pentru ceilalţi, devenind absolut detaşat faţă de toate fenomenele relative şi trecătoare, atunci, între lumea sa exterioară şi cea interioară s-a stabilit o comunicare perfectă. El a încetat să se mai folosească de simţurile sale (deşi acum cunoştea totul, prin ştiinţa superioară, universală şi abstractă a identificării). Mintea sa se condensa, pe măsură ce corpul său se 'dizolva'; oasele şi carnea sa păreau că s-au eterizat. El a pierdut orice senzaţie legată de locul în care era aşezat, de solul pe care se sprijineau picioarele sale. Mintea sa nu mai putea cuprinde ideile formulate, şi nici cuvintele pronunţate. El a atins astfel acea stare în care raţiunea divină, nemişcată şi transcendentă nu mai poate fi tulburată de nimic." (Lie Tse)
Aceste prime stadii de contemplare interioară şi meditaţie au precedat apogeul extatic al realizării spirituale supreme.
"Sufletul său zbura pe aripile contemplării şi meditaţiei, uneori şi câte 15 zile în şir, lăsându-i corpul inert şi insensibil. El era aproape eliberat de legăturile terestre, dar nu în întregime, căci mai avea încă de aşteptat experienţa extazului divin absolut. Gândiţi-vă la un om în întregime absorbit în imensul vârtej macrocosmic, care se mişcă odată cu acesta, în infinit. O astfel de fiinţă nu mai depinde de nimic limitat. El este perfect liber, în sensul că fiinţa sa şi acţiunile sale vor fi pe deplin unite cu Fiinţa Supremă şi cu acţiunile Marelui Tot. Pe bună dreptate se spune că: supraomul (fiinţa umană care a atins desăvârşirea spirituală) nu mai are o conştiinţă individuală limitată; acţiunile omului transcendent nu mai au un caracter personal. Înţeleptul nu mai are nici măcar un nume propriu, căci el este una cu Totul. (Chuang Tse)
Am prezentat câteva principii şi noţiuni esenţiale din cadrul spiritualităţii taoiste, aşa cum au fost ele revelate chiar de către marii maeştri veneraţi ai acestei străvechi căi spirituale. Nu vom mai insista dezvoltând în mod inutil acest subiect, bazându-ne pe afirmaţia lui Lao Tse:
"Cine vorbeşte despre Realitatea Divină TAO, în realitate nu ştie nimic cu privire la TAO. Cine ştie cu adevărat despre TAO, nu vorbeşte." De aceea, Chuang Tse insista asupra importanţei practicii spirituale, evitând discuţiile teoretice sterile:
"Ascultaţi această poveste: A fost odată un om căruia îi era teamă de umbra sa şi de urmele paşilor pe care îi lăsa. Pentru a scăpa de ele, el a rupt-o la fugă, cu fiecare nou pas pe care îl făcea, el lăsa însă tot mai multe urme; oricât de repede ar fi fugit, umbra sa nu îl părăsea nici o clipă. Persistând în credinţa că îşi va putea învinge umbra până la urmă, el a continuat să fugă, alergând atât de repede încât, până la urmă, fiind complet epuizat, a murit. Imbecilul! Dacă s-ar fi aşezat într-un loc retras (ferit de razele soarelui), corpul său nu ar mai fi proiectat nici o umbră. Dacă ar fi rămas liniştit, picioarele sale nu ar mai fi lăsat urme. nu ar fi trebuit decât să rămână liniştit, şi toate neplăcerile sale ar fi dispărut... La fel şi voi: în loc să rămâneţi liniştiţi, v-aţi făcut o veritabilă manie din a perora despre bunătate şi dreptate, despre asemănări şi deosebiri, despre tot felul de prostii pline de 'subtilităţi' şi vă mai şi miraţi de consecinţele acestei obsesii... nu vă daţi seama că, agasându-i pe toţi, v-aţi atras dizarmonia şi ura? Credeţi-mă, din ziua în care veţi începe să vă preocupaţi cu adevărat de transformarea spirituală şi să vă cultivaţi fondul vostru natural, îndreptându-vă firesc către Divinul Principiu Suprem, TAO, din ziua în care le veţi dărui celorlalţi ceea ce merită, lăsându-i apoi în pace, să se dezvolte creator, nu veţi mai avea nici un duşman. Toate nenorocirile voastre provin din faptul că aţi închis ochii în ceea ce vă priveşte şi i-aţi deschis prea tare în exterior, preocupându-vă în mod inutil de ceilalţi." (Chuang Tse)