vineri, 4 noiembrie 2011

Trezirea, dinamizarea şi armonizarea energiei la nivelul AJNA CHAKRA

Structura Esoterică Rezonantă a Triunghiului Indigo este alcătuită din cinci puncte de presopunctură. Acestea sunt: Ajna 1, Indigo 2, Indigo 3, Ajna 3 şi Ajna 2
Ordinea precisă de stimulare prin presopunctură a punctelor care aparţin Structurii Esoterice Rezonante a Triunghiului Indigo este următoarea: Ajna 1, Indigo 2, Indigo 3, Ajna 3 şi Ajna 2.
Începem prin a localiza punctul Yintang (Ajna 3), situat între sprâncene, apoi localizăm vizual punctele Ajna 2 şi Ajna 1 (vezi Fig. 7). Primul punct care se dinamizează prin presopunctură este Ajna 1, punct situat deasupra lui Yintang la o distanţă egală cu distanţa dintre extremităţile interioare ale ochilor. Recomandăm realizarea unor presiuni ceva mai uşoare decât de obicei, apăsând mai mult în jos, către baza nasului.
În continuare, localizăm punctul Ajna 2, la jumătatea distanţei dintre Ajna 1 şi Yintang, fără a-l stimula încă prin presopunctură. Presăm un punct situat la o distanţă (faţă de Ajna 2) egală cu distanţa dintre Ajna 2 şi Ajna 3, pe partea stângă a frunţii. Cel de-al doilea punct al structurii este numit Indigo 2 şi este localizat la aproximativ 1 TS'UN superior punctului V 2, pe partea stângă a frunţii. Punctele focar bioenergetice V 2 se află localizate pe meridianul Vezică urinară (Fig. 8), în zona în care arcada ochiului se uneşte cu baza nasului, mai exact pe verticala dusă din punctul V 1, la extremitatea internă a sprâncenei, într-o adâncitură din marginea superioară a orbitei; punctul V 1 este situat la 0,1 TS'UN-i deasupra unghiului intern al ochiului (Fig. 8). O cale mai uşoară de a localiza punctul Indigo 2 constă în a porni de la marginea interioară a ochilor, urcând apoi în sus, către frunte, până la intersecţia cu linia orizontală care trece prin Ajna 2 (vezi Fig. 9).
Cel de-al treilea punct al Structurii Esoterice Rezonante a Triunghiului Indigo este plasat lateral faţă de Ajna 2, pe partea dreaptă a frunţii şi este numit Indigo 3 (Fig. 9). La fel ca şi în cazul punctului Indigo 2, acest punct este superior lui V 2 de pe partea dreaptă a feţei. Linia care uneşte punctele Indigo 2 şi Indigo 3 este perpendiculară pe linia mediană verticală a frunţii.
Cel de-al patrulea punct al structurii este Yintang (Ajna 3). Aceste patru puncte alcătuiesc o structură care înconjoară zona lui AJNA CHAKRA.
Cel de-al cincilea şi ultimul punct al Structurii Esoterice Rezonante a Triunghiului Indigo este Ajna 2 (care reprezintă, de fapt, punctul precis de proiecţie al BIJA-ei centrului subtil de forţă AJNA CHAKRA). Pentru a ne asigura că energizarea se realizează corect, vizualizăm în permanenţă şi simultan cele patru puncte din jurul lui Ajna 2 care trebuie să fie perfect echidistante faţă de acest punct.

Sinteza noţiunilor cu privire la Structura Esoterică Rezonantă a Triunghiului Indigo
Dacă trasăm o linie orizontală imaginară între punctele Indigo 2 şi Indigo 3 şi; unim punctele exterioare Ajna 1 cu Indigo 2 şi cu Indigo 3, apoi Ajna 3 cu Indigo 2 şi cu Indigo 3, obţinem două triunghiuri isoscele (triunghiuri cu două laturi egale). Cele două triunghiuri, unul cu vârful în sus, celălalt cu vârful în jos, simbolizează energia masculină şi, respectiv, energia feminină. întrucât ele sunt egale, rezultă că energiile YIN şi YANG trezite şi dinamizate în AJNA CHAKRA prin intermediul acestui procedeu sunt echilibrate. Triunghiul orientat cu vârful în sus îl reprezintă în mod simbolic pe SHIVA sau, altfel spus, energia masculină, şi este o imagine metaforică a „Pământului care se înalţă către Cer". Acest triunghi „de foc" simbolizează de asemenea Triada Spirituală Superioară care, în esoterism, se consideră că este alcătuită din: 1) mintea abstractă (intelectul superior), 2) voinţa spirituală şi 3) intuiţie. Triunghiul orientat cu vârful în jos o reprezintă în mod simbolic pe SHAKTI sau, altfel spus, energia feminină, şi este o imagine metaforică a „Cerului care coboară pe Pământ". Acest triunghi „de apă" reprezintă, în esoterism, Triada Spirituală Inferioară care este alcătuită din: 1) trup, 2) minte raţională şi 3) sentimente.
Structura Esoterică Rezonantă a Triunghiului Indigo, privită în spaţiu, are forma unei piramide regulate (vezi Fig. 9). Aşa cum am mai precizat, toate formele piramidale generează un câmp de forţă uriaş. Echilibrul polar dintre energiile de tip YIN şi cele de tip YANG de la nivelul lui AJNA CHAKRA creează un câmp armonios de forţă, foarte subtil, care va vibra într-o mişcare cu o amplitudine din ce în ce mai mare, ceea ce va genera o spontană expansiune cosmică a conştiinţei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu