sâmbătă, 19 noiembrie 2011

VII. Respiraţia, Comunicarea cu Dumnezeu

Rugăciunea religioasă o vom numi RUGĂ; rugăciunea intuitivă poate coincide cu CONTEMPLAREA. Ambele rugăciuni ne conduc la uniunea cu Dumnezeu.

Unele dintre ele sunt mai potrivite pentru unii căutători spirituali decât pentru alţii. În funcţie de timp şi de necesităţi acestea se pot schimba.
Orice comunicator cu Dumnezeu care se limitează doar la mintea ce gândeşte, nu este un adevărat comunicator cu Dumnezeu ci cel mult unul în curs de devenire.
Printre metodele de comunicare a căutătorilor spirituali nu există o nici comunicare personală reuşită, care să nu fie cel puţin într-un anume grad o comunicare cu inima, şi care să nu conţină puţină emoţie. Dacă o comunicare, o împărtăşire de gânduri, este în întregime şi total lipsită de orice emoţie, puteţi fi siguri că dimensiunea personală, intimă lipseşte.

Vă prezentăm în continuare câteva variaţii ale exerciţiului precedent, mai mult devoţional decât intuiţional. Cum conţinutul de gânduri în rugă este minimal – va fi uşor să treceţi de la devoţional la intuiţională, de la inimă la inimă.

Exerciţiul 7.
Conştientizaţi respiraţia un anumit timp. Acum IMAGINAŢI-vă prezenţa Lui Dumnezeu în atmosfera ce vă înconjoară…
Notaţi ce simţiţi, când conştientizaţi prezenţa sa în aerul pe care îl respiraţi.
Acum exprimaţi-vă Lui non-verbal. În mod frecvent, exprimaţi un sentiment printr-o privire sau printr-un gest...
Apoi din nou prin respiraţie. Exprimaţi mai întâi de toate, un mare dor de El fără a folosi cuvinte, chiar şi mental, zicându-I: “DOAMNE, mi-e dor de Tine….” Doar prin intermediul respiraţiei. Puteţi exprima aceasta respirând adânc, adâncind inhalarea.
Acum exprimaţi altă atitudine sau sentiment: UNUL DE ÎNCREDERE şi CAPITULARE - fără cuvinte – doar prin respiraţie, “DOAMNE, mă predau în întregime Ţie.” Puteţi face aceasta prin sublinierea exhalării, prin expirarea de fiecare dată adânc şi audibil. De fiecare dată când expiraţi simţiţi că vă lăsaţi cu totul în mâna Lui. Apoi, după un timp, luaţi alte atitudini faţă de El şi exprimaţi-le prin respiraţie: DRAGOSTE ..... APROPIERE.... şi ADORARE INTIM ....... RECUNOŞTIINŢĂ...... PREŢUIRE.... când aţi obosit, reîntoarceţi-vă la începutul exerciţiului şi rămâneţi în pace conştientizându-L peste tot împrejurul vostru şi în aerul pe care îl inspiraţi şi îl expiraţi... Apoi, dacă tindeţi să fiţi distraţi, reluaţi partea a doua a exerciţiului şi exprimaţi-vă Lui în mod non-verbal încă o dată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu