vineri, 4 noiembrie 2011

Trezirea, dinamizarea şi armonizarea energiei la nivelul CHAKRA-ei Inimii, ANAHATA CHAKRA

Structura esoterică rezonantă de trezire şi dinamizare în special a energiei de tip YANG, care aduce o stare de control şi armonie la nivelul CHAKRA-ei Inimii, ANAHATA CHAKRA, este alcătuită din cinci puncte situate în partea posterioară a trupului (Yang 1, V 44 bilateral, VG 10 şi VG 11) (vezi Fig. 5). Ea are o formă asemănătoare celei a unui diamant.
Primul punct al structurii este situat pe meridianul Vas Guvernator, pe coloana vertebrală, sub cea de-a patra vertebră toracică (sau dorsală, D 4). Acest punct trezeşte şi dinamizează energiile meridianului Stăpânul Inimii, despre care taoiştii afirmă că permite cel mai bine accesul la energiile CHAKRA-ei Inimii, ANAHATA CHAKRA. Acest punct este numit în Presopunctura Esoterică punctul Inimii sau Yang 1.
Cel de-al doilea punct este V 44 (Shen Tang), situat pe partea stângă a trunchiului, urmat de V 44 de pe partea dreaptă a trunchiului persoanei căreia i se realizează această operare prin presopunctură. Shen Tang este tradus deseori prin expresia „Căminul Spiritului", ceea ce sugerează faptul că acesta este locul în care, conform concepţiei taoiste, sălăşluieşte „Spiritul". Punctele V 44 sunt localizate pe meridianul Vezică urinară, la 3 TS'UN-i bilateral în afara apofizei spinoase a vertebrei D 5 (dorsală 5).
Cel de-al patrulea punct este VG 10 (Ling Tai), localizat pe meridianul Vas Guvernator, sub apofiza spinoasă a vertebrei D 6 (dorsală 6). Toate punctele situate de-a lungul coloanei vertebrale trebuie să fie stimulate prin presopunctură cu o mare atenţie şi mult mai uşor decât celelalte. Ling Tai se traduce prin „Turnul Spiritului". Textele taoiste consideră că Inima este „Turnul" Spiritului Suprem Divin, ATMAN.
Cel de-al cincilea şi ultimul punct al Structurii Esoterice Rezonante de dinamizare a CHAKRA-ei Inimii, ANAHATA CHAKRA, este VG 11 (Shendao), localizat pe meridianul Vas Guvernator, sub apofiza spinoasă a vertebrei D 5 (dorsală 5). Shendao se traduce prin „Calea Spiritului", ceea ce sugerează faptul că dinamizarea acestui punct deschide calea ce conduce către Spiritul Suprem Divin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu