marți, 12 iulie 2011

TRĂSĂTURILE FIINŢEI UMANE LA CARE PREDOMINĂ SAHASRARA

SAHASRARA sau MAHAT-GRANTHI
În regiunea creştetului capului se află centrul suprem al fiinţei numit SAHASRARA sau MAHAT-GRANTHI. Aici se află totodată sediul a cinci nuclee energetice (GRANTHI-uri) foarte importante, şi anume: SOMA-GRANTHI, DEVAKSHA-GRANTHI (căruia îi corespunde glanda pineală (epifiza)), RUDRA-GRANTHI, TRIKUT-GRANTHI şi LALANA-GRANTHI. Toate aceste GRANTHI-uri reprezintă de fapt anumiţi centri de forţă secundari care sunt incluşi în sfera de acţiune a lui MAHAT-GRANTHI, fiind în acelaşi timp principalele centre sau focare de control şi activitate ale acestui centru fundamental de conştiinţă al fiinţei (MAHAT-GRANTHI). Aceste centre sau focare de control şi activitate ale lui MAHAT-GRANTHI, în măsura în care au fost trezite şi energizate din plin, sunt ca nişte "fabrici" ce produc atât trăiri beatifice extraordinare, cât şi serii de sentimente uluitor de profunde şi sublime prin care omul se transformă gradat într-un veritabil supraom sau zeu înzestrat cu puteri paranormale şi simţăminte elevate, stadiu la care ajunge prin trezirea rapidă în propria sa fiinţă a calităţilor divine latente.
Secreţiile interne determinate şi controlate de energiile fundamentale ale acestui centru de forţă (MAHAT-GRANTHI) se numesc SOMA-DHARA, termen care desemnează nectarul fluid esenţial. Acest nectar esenţial sublim se revarsă, direct proporţional cu gradul de energizare al lui SAHASRARA, din creştetul capului şi ajută la menţinerea într-o perfectă stare de armonie atât a corpului, cât şi a întregului sistem nervos, care va fi foarte bine vitalizat, plin de energie, puternic, sănătos şi pe deplin echilibrat, fiind capabil de eforturi intelectuale şi spirituale uriaşe, pe intervale foarte mari de timp.
TRĂSĂTURILE FIINŢEI UMANE LA CARE PREDOMINĂ MAHAT-GRANTHI
Fiinţele umane predominant activate şi energizate la nivelul lui MAHAT-GRANTHI sunt adorate şi respectate unanim, atât în această lume, cât şi în cele invizibile, ca marile genii ale înţelepciunii sau încarnări exemplare ale Supremului Divin (DUMNEZEU). Aceste fiinţe umane sunt cu adevărat chiar mai mari decât zeii, pe pământ, şi rămân în eternitate drept mari înţelepţi sau super-genii desăvârşite ale acestei lumi muritoare. Chiar din timpul acestei vieţi pământene, fizice, ei gustă din suprema dulceaţă beatifică a realizării Sinelui Suprem Divin (ATMAN) şi experimentează în mod direct REALITATEA inefabilă a Divinului. Nici o umbră sau pată nu atinge vreodată caracterul lor esenţial pur şi sfânt. Murdăriile curente ale existenţei cotidiene sau noroiul lumii noastre de efemere plăceri senzuale, ori vanităţi mărunte nu pot arunca nici o umbră amăgitoare sau distorsionantă asupra minţilor lor mereu lucide şi rafinate la maxim, ce sunt consacrate în întregime Divinului. Aceste fiinţe umane au fost şi vor fi întotdeauna întruchiparea celei mai înalte înţelepciuni şi totodată ale unei infinite compasiuni şi tandreţi. Suferinţele fizice sau supărările, oricât de mari, tăria sau slăbiciunea corpului fizic nu pot influenţa în nici un fel activitatea fundamentală, echilibrantă a acestui centru suprem (SAHASRARA), atunci când el este foarte intens energizat. Fie bolnav chiar, fie pe deplin sănătos, nici o suferinţă ori supărare, indiferent cât de mare ar fi, nu poate cauza vreo deteriorare sau tulburare de durată în calmul profund al dispoziţiei lor naturale, dată de activarea preponderentă a acestui focar fundamental de forţă (GRANTHI). În viaţa obişnuită a oamenilor comuni şi mediocri, acţiunea acestui centru de forţă (MAHAT-GRANTHI), care îndeplineşte rolul de nucleu energetic al percepţiei supramentale şi care ar face posibilă sesizarea aspectelor supranaturale ale manifestării, rămâne de regulă cu totul neobservată, existenţa ei fiind adeseori nebănuită de către omul obişnuit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu