sâmbătă, 19 noiembrie 2011

MEDITAŢIE

TEHNICĂ DE MEDITAŢIE PENTRU TREZIREA ŞI DINAMIZAREA CELUI DE-AL TREILEA OCHI (AJNA CHAKRA)
Vom prezenta în continuare o tehnică fundamentală de meditaţie având drept scop trezirea şi dinamizarea celui de-al treilea ochi (AJNA CHAKRA). Etapele iniţiale ale acestui proces de meditaţie nu sunt destinate să ne propulseze imediat în stări de transcendenţă, ci urmăresc în primul rând deschiderea şi dezvoltarea sistematică, pas cu pas, a celui de-al treilea ochi (AJNA CHAKRA). Ele au drept consecinţă atingerea unei adevărate şi profunde tăceri interioare.
Unul dintre principiile practicii YOGA, aplicat în cazul acestei tehnici meditative, este că mentalul nu poate fi combătut sau liniştit numai cu ajutorul mentalului, cu alte cuvinte mintea obişnuită nu poate să-şi impună ei însăşi să se liniştească sau să tacă. Putem însă dinamiza o structură supramentală, situată deci din punct de vedere ierarhic deasupra celei mentale, structură de la nivelul căreia mintea poate fi controlată şi dominată. Cel de-al treilea ochi (AJNA CHAKRA) poate fi comparat cu un sui-generis turn de control.
Primele etape ale acestui proces de meditaţie au drept scop "formarea" celui de-al treilea ochi (AJNA CHAKRA) făcându-l să devină, într-o manieră cât mai reală cu putinţă, o prezenţă evidentă şi vie în sistemul structurilor noastre subtile. Fazele 4 şi 5 ale acestui proces meditativ operează asupra spaţiului interior lăuntric, învăţându-ne să generăm mental spirale şi vortexuri energetice. În timpul primelor săptămâni de practică putem omite faza a 5-a, dacă aceasta ni se pare prea dificilă, mergând direct de la faza generării spaţiului interior la meditaţia propriu-zisă, când devenim pur şi simplu conştienţi dincolo de structura fizică.
Pregătirea
Ne aşezăm într-o postură de meditaţie: PADMASANA, SIDDHASANA sau SUKHASANA. Ne putem aşeza şi pe un scaun, dar în acest caz nu va trebui să ne rezemăm de spătarul acestuia, căci acest fapt împiedică circulaţia liberă a energiilor.
Faza I: Energizarea subtilă a laringelui
Închidem ochii, realizăm o scurtă relaxare şi interiorizare, urmărim să ne detaşăm cât mai complet de lumea exterioară. Consacrăm în continuare Divinului fructele acestei meditaţii. Începem apoi să respirăm în maniera descrisă în exerciţiile anterioare, generând în permanenţă o vibraţie în zona gâtului, la nivelul laringelui. Continuând acest gen de respiraţie vom remarca faptul că vibraţia tinde să se intensifice.
Vibraţia survenită în zona gâtului este constituită de fapt din două părţi: una de natură fizică, obţinută prin acţiunea mecanică a respiraţiei, şi o alta de natură mai subtilă, sesizabilă printr-o senzaţie de uşoare furnicături perceptibile chiar şi atunci când rămânem în retenţie pe plin. Utilizând respiraţia vibratorie a laringelui vom urmări să intensificăm acele senzaţii de natură subtilă.
Vom urmări o verticalitate perfectă a coloanei vertebrale, având grijă să menţinem capul, gâtul şi restul spatelui în linie dreaptă. În această situaţie, vom putea remarca într-un mod evident felul în care vibraţia în zona gâtului (VISHUDDHA CHAKRA) şi circulaţia energiei la acest nivel pot fi intensificate atunci când ne apropiem cât mai mult posibil de poziţia de cât mai perfectă verticalitate a coloanei vertebrale.
Faza a II-a: Crearea unei vibraţii la nivelul celui de-al treilea ochi (AJNA CHAKRA)
Continuăm să respirăm, generând în permanenţă rezonanţa energetică în zona laringelui (la nivelul lui VISHUDDHA CHAKRA). De această dată însă, priza de conştiinţă nu se va mai centra în zona gâtului, ci vom urmări să devenim conştienţi de vibraţia ce survine în zona din mijlocul frunţii (la nivelul lui AJNA CHAKRA). Aici urmărim să percepem furnicături asemănătoare vibraţiei de natură subtilă pe care o resimţeam anterior în zona gâtului, în timpul respiraţiei specifice. Realizăm apoi joncţiunea energetică conexând gradat cele două vibraţii, cu alte cuvinte cea de la nivelul gâtului cu cea de la nivelul zonei din mijlocul frunţii. Pentru a ajuta acest proces natural de sublimare a energiilor de la nivelul lui VISHUDDHA CHAKRA la nivelul lui AJNA CHAKRA, vom urmări să devenim simultan conştienţi de respiraţia vibratorie din zona gâtului şi de vibraţia survenită în zona din mijlocul frunţii. În acest fel vom remarca evidenta interacţiune energetică ce survine între aceste două zone. Sintetizând, putem spune că faza a doua constă în utilizarea respiraţiei vibratorii a laringelui drept un sui-generis amplificator energetic folosit pentru a iniţia şi apoi pentru a intensifica vibraţiile în zona celui de-al treilea ochi (AJNA CHAKRA).
Faza a III-a: Apariţia luminii în zona celui de-al treilea ochi (AJNA CHAKRA)
Menţinând acelaşi tip de respiraţie vibratorie rezonantă la nivelul laringelui, abandonăm de această dată priza de conştiinţă asupra vibraţiei, urmărind să descoperim în zona din mijlocul frunţii (AJNA CHAKRA) o formă luminoasă sau colorată. Menţionăm încă o dată faptul că în această expunere nu ne referim la lumina fizică, ci la lumina spirituală perceptibilă cu ochii închişi. Pentru a percepe mai uşor această lumină, vom enunţa un principiu esenţial: Nu trebuie să urmărim să vedem lumina, ci să o simţim. Reamintim faptul că nu trebuie să intervină în acest proces nici imaginaţia creativă şi nici efortul de vizualizare. Imediat ce am perceput o senzaţie luminoasă, oricât de diafană ar fi ea, o raportăm, conexând-o energetic în maniera descrisă în faza a doua, la vibraţia din zona gâtului, menţinută astfel în urma procesului respirator. În acest caz, însă, noi nu mai amplificăm o vibraţie la nivelul celui de-al treilea ochi (AJNA CHAKRA), ci urmărim să intensificăm lumina ce va trebui să devină din ce în ce mai vie.
Pe măsură ce vom practica cu tenacitate, vom percepe la nivel subtil zone din ce în ce mai strălucitoare, de o lumină ardentă. În acest caz atenţia se va focaliza asupra acestor stele din ce în ce mai strălucitoare, părăsind progresiv priza de conştiinţă asupra părţilor mai întunecate sau fumurii. Astfel, vom lega energetic respiraţia vibratorie a laringelui de partea cea mai strălucitoare a luminii percepute în spaţiul conştiinţei, la nivelul lui AJNA CHAKRA.
În această fază este destul de firesc să vedem particule minuscule de lumină explodând evanescent în faţa noastră şi îndreptându-se în toate sensurile. Legând energetic respiraţia vibratorie a laringelui de aceste particule luminoase, vom constata fascinaţi că unele dintre ele pătrund în noi pentru a se îndrepta spre zona din mijlocul pieptului, acolo unde se află proiecţia sufletului, JIVATMA, generând tot la acel nivel un flux beatific de energie spirituală.
Faza a IV-a: Expansionarea conştiinţei
În această fază ne focalizăm în continuare asupra zonei din mijlocul frunţii (AJNA CHAKRA). Însă, în loc să ne concentrăm asupra luminii şi asupra particulelor energetice strălucitoare care apar la nivel subtil în faţa noastră, devenim de această dată conştienţi de fundalul pe care se desfăşoară toate aceste succesiuni de imagini subtile luminoase.
Lumina indigo, sau cadrul întunecat ce reprezintă fondul pe care se derulează caleidoscopic culorile viziunii noastre, ne va da senzaţia inefabilă a existenţei unui spaţiu infinit care se desfăşoară în faţa noastră. Evident că această percepţie indică deja faptul că am intrat în legătură subtilă spirituală, sau în stare de rezonanţa, cu AKASHA TATTVA, eterul subtil universal ce va reprezenta energia fundamentală, esenţială pe baza căreia vor putea fi realizate ulterior toate viziunile noastre subtile, spirituale.
Acest spaţiu ne poate părea indigo, albastru întunecat, sau chiar negru; dar, mult mai importantă decât toate aceste percepţii vizuale de natură subiectivă ale culorii acestui fond interior, este senzaţia fascinantă de întindere vastă ce ni se deschide larg, atrăgându-ne magnetic, ca şi cum dintr-o dată ne-am afla pe vârful unui munte de pe care pot fi văzute spaţii nesfârşite, în timp ce orizontul este "împins" undeva la nesfârşit. Rămânem perfect conştienţi şi lucizi în acest spaţiu al conştiinţei, abandonându-ne cu detaşare, absorbiţi in vacuitatea sa clară şi profundă. În această etapă, respiraţia generatoare de vibraţii în zona laringelui poate fi diminuată ca intensitate, sau chiar poate fi complet abandonată, deoarece procesul de rezonanţă eu energiile subtile mentale a fost deja anclanşat şi tinde să se păstreze astfel în virtutea concentrării noastre profunde, fără a exista un efort suplimentar. Vom începe însă din nou respiraţia generatoare de vibraţie de fiecare dată când mintea începe să vagabondeze, purtată fiind de diferitele gânduri aleatoare.
Faza a V-a: Perceperea mentală a unei spirale YANG în spaţiul conştiinţei începem în continuare să ne învârtim, ca şi cum am fi purtaţi de un vortex, în acest spaţiu infinit ce se deschide larg în faţa noastră, deplasându-ne plini de un dinamism efervescent spiritual în profunzimile mereu mai adânci, mai cuprinzătoare şi mai vaste ale unei structuri spiralate ce înaintează către în faţă, în sensul invers acelor de ceasornic (YANG), ca şi cum am pătrunde fascinaţi într-un misterios tunel nesfârşit. Această structură spiralată există deja în spaţiul conştiinţei noastre, aşteptându-ne doar să ne cufundăm în ea. De aceea, nici măcar nu este necesar să creăm imaginar o mişcare în spirală, sau să vizualizăm un asemenea vortex, ci trebuie doar să ne lăsăm pur şi simplu purtaţi de mişcarea naturală şi firească a tunelului interior spiralat, pe care îl vom descoperi în urma acestei inefabile metode de dinamizare a lui AJNA CHAKRA.
Pe măsură ce continuăm să ne învârtim astfel, cu viteze ce tind să devină din ce în ce mai mari, dar rămânând în permanenţă perfect lucizi, urmărind în acelaşi timp cu detaşare, dar şi total abandonaţi ei, această deplasare, vom constata faptul că proprietăţile caracteristice fundamentale şi chiar culoarea acestui spaţiu AKASHA-ic se modifică din timp în timp, aceasta indicând că, de fapt, suntem proiectaţi în zone diferite din ce în ce mai profunde ale conştiinţei noastre, zone caracterizate în mod firesc de frecvenţe diferite de vibraţie, cărora le vor corespunde mereu alte tonuri (nuanţe) ale culorii indigo, cât şi alte senzaţii subiective. Vom urmări cu atenţie şi detaşare toate aceste senzaţii diferit nuanţate, continuând în acelaşi timp să ne lăsăm purtaţi, plini de o încântare extatică, în vortexul spiralat, înaintând mereu din ce în ce mai rapid, fără teamă şi fără ezitare.
Din când în când, dacă simţim nevoia, putem utiliza respiraţia de creare a vibraţiilor în zona laringelui, pentru a amplifica astfel suplimentar efectul de rotire în spirală. Faza inefabilă de transcendere a elementelor cu caracter tehnic Abandonăm orice priză de conştiinţă limitată, condiţionată de o concentrare mentală anume (care în etapele anterioare se orienta asupra respiraţiei) asupra zonei din mijlocul frunţii (AJNA CHAKRA), sau asupra spaţiului subtil spiralat ce se desfăşură în faţa noastră. În această fază de transcendere a mentalului, conştiinţa tinde să se orienteze aproape spontan către zona de deasupra capului, acolo unde, la nivel subtil, se află BRAHMARANDHRA, extremitatea superioară a canalului subtil central fundamental al fiinţei, SUSHUMNA NADI. Vom deveni conştienţi de această zonă fără să facem nimic altceva, fără să urmărim din punct de vedere mental ceva anume. Pur şi simplu vom savura cu detaşare şi luciditate senzaţiile spirituale cosmizante ce apar, lăsând conştiinţa, profund elevată în urma deplasării spiralate în spaţiul subtil guvernat de AKASHA TATTVA, să ne ghideze de această dată în zona spirituală de deasupra creştetului capului (în plan subtil), generând astfel o dinamizare a lui SAHASRARA ce va produce minunate revelaţii spirituale şi chiar iluminări în care vom trăi în mod inefabil şi direct starea de revelare a Sinelui Divin, ATMAN.
Revenirea din meditaţie
Vom deveni din nou conştienţi de dinamizarea energetică intensă care apare la nivelul lui AJNA CHAKRA. Revenim apoi din starea de profundă interiorizare, urmărind să ascultăm eventualele sunete exterioare. Reluăm priza de conştiinţă asupra propriului corp şi realizăm câteva respiraţii profunde. Mişcăm uşor încheieturile mâinilor şi picioarelor şi apoi deschidem ochii.

Sfaturi şi recomandări
Faza I (Generarea vibraţiilor în zona laringelui prin intermediul respiraţiei)
- La început are mai puţină importanţă faptul că nu putem încă discerne foarte clar între manifestările şi fenomenele vibraţiei fizice şi cele ale vibraţiei non-fizice, sau eterice.
Iniţial este suficient să obţinem o senzaţie chiar vagă de vibraţie ce poate fi atât fizică, cât şi eterică, deoarece, în felul acesta procesul poate fi făcut să continue. În orice caz, nu este indicat să ne cramponăm în analize teoretice cu privire la discernerea celor două tipuri de vibraţii, căci în acest caz mentalul analitic se va interpune într-un mod radical şi atunci sunt foarte mari şanse ca procesul de amplificare a energiei în fiinţa noastră, prin intermediul vibraţiei din zona laringelui (VISHUDDHA CHAKRA), să fie blocat.
- Pentru a intensifica senzaţiile energetice percepute în zona gâtului este util să plasăm la început mâna dreaptă la 2-3 cm depărtare de zona gâtului. Interacţiunea dintre câmpul energetic al mâinii şi cel creat în zona laringelui face ca aceste două câmpuri să se potenţeze reciproc. Treptat, pe măsură ce vom căpăta o capacitate mărită de a amplifica energia în zona gâtului, în plan subtil (VISHUDDHA CHAKRA), această operare cu mâna nu va mai fi necesară.
- În cazul acestui exerciţiu, ca de altfel în cazul tuturor celorlalte ce urmăresc trezirea şi dinamizarea lui VISHUDDHA CHAKRA prin intermediul respiraţiei de generare a vibraţiilor la nivelul laringelui, este absolut necesar ca gâtul să fie menţinut perfect vertical. De altfel, atunci când în prima fază a procesului de meditaţie atingem poziţia corectă de verticalitate perfectă a gâtului, vom remarca faptul că se produce o bruscă intensificare şi rafinare a vibraţiei din zona laringelui.
Faza a II-a (Crearea unei vibraţii la nivelul celui de-al treilea ochi, AJNA CHAKRA)
VISHUDDHA CHAKRA, astfel energizată, va acţiona precum un amplificator şi modulator energetic. Realizând o conexiune subtil-energetică între VISHUDDHA CHAKRA şi zona din mijlocul frunţii, ajungem să ne trezim cel de-al treilea ochi, sau AJNA CHAKRA.
Din punctul de vedere al senzaţiilor percepute, intensificarea vibraţiilor la nivelul lui AJNA CHAKRA, intensificare ce apare brusc şi evident în momentul în care conexăm sau unificăm energetic VISHUDDHA CHAKRA cu AJNA CHAKRA, indică în mod clar faptul că respiraţia de energizare a laringelui se realizează corect, şi astfel VISHUDDHA CHAKRA devine pentru noi o veritabilă sursă de energie, capabilă să susţină procesul meditativ.
Aceasta fază permite trezirea şi dinamizarea structurii eterice a celui de-al treilea ochi (AJNA CHAKRA) şi de aceea vibraţiile subtile resimţite pot fi percepute şi sub forma unor senzaţii de presiune, încălzire, furnicături etc.
Faza a-III-a (Apariţia luminii în zona celui de-al treilea ochi, AJNA CHAKRA)
La început, acţiunea de a "lega" senzaţiile luminoase care sunt percepute la nivelul celui de-al treilea ochi (AJNA CHAKRA) cu respiraţia generatoare de vibraţie în zona laringelui, înseamnă pur şi simplu a percepe ambele senzaţii în acelaşi timp. Apoi, apare în mod automat un transfer subtil între cele două zone prin intermediul căruia energia provenită din vibraţia laringelui este comunicată celui de-al treilea ochi (AJNA CHAKRA) şi astfel ajungem să percepem lumini şi culori subtile. Din punct de vedere practic, vibraţia laringelui pare a "hrăni" lumina făcând-o mai tangibilă şi mai strălucitoare, aspect ce constituie un alt exemplu al modului în care laringele poate fi folosit pentru a modela, sau a da formă energiei, transferată apoi prin elevare şi rafinare la nivelul lui AJNA CHAKRA, în urma sublimării.
Cea mai mare parte a practicanţilor care, realizând exerciţiul, consideră plini de descurajare şi pesimism că nu pot vedea această lumină, se confruntă totuşi cu această energie luminoasă, o "văd", dar, datorită insuficientei dezvoltări şi acomodări a viziunii lor subtile, cu alte cuvinte a simţului lor subtil vizual, nu o recunosc încă. Trebuie de aceea să înţelegem faptul că la început senzaţiile subtile luminoase pot fi foarte diafane şi inconstante; de exemplu, ele pot avea aparenţa unui abur alburiu. Totuşi, această senzaţie abia simţită sugerează manifestarea primei raze de lumină ce urmează apoi să anunţe adevăratul răsărit al soarelui spiritual. Vom utiliza efectul de "amplificator" al laringelui, energizat prin intermediul respiraţiei vibratorii şi, practicând cu asiduitate, această infimă licărire iniţială se va transforma într-o iluminare ce ne va cuprinde beatific întreaga fiinţă.
Faza a IV-a (Expansionarea conştiinţei)
Una dintre senzaţiile obişnuite ce apare simultan cu perceperea spaţiului subtil indigo, expresie a lui AKASHA TATTVA, este aceea de "uşurare" sau "eliberare", de deschidere care este percepută la nivelul zonei din mijlocul pieptului, acolo unde din punct de vedere subtil se află zona de proiecţie a sufletului (JIVATMA). Această rafinată senzaţie subtilă poate fi tradusă, în termeni fizici, prin uşurarea resimţită după ce o povară grea a fost brusc lăsată la pământ. Imediat ce ajungem să ne cufundăm în acest spaţiu interior al conştiinţei, sufletul nostru se va simţi cu mult mai uşurat şi mai liber.
Faza a V-a (Perceperea mentală a unei spirale YANG în spaţiul conştiinţei)
Acest vortex în care înaintăm, pătrunzând din ce în ce mai adânc în spaţiul conştiinţei proprii, poate fi asemănat cu o spirală sau cu un tunel spiralat. Totuşi, nu este cazul să avem idei preconcepute cu privire la aspectul său. De aceea, cel mai bine este să lăsăm percepţia subtilă să se stabilizeze şi să se contureze puţin câte puţin, de la sine.
Această pătrundere spiralată ne va aduce o inefabilă cunoaştere directă a spaţiilor subtile ale conştiinţei. Trecând prin aceste vortexuri putem "călători" în spaţii şi epoci diferite, unele dintre ele corespunzând în mod precis unor clişee AKASHA-ice. Această formă neobişnuită de călătorie are drept scop nu o proiecţie în lumi şi universuri astrale exterioare nouă, ci în propria noastră fiinţă. Acest efect de pătrundere spiralată printr-un vortex YANG ce ne proiectează de la spaţiul-timp obişnuit la un altul, complet diferit, ale cărui coordonate depind de gradul de elevare al nivelului nostru de conştiinţă, este foarte utilizat, de asemenea, în tehnicile ezoterice de obţinere a unor viziuni din existenţele anterioare.
Vom pătrunde întotdeauna în acest vortex spiralat, cu o atitudine de respect şi transfigurare, păstrând mereu un sentiment de solemn şi sacru, de uimire, de minunare, în plus, putem chiar personaliza acest spaţiu interior, pătrunderea în el ajungând să fie percepută precum o adâncire într-o fiinţă spirituală foarte evoluată, ce ne va dezvălui mistere fascinante ale existenţei. Depăşind totuşi treptat chiar şi aceste condiţionări ce ne fac să atribuim un caracter personal şi formal unui spaţiu abstract al conştiinţei, vom putea să-i i sesizam cu adevărat conţinutul potenţial şi virtual de transcendenţă, proiectându-ne astfel în împărăţia Supremă a Tatălui Ceresc, Dumnezeu.
Chiar dacă acest spaţiu subtil, în care înaintăm cu o frenezie lucidă, din ce în ce mai rapid, pare a fi exterior nouă, în realitate el nu este altceva decât un domeniu obiectivat al propriei noastre interiorităţi, iar înaintarea va fi făcută mereu cu sentimentul că la capătul acestui tunel de lumină ne regăsim adevărata noastră natură divină, Sinele Suprem, ATMAN. Astfel, această meditaţie de dinamizare a lui AJNA CHAKRA se va transforma, în fazele sale avansate, într-o fascinantă şi neobişnuită metodă de revelare a Sinelui Suprem Divin, ATMAN.

Sinteza primei tehnici de meditaţie
Pregătirea: Ne aşezăm într-o postură adecvată de meditaţie, păstrând spatele drept. Realizăm consacrarea fructelor acestei meditaţii lui Dumnezeu.
Faza I
Realizăm respiraţia generatoare de vibraţii în zona laringelui, respiraţie care va determina activarea lui VISHUDDHA CHAKRA.
Faza a II-a
Unificăm această vibraţie energetică, care se manifestă în zona lui VISHUDDHA CHAKRA, cu o vibraţie similară ce se va trezi şi se va amplifica în mod conex la nivelul lui AJNA CHAKRA.
Faza a III-a
Continuăm să respirăm astfel încât să generăm vibraţii în zona laringelui, coroborând acest fenomen cu cel de percepere a unor lumini subtile diferit colorate ce apar la nivelul lui AJNA CHAKRA şi care ne indică faptul că s-a produs la acest nivel şi o dinamizare a structurii astrale.
Faza a IV-a
Ne focalizăm asupra fundalului pe care se generează aceste vii apariţii luminoase, realizând astfel starea de rezonanţă cu AKASHA TATTVA, aşa cum această TATTVA se reflectă la nivelul lui AJNA CHAKRA. De la această fază înainte putem înceta respiraţia de generare a vibraţiilor în zona laringelui.
Faza a V-a
Pătrundem în acest spaţiu al conştiinţei înaintând în mod continuu, plini de o forţă impetuoasă, efervescentă, într-o spirală (YANG) ce simţim că ne conduce în mod tainic către aspectele divine, supreme din noi înşine, generând astfel o stare profund spirituală menită să producă revelarea Sinelui Suprem Divin, ATMAN.
Faza a VI-a
Realizăm în continuare priza de conştiinţă la nivelul lui SAHASRARA, transcenzând astfel orice condiţionări şi tipare mentale, într-o stare de vid beatific în care dispare chiar şi senzaţia anterioară de înaintare într-un spaţiu interior, căci de această dată dispare noţiunea de deplasare şi chiar şi cea de spaţiu, fiindcă întreaga noastră fiinţă se topeşte în infinitatea totului şi atunci vom simţi că suntem prezenţi instantaneu pretutindeni. În această fază se pot trăi foarte uşor stări de SAMADHI, dacă etapele precedente ale tehnicii au fost realizate corect şi aduse la faza de măiestrie.
Durate recomandate pentru fiecare dintre aceste faze
* Pentru o meditaţie de minim 30 de minute, vom consacra fiecărei faze descrise anterior câte 5 minute.
* Pentru o meditaţie de 60 minute, alocăm fiecărei faze următoarele intervale: faza I: 5 minute; faza a II-a: 10 minute; faza a III-a: 10 minute; faza a IV-a: 10-15 minute; faza a V-a: 15-20 minute; faza a VI-a: 5-10 minute.
* Pentru o meditaţie foarte scurtă, de numai 10 minute, consacrăm aproximativ 2 minute fiecărei faze.
* Chiar şi atunci când nu avem foarte mult timp la dispoziţie nu trebuie să neglijăm prima fază a tehnicii, căci ea reprezintă o parte esenţială a procesului profund transformator de energizare şi dinamizare, indispensabil realizării corecte a meditaţiei.

Unele consideraţii despre felul în care pot fi îndepărtate gândurile parazite care apar în timpul meditaţiei
Dacă în timpul meditaţiei survin în mod neaşteptat şi necontrolat gânduri şi sentimente care tind să ne disperseze atenţia, îndepărtând-o de la tema propriu-zisă a meditaţiei, nu le vom acorda nici o atenţie. Vom remarca totuşi faptul că puternica vibraţie care apare în zona din mijlocul frunţii, ce exprimă dinamizarea eterică la nivelul lui AJNA CHAKRA, are tendinţa să liniştească aproape automat mintea, încetinind în mod semnificativ turbionul neîncetat de gânduri. Nici în acest caz, la fel cum am mai menţionat anterior, nu este indicat să luptăm mental în mod egotic, cu îndârjire, împotriva gândurilor, căci acest mod de a proceda ar face ca atenţia noastră să se îndrepte în mod spontan şi natural, fie că vrem, fie că nu vrem, tocmai asupra lor, reactivându-le mereu şi mereu, făcând ca lupta să pară astfel inutilă.
De fiecare dată când vom constata că am fost distraşi de un gând, care în mod inevitabil tinde să ne coboare în mod drastic nivelul de conştiinţă, revenim focalizându-ne şi mai intens în AJNA CHAKRA şi vom continua din nou exerciţiul. Perseverând, pe măsură ce AJNA CHAKRA se va dinamiza din ce în ce mai mult, gândurile parazite vor tinde să dispară aproape complet. Iniţial, aceste fluctuaţii pot depinde foarte mult de starea mentală şi psihică în care ne aflăm la începutul meditaţiei, dar perseverând, la un anumit stadiu al dinamizării lui AJNA CHAKRA vom constata că survine capacitatea de a ne detaşa la voinţă de aproape toate gândurile parazite.
Adesea, atunci când fluxul gândurilor dispersive ajunge să ne deranjeze, îl putem linişti intensificând respiraţia producătoare de vibraţii în zona gâtului, care, aşa cum am precizat anterior, amplifică forţa vibraţiei energetice la nivelul lui AJNA CHAKRA producând în mod spontan o inefabilă stare de semitransă hiperlucidă, care este de fapt expresia unei stări de detaşare tocmai faţă de acele aspecte lumeşti ce constituie subiectul gândurilor noastre perturbatoare. Totuşi, trebuie să realizăm că scopul ultim al meditaţiei noastre nu este acela de a face mintea perfect tăcută, gonind toate gândurile, ci, în primul rând acela de a dezvolta, de a dinamiza cel de-al treilea ochi (AJNA CHAKRA). Odată ce acest scop a fost cu adevărat atins, vom constata că în mod firesc gândurile nu vor mai avea nici un fel de forţă, noi detaşându-ne astfel în mod spontan de ele.

adelamarin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu