RELAXAREA YOGHINĂ COMPLETĂ

RELAXAREA YOGHINĂ COMPLETĂ
În YOGA există două remedii împotriva nervozităţii şi a tensiunii: respiraţia controlată (PRANAYAMA) şi relaxarea. Tradiţia yoghină afirmă că fără relaxare nu există adevărata YOGA, nefiind posibilă nici pacea şi nici fericirea, chiar dacă există toate premizele pentru a atinge aceasta stare. În plus, relaxarea este o sursă de gândire creatoare. SWAMI SIVANANDA spunea: "Numai omul relaxat este într-adevăr creator, iar ideile îi vin ca fulgerul." Dacă privim în jurul nostru, constatăm că animalele şi copiii se relaxează foarte bine în mod spontan. În YOGA relaxarea trebuie să fie un element principal în procesul de regenerare şi recuperare energetică a practicantului.
Trebuie deci să învăţăm să ne relaxăm conştient, măcar câteva minute pe zi. Pentru persoanele care o descoperă prima dată, relaxarea yoghină este percepută ca o stare euforică amplă şi poate fi considerată ca o revelaţie. Corpul devine la început inert şi greu, fiind abandonat, flasc şi complet deconectat, în timp ce mintea pare să călătorească, detaşată de contingentele materiale, în afara structurii fizice. Organele interne şi vasele de sânge au în structura lor muşchi netezi, care constituie astfel o bună parte a viscerelor (de exemplu, musculatura tubului digestiv şi a sfincterelor). Aceşti muşchi puternici, cu mişcări lente, scapă acţiunii directe a voinţei, astfel că doar prin YOGA ajungem să-i controlăm. Vorbind analogic, muşchii sunt ca nişte electromagneţi, iar nervii ca nişte fire conductoare legate la centrala electrică care este creierul. În stare de veghe, muşchii sunt activi şi putem spune că sunt în stare de tonus. Păstrând analogia, putem spune că prin firele conductoare circulă un curent de slabă intensitate. În timpul somnului omul se retrage din lumea exterioară, iar intensitatea curentului scade pe reţea, electromagneţii fiind aproape demagnetizaţi. În afara acţiunii, muşchii trebuie să fie moi şi flasci. Prin relaxare yoghină mentalul ajunge să controleze tot corpul, deconectând unul câte unul toate firele conductoare de energie, reducând aproape la zero transmisia de curent către elecromagneţii musculari, răspândiţi în întregul corp. În acest fel, fiinţa realizează o intimă fuziune cu energiile subtile vitale ale Universului.
Din alt punct de vedere, relaxarea yoghină este exerciţiul ideal pentru voinţă, aşa cum o înţeleg yoghinii nu ca o putere dură şi dictatorială care se face ascultată cu biciul, ci ca o sugestie lentă, fermă, ca o convingere plină de răbdare. În tehnica relaxării este deci exclusă voinţa "dură", căci este imposibil să se forţeze relaxarea şi stăpânirea mentalului asupra corpului. Vom constata, dimpotrivă, că relaxarea se va realiza în modul cel mai eficace fără constrângere sau violenţă. Relaxarea dă fiinţei un aspect de linişte şi frumuseţe; faţa se destinde şi din întreaga fiinţă se degajă un câmp de linişte şi calm. Practicând relaxarea, vom ajunge să radiem spontan calmul, pacea şi armonia în jurul nostru, devenind astfel un centru de atracţie.
Relaxarea se realizează, în YOGA, în SHAVASANA (postura cadavrului). Această tehnică are eficienţă mărită dacă ne aşezăm cu capul spre nord.
În India, yoghinii mai utilizează, şi alte posturi pentru relaxare; dintre acestea, postura pe o parte este foarte bună pentru somn, pentru că YOGA recomandă să nu se doarmă cu faţa în sus, această poziţie antrenând cu uşurinţă sforăitul, gura deschizându-se de ia sine. Este preferabil să se doarmă pe partea stângă. Explicaţie fiziologică stomacul, care, de regulă, favorizează formarea unui buzunar în care sunt reţinute (pentru digestie) alimentele, este bine susţinut, dacă ne culcăm pe această parte. Explicaţie yoghină: stând pe stânga, nara dreaptă se desfundă şi respirăm toată noaptea pe această nară, acest lucru având efecte favorabile asupra sănătăţii. SHIVA SAMHITA, în capitolul 3V, sutra 41, spune: "Dacă YOGA vă va procura doar relaxarea profundă, chiar şi aceasta va fi minunat"
Condiţiile prealabile ale relaxării
Se recomandă eliminarea, pe cât posibil, a excitaţiilor senzoriale. Ne vom retrage într-o cameră unde nu ne va deranja nimeni. Pe cât posibil, putem crea semiobscuritate. Închidem ferestrele pentru a estompa zgomotele exterioare; temperatura în încăpere trebuie să fie agreabilă, căci în timpul relaxării temperatura corpului scade şi senzaţia de frig poate dăuna reuşitei experienţei. Căutăm ca nimic să nu ne jeneze în timpul antrenamentului de relaxare, detaşându-ne cât mai bine de problemele sau grijile cotidiene. Dacă ne este greu să eliminăm aceste preocupări, ne vom instala eventual în faţa unei oglinzi şi vom surâde. După ce am reuşit într-o anumită măsură să facem abstracţie de preocupările stresante care ar putea dăuna reuşitei, ne vom întinde bine şi, daca e posibil, vom căsca. Ne frecăm ochii şi ne comportăm ca şi când ne-ar fi somn şi am fi obosiţi. Ne întindem mai întâi lungiţi pe spate, apoi ne rotim îndreptându-ne către stânga şi reîncepem operaţia la dreapta. Ne întindem în continuare, încordăm şi îndepărtăm degetele. După ce am căscat şi ne-am întins cât rnai bine, vom resimţi o stare de nonacţiune, căci a te relaxa în YOGA înseamnă a te antrena în nonacţiune. Acesta este principiul de bază, care este din nefericire cel mai adesea ignorat. Nu trebuie deci să acţionăm brutal. Nu trebuie să spunem: "Vreau să mă relaxez!" Ne comportăm ca şi cum am fi duşi, lăsându-ne prinşi în inefabilul proces de fuziune al macrocosmosului cu microcosmosul propriu. Starea aceasta de abandonare este esenţială.
Pentru a înţelege şi mai bine procesul, putem recurge la o tehnică extrem de simplă pentru ane testa capacitatea de nonacţiune. Stând în picioare, îndepărtăm uşor tălpile, ne aplecăm trunchiul înainte, aproape în unghi drept în raport cu picioarele. Lăsăm astfel braţele să atârne cât mai moi. Apoi, dintr-o mişcare a umerilor, prin rotaţie de la stânga la dreapta, facem să se balanseze mâinile ca limbile unui clopot. Căutăm, pentru aceasta, ca braţele şi mâinile să fie într-adevăr atârnate, evitând ca ele să participe direct la mişcare. De îndată ce balansarea este bine realizată, stopăm brusc mişcarea umerilor şi lăsăm braţele să oscileze liber, de la stânga la dreapta, sub impulsul dobândit. Amplitudinea balansării se va diminua de la sine destul de repede. Lăsăm deci fiecare braţ să se imobilizeze puţin câte puţin ca pendulul unui ceas ce se opreşte. Ne dirijăm atenţia asupra a ceea ce se petrece în braţe şi mâini. Dacă mâinile nu sunt moi şi destinse şi nu ne dau senzaţia plăcută de relaxare şi dilatare, repetăm exerciţiul, procedând astfel până ce singură acţiunea greutăţii ghidează mişcarea braţelor şi a mâinilor în timpul oscilaţiei pendulare, fără nici o intervenţie musculară din partea noastră; învăţăm astfel să relaxăm braţele şi să le redăm o atitudine pasivă, întocmai ca la relaxarea în tot corpul.
Alt exerciţiu pentru testarea şi aprofundarea relaxării este următorul: în apa destul de caldă a unei băi ne vom simţi destinşi şi suficient de relaxaţi, atât din cauza căldurii apei, cât şi datorită lipsei de greutate. În continuare, după ce am conştientizat plenar această stare, fără a ieşi din baie, scoatem buşonul şi lăsăm apa să se scurgă. Vom observa atunci că, pe măsură ce apa scade şi membrele ies la suprafaţă, ne vom simţi atraşi cu toată greutatea către fundul căzii şi vom sesiza în întregul corp o stare de greutate şi deconectare. A învăţa să creăm la voinţă, prin simplă concentrare, această stare de greutate plăcută şi dilatare în afara corpului este prima treaptă a aprofundării relaxării.
După aceea ne vom culca în SHAVASANA, cu braţele de-a lungul corpului şi palmele, dacă se poate, orientate în sus. Va trebui acum să simţim pe cât posibil că Pământul cu forţa sa de atracţie atrage fiecare celulă a picioarelor noastre, fiecare moleculă, fiecare atom. Ne vom gândi la puterea atracţiei terestre şi îi vom abandona în întregime picioarele. Le lăsăm să atârne grele pe covor. Urmărim apoi să le mişcăm contractând muşchii şi, dacă am atins acest nivel de profunzime, vom percepe că sunt foarte deconectate şi extrem de grele. Esenţialul la început este să ne focalizăm întrega atenţie în picioare şi să ne abandonăm acţiunii gravifice. Parcurgem astfel de mai multe ori, rnai întâi piciorul stâng în întregime, de la vârful degetelor până la bazin. Chiar dacă nu ajungem să ne destindem în întregime de la început, vom căuta să fim conştienţi că îndeplinim cu toate acestea o operaţie extrem de importantă: localizarea precisă a zonelor de tensiune şi de contractură, de care mai întâi trebuie să devenim conştienţi pentru a le putea elimina mai târziu. Deci, chiar dacă exerciţiul este realizat imperfect, nu considerăm că pierdem timpul, căci esenţialul este să perseverăm; astfel, rezultatele nu vor întârzia să apară, în majoritatea cazurilor, după câteva zile de antrenare răbdătoare, când vom sesiza că încep să se manifeste progrese sensibile. Din acel moment, fiecare nouă execuţie ne va recompensa cu o senzaţie agreabilă de repaus, energizare şi destindere.
Dacă trebuie să aşteptăm undeva, putem să profităm pentru a ne exersa capacitatea de relaxare. Astfel, aceşti timpi morţi, în loc să ne enerveze, vor constitui o contribuţie plenară la revitalizarea şi destinderea noastră.
Aprofundarea relaxării
În fiecare zi, în profunzimile ţesuturilor noastre, milioane de celule mor, fiind înlocuite în acelaşi timp de altele. Doar celulele nervoase nu se reînlocuiesc. Suntem născuţi cu ele şi ele mor odată cu noi. Ele sunt cel mai intim suport fizic a ceea ce numim "personalitate". Deci, dacă le surmenăm, dacă le epuizăm, le accelerăm procesul de distrugere şi, cum ele sunt de neînîocuit, noi creăm leziuni iremediabile, nimicindu-ne potenţialul vital şi diminuându-ne longevitatea.
Relaxarea yoghină ne deschide deci accesul la propria noastră lume interioară, la fuziunea lentă cu infinitele surse de energie subtilă ale Macrocosmosului. Ea ne permite să energizării profund celulele nervoase, să ne simţim plini de energie şi forţă, fapt care ne conduce la posibilitatea atingerii formelor superioare de YOGA mentală, căci este imposibil să te concentrezi intens pe o durată mare de timp dacă corpul este contractat sau este încărcat cu energie stresantă.
Scopul aprofundării relaxării este deconectarea completă a tuturor muşchilor, realizarea hipotoniei celei mai avansate, consonanţa intimă a fiinţei noastre vitale cu aspectele energetice corespondente din Univers, sincronizate în fiinţa noastră după necesităţi, în mod automat.
Exerciţiile precedente au pregătit progresiv această relaxare integrală, care procură o delicioasă senzaţie de uşurătate în toată fiinţa, de detaşare mentală, într-un cuvânt, o stare specială de euforie pe care orice yoghin o va aprecia din plin când o va simţi.
Suntem deci întinşi în SHAVASANA, cu capul spre nord, cu picioarele spre sud. Ne observăm mai întâi respiraţia, faţă de care va trebui să devenim un martor pasiv. Ne dirijăm atenţia asupra actului respirator, fără a-l influenţa. Deşi la prima vedere pare dificil, va trebui să acţionăm lent căci însuşi faptul de a lua cunoştinţă de mişcarea respiratorie ne incită să o modificăm involuntar. Respirăm cât mai detaşat. Observăm unde, cum şi în ce ritm respirăm. Vom sesiza că centrul de greutate al respiraţiei se află aproximativ la mijlocul abdomenului, între ombilic şi stern. Fiind culcaţi şi imobili, nevoile organismului în oxigen sunt minime. În consecinţă, mişcarea respiratorie va fi de amplitudine minimă (redusă). Esenţialul este de a percepe unde şi cum respirăm, apoi de a lăsa să se instaleze un ritm lent şi regulat, calm şi plăcut. Dacă constatăm totuşi că respiraţia este chinuită sau dacă ritmul ei este neregulat, pentru a ne regulariza suflul, gândim intens: "Respiraţia mea devine calmă şi regulată, abdomenul se ridică şi coboară calm şi regulat."
Continuăm astfel până când vom percepe acest calm interior, această respiraţie plăcută. Din momentul în care am reuşit ne vom simţi deja relaxaţi. Apoi vom începe să influenţăm inspiraţia (expiraţia), să o facem mai lentă, dar nu mai profundă. Lăsăm prin urmare expiraţia să se facă spontan, fără însă să forţăm. Deci, procedând gradat, vom căuta să o prelungim până când se va întinde aproximativ la dublul timpilor de inspiraţie. De exemplu, dacă observăm respiraţia unei pisici adormite, vom constata că expiraţia este de două ori mai lungă (ca durată) decât inspiraţia. La un nou-născut vom sesiza acelaşi lucru.
După ce am realizat acest lucru ne oprim suflul; este suficient un timp de oprire de doar câteva secunde cu plămânii goi (pe vid). În acest timp, ne dirijăm atenţia asupra plexului solar (MANIPURA CHAKRA). La început acest lucru ni se părea imposibil pentru că nu-l percepeam. Chiar şi într-o astfel de situaţie, ne vom mulţumi să ne fixăm atenţia asupra zonei unde trebuie să se plaseze centrul de forţă şi ne imaginam această zonă ca fiind încălzită de mişcarea de du-te vino a actului respirator.
Ne imaginăm că suntem culcaţi la soare şi că această parte a corpului ne este încălzită. Continuăm în acelaşi mod până la perceperea cât mai clară a acestei senzaţii speciale pe care o resimţim în timpul unei băi de soare într-o zi toridă şi care se aseamănă cu un uşor frison.
Ne concentram apoi atenţia asupra piciorului stâng şi începem relaxarea gradată a muşchilor de la degetele picioarelor, unul câte unul, fără a uita degetul mare. Îndepărtăm astfel în mod gradat orice contractură sau senzaţie de încordare din piciorul stâng. Vom fi astfel capabil, după ce am reuşit exerciţiul descris mai sus, să realizăm relaxarea rapidă şi completă a piciorului împreună cu pulpa pentru a le face cât rnai inerte. Înainte am învăţat aici să percepem o senzaţie de greutate. Treapta următoare va fi să producem tot aici b senzaţie de căldură. Mai târziu vom vedea că aceasta nu este autosugestie. De îndată ce am reuşit să relaxăm muşchii într-o parte a corpului, calibrul vaselor sanguine se modifică în acea parte. Ele se destind astfel şi acolo se va produce o vasodilataţie care dă naştere căldurii, în timp ce, atunci când suntem crispaţi şi încordaţi, contracţia spasmică a vaselor sanguine le reduce calibrul şi, frânând circulaţia, provoacă o senzaţie de frig. Într-un muşchi relaxat întotdeauna irigaţia sanguină se accentuează şi, în consecinţă, respiraţia celulelor se amplifică, căldura corporală crescând. Invers, se poate sesiza de către fiecare că spasmele vasculare fac să ne îngheţe mâna, aceasta, de asemenea, nefiind o autosugestie, ci o realitate obiectivă.
Relaxarea, se va realiza în YOGA totdeauna începând de pe partea stângă şi se va opera de jos în sus. Se începe cu partea stângă pentru că această parte se spune în YOGA că este receptivă. În ceea ce priveşte sensul jos - sus, aceasta se realizează pentru că experienţa milenară i-a învăţat pe yoghini că muşchii voluminoşi se relaxează foarte uşor. Este deci logic să începem întâi din partea stângă a corpului şi apoi să trecem la partea dreaptă şi să operăm de jos în sus mai ales când ştim că muşchii picioarelor sunt cei mai voluminoşi, iar cei ai feţei sunt muşchii cei mai mici din corp. Din punct de vedere subtil, este indicat să începem relaxarea de jos în sus deoarece, prin priza de conştiinţă pe care o realizăm gradat de la picioare spre cap, realizăm totodată o rafinare a energiilor existente în fiinţă. Astfel, suflul vital ascensionează către zonele superioare ale fiinţei (creştet) şi astfel mintea se linişteşte.