vineri, 25 mai 2012

SENSUL MEDICAL AL CASELOR

SENSUL MEDICAL AL CASELOR:

Casa – I - vitalitatea subiectului, tipul său morfologic, condiţiile naşterii, antecedentele familiale şi transmiterile ereditare. Zona apropiată de Ascendent aduce, de asemeni, informaţii despre viaţa intrauterină şi despre maladiile neonatale.
Casa II- ceea ce priveşte nutriţia, excesele sau carenţele, pofta de mâncare, asimilarea şi anabolismul.
Casa III- mişcările, mai ales dacă ele sunt de mică amplitudine şi regulate, respiraţia, mica circulaţie, reflexele, tremurăturile. răsunetul locoregional al unei patologii. Peristaltismul intestinal este legat de casă a III-a pentru că el se datorează unor mişcări reflexe ce se transmit din aproape în aproape, pe când tranzitul intestinal care rezultă din această mişcare trebuie legat de casă a IX-a.
Casa IV- ceea ce este pus deoparte, conservat, deci rezervele, grăsimile, compartimentul extracelular, ceea ce este închistat, ceea ce este reţinut sau nu poate fi mobilizat (edeme, ascită, etc.).
Casa V- mediul interior şi compoziţia sa, capacităţile organismului de a păstra acest mediu constant (homeostazia), facultăţile de adaptare la variaţii (de temperatură, climatice, dezechilibre alimentare etc.).
Casa VI: schimburile cu exteriorul, de exemplu la nivelul alveolelor pulmonare sau al pielii, grefele, transfuziile, protezele, donarea de sânge, de ţesuturi, de organe.
Casa a VII-a este implicată de fiecare dată când un fenomen organic sau energetic necesită colaborarea mai multor ţesuturi sau organe. De exemplu, este cazul pentru toate procesele legate de funcţionarea endocrină, sau pentru moleculele sau energiile care s-au format graţie acţiunii combinate a mai multor organe.
Casa VIII- catabolismul, facultăţile de eliminare, sexualitatea sau pierderea sămânţei, şi deci a energiei, este asociată cu creaţia -, fenomenele de regenerare. Pierderile seminale, menstruaţiile, naşterile, avorturile, mutaţiile, necrozele, abcesele, conflictele imunitare (bolile autoimune, respingerea grefelor etc.).
Casa IX: marea circulaţie (funcţia de distribuţie a sistemului cardio-vascular), tranzitul intestinal, migrarea calculilor, procesele embolice, extensia unei boli la distanţă (metastaze) contagiunea, problemele epidemice.
Casa X- marile sisteme de reglare şi de comandă centralizată care sunt sistemul nervos, sistemul endocrin, sistemul cardio-vascular în funcţia lui de centralizare a sângelui.
Casa XI- ceea ce nu este supus controlului organismului, şi are adesea tendinţa de a scăpa fie într-un mod natural (transpiraţia, ţipătul etc.), fie pe căi neobişnuite (erupţii cutanate, vărsături, hemoragii etc.). ajutorul neobişnuit venit din afară fără controlul subiectului (chirurgie, reanimare etc.). Sau pătrunderea brutală de energie exterioară, cel mai adesea patogenă (vânt, căldură, frig etc.).
Casa XII- anestezia, maladii fatale sau incurabile, calcificări catalepsie, comă, autism şi anumite psihoze grave. În care subiectul se izolează de lumea exterioară sau pierde contactul cu realitatea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu