CEI ŞAPTE CENTRI FUNDAMENTALI (partea II)

CEI ŞAPTE CENTRI FUNDAMENTALI (partea II)
ANAHATA CHAKRA
CHAKRA INIMII: EMOŢIE, AFECTIVITATE, EMPATIE
Centrul secret al inimii corespunde unui punct focar situat la mijlocul distanţei dintre sâni, precum şi proiecţiei acestuia la nivelul coloanei vertebrale. Acest centru marchează un fel de tranziţie între centrii de forţă (CHAKRAS) de jos angrenaţi sau implicaţi în aspectele mai mult biologice de conservare şi supravieţuire şi cei de deasupra lui ANAHATA CHAKRA asociaţi cu formele de conştiinţă din ce în ce mai elevate. Centrii de forţă superiori secreţi, după cum vom vedea, sunt în strânsă legătură cu nivele de conştiinţă mai puţin legate jos, la lumea fizică, mai puţin limitaţi de ego şi ataşamente şi din ce în ce mai impersonali prin natura lor specifică.
ANAHATA CHAKRA se află chiar deasupra diafragmei. Diafragma este o structură musculară de forma unui dom, care separă cavitatea abdominală de cea toracică. Sub scobitura diafragmei se află stomacul, ficatul, duodenul, partea principală a aparatului digestiv şi, după cum am văzut deja al treilea centru secret de forţă MANIPURA CHAKRA. Deasupra domului format de diafragmă este aşezată inima. Ea e înconjurată de cei doi plămâni şi învăluită într-o reţea de nervi supranumită plexul cardiac. Focarul întregii activităţi şi energii ce se află aici este numit ANAHATA CHAKRA şi este în legătură cu energiile subtile ale aerului.
ANAHATA CHAKRA este, într-un anumit sens centrul hrănirii. Plămânii asigură oxigenul necesar sângelui, în timp ce inima distribuie sângele prin corp, trimiţând odată cu el majoritatea componentelor nutritive cerute de toate procesele de activitate şi creştere. La acest nivel sunt localizaţi şi sânii. Ei sunt singurele organe structurate la femeie exclusiv în vederea hrănirii altei fiinţe; emoţiile şi sentimentele pline de afecţiune pentru o altă persoană sunt cel mai adesea experimentate ca un aflux de energie euforică şi vibraţii extrem de fine în această regiune a plexului cardiac. Sentimentul de revărsare şi dilatare afectivă cu mult în afara limitelor corporale sau experimentarea plenară a fuziunii amoroase cu o altă fiinţă sau cu mai multe este în mod tradiţional exprimat de fiecare popor în expresii ca: "I-am dăruit inima", "Inima mea este cu el sau "Iubesc din inima". Inima este adesea simbolul emoţiilor şi sentimentelor cele mai delicate de natură afectivă în limbajul multor culturi. Emoţiile puternice de natură afectivă sunt adesea însoţite de senzaţii fizice foarte plăcute în mod clar localizabile în regiunea inimii şi a pieptului. De exemplu, în cazul ruperii unei relaţii sentimentale în care ne simţeam sudaţi inefabil de o altă fiinţă vorbim adeseori de "o durere sfâşietoare în inimă" sau de "inimă zdrobită". Acest fel de sentimente şi emoţii deosebite marchează deja o separare certă de preocupările biologice şi de supravieţuire date de primii trei centrii de forţă (CHAKRAS) de jos. Putem spune deci că diafragma serveşte de frontieră între natura umană inferioară, preponderent instinctuală şi centrii superiori ce corespund progresiv unor stări de conştiinţă din ce în ce mai evoluate.
Într-o tradiţie secretă amerindiană, diafragma este comparată cu suprafaţa pământului. Sub ea se află nivelul subteran al instinctelor şi naturii animale a omului. Este domeniul materiei solide. Deasupra acesteia se află cerul, tărâmurile superioare ale conştiinţei umane cu frecvenţe de vibraţie mare, din ce în ce mai rafinate şi mai vaste. Între cer şi pământ se întinde diafragma. Această schemă corporală foarte semnificativă îşi are ecourile sale de asemenea în vechile simboluri ale Mexicului, Egiptului, Orientului Mijlociu etc.
ANAHATA CHAKRA este foarte importantă şi pentru că reprezintă prima auroră a zorilor conştiinţei deasupra orizontului reprezentat de diafragmă. Atunci când energia specifică acumulată în focul subtil solar al celui de-al treilea centru secret de forţă MANIPURA CHAKRA poate fi sublimată pentru a activa intens şi a da viaţă sentimentelor, afectivităţii şi empatiei care sunt potenţiale în ANAHATA CHAKRA, efectul este, simbolic vorbind, asemănător unui fascinant răsărit de soare. Energia afectivă euforizantă radiază atunci căldură. În cursul evoluţiei biologice, trezirea şi dezvoltarea capacităţii afective şi a compasiunii constituie un pas major înainte către un nivel superior de conştiinţă în care fiinţa îl trăieşte pe celălalt, ieşind astfel prin empatie din egoismul său primar. Prin ANAHATA CHAKRA fiinţa îl poate trăi pe celălalt descoperind că celălalt este altfel decât cum este ea. Deoarece ANAHATA CHAKRA este centrul secret al fiinţei în care sunt integrate unele impulsuri de bază, precum şi cele mai elevate aspiraţii, ANAHATA CHAKRA este reprezentată în multe tradiţii prin steaua cu şase colţuri. Acest simbol al stelei cu şase colturi care se află prezent atât în străvechile scrieri secrete ale înţelepciunii indiene cât şi în tradiţia ebraică este compus din două triunghiuri, unul cu vârful în sus (▲), iar celălalt cu vârful în jos (▼). Suprapunerea lor reprezintă arhetipal integrarea aspectelor superioare şi inferioare ale naturii umane într-o nouă stare de unitate.
ANAHATA CHAKRA este de o importanţă capitală în filozofia secretă yoghină deoarece centrul de forţă al inimii este punctul de întâlnire a două polarităţi separate, existente în structura energetică corporală. Prima dintre aceste polarităţi este, global vorbind, cea existentă între CHAKRAS-urile de deasupra sa care sunt considerate, luate împreună, ca fiind (+) şi cele de dedesubtul ei care sunt considerate, în general, ca fiind de polaritate (-). A doua polaritate este cea stânga-dreapta, YIN (-) - YANG (+), între părţile stânga şi dreapta ale corpului. După cum se ştie, în tradiţia yoghină, partea dreaptă a fiinţei reprezintă aspectul de emisie, activul, masculinul, aspectul YANG al fiinţei, în timp ce partea stângă corespunde caracteristicilor receptiv, pasiv, feminin, YIN. O linie orizontală reprezentând această polaritate între dreapta şi stânga şi una verticală reprezentând polaritatea între partea de sus şi partea de jos formează, după cum este evident pentru oricine, o cruce cu axul la nivelul lui ANAHATA.
Această cruce este un simbol universal, cu toate că formele ei pot varia uşor de la o cultură la alta. Prin urmare, ANAHATA CHAKRA reprezintă centrul de integrare a tuturor acestor polarităţi. O energizare foarte mare sau o interacţiune afectivă la nivelul acestui centru subtil de forţă implică potenţial întreaga fiinţă.
Într-o asemenea situaţie, aceste necesităţi tind să acţioneze în exteriorul conştiinţei, împingând sau dirijând fiinţa în nişte direcţii pe care ea nu le poate înţelege pe deplin. Raţiunea şi intelectul unei asemenea fiinţe sunt şi ele antrenate în acestei direcţii şi fac ce pot pentru a justifica manifestările iraţionale care decurg de aici. Claritatea şi luciditatea conştiinţei (aşa cum este experimentată în cazul predominanţei centrilor de forţă superiori) diminuează, şi ceea ce ar trebui să fie o activitate mentală superioară devine în această situaţie un servitor fidel al cerinţelor instinctuale distorsionate şi alambicate, justificându-le uneori în mod aberant sau chiar negându-le în fel şi chip, pe cât îi este cu putinţă. Adesea, învăţarea respiraţiei diafragmatice de către persoanele care se confruntă cu astfel de situaţii, le poate ajuta foarte mult să-şi readucă în planul conştiinţei impulsurile cu care s-au luptat sau se luptă orbeşte. Dacă ele vor ajunge să-şi poată învinge aversiunea faţă de aceste aspecte ale fiinţei lor, conştientizându-le deschis ca atare, acestea vor putea fi cu uşurinţă integrate şi aduse sub un deplin control raţional. Din cele arătate până aici, reiese că mişcarea diafragmei este de o importanţă capitală în crearea unei baze filologice necesare pentru o asemenea integrare psihomentală.
Emoţiile ca reflexii sau efecte specifice ale activităţii centrilor inferiori de forţă (CHAKRA-e)
Deşi emoţiile necesită o energie specifică sublimară la nivelul lui ANAHATA CHAKRA, în apariţia anumitor stări afective sau emoţii sunt simultan implicate influenţe instinctuale provenind de la centrii de forţă (CHAKRAS) inferiori. Astfel, cu cât senzaţiile sunt preponderent dominate de porniri instinctuale (teama, de exemplu, sau porniri sexuale abjecte), cu atât mai mult experienţa şi trăirea respectivă pune în joc centrii de forţă (CHAKRAS) inferiori.
În conformitate cu învăţătura secretă YOGA, există patru izvoare fundamentale din care apar, în general, emoţiile. Există, prin urmare, patru instincte sau cerinţe primare ce servesc cel mai adesea drept fundament oricărei experienţe emoţionale.
Aceste patru instincte sunt :
1) Tendinţa de autoconservare sau autoprotejare, strâns legată de primul centru de forţă (MULADHARA CHAKRA);
2) Impulsul sexual de procreaţie sau perpetuare a speciei, legat de cel de-al doilea centru de forţă (SWADHISTHANA CHAKRA);
3) Nevoia de hrană, combustibil sau mâncare, într-o mare măsură în legătură cu centrul de forţă MANIPURA CHAKRA, în sfera sa specifică hrana fiind digerată iar energia rezultantă înmagazinată;
4) Impulsul care ne atrage către somn.
Primele trei porniri instinctuale servesc drept MECANISME AUTOMATE PRIMARE DE SUPRAVIEŢUIRE, făcând cu putinţă ca în mod obişnuit să nu ne putem opune satisfacerii acestor cerinţe fundamentale. Atunci când, de exemplu, combustibilul din sistemul nostru fizic scade considerabil de mult, reacţia rezultantă este că ne va fi foame. Dacă nu vom reuşi să ne asigurăm hrana, ideea de hrană ne va reveni constant, şi nu ne va permite să uităm. Cel de-al patrulea impuls fundamental este oarecum diferit faţă de primele trei expuse mai înainte. Dacă cineva este privat de somn de un interval de timp suficient de lung, acela va fi perturbat psihic şi mental, putând prezenta manifestări asemănătoare unor reacţii psihotice. Aşa cum am văzut în cursurile anterioare, nevoia imperioasă de somn reprezintă reflexia unei aspiraţii fundamentale de a experimenta diferite stări de conştiinţă superioare. Atunci când la sfârşitul unei zile lunecăm gradat în somnul cel mai profund, conştiinţei noastre i se permite să evadeze din limitele restricţiilor de zi cu zi existente în starea de veghe şi atunci pentru fiinţă, în funcţie de aspiraţiile sale anterioare, totul devine cu putinţă.
Dacă efortul ferm mobilizat al cuiva de a satisface anumite ataşamente este frustrat, el poate brusc să devină furios atunci. De exemplu: "Am ajuns la cofetărie şi am văzut că ultima plăcintă cu căpşuni tocmai se vânduse înaintea mea. M-am simţit brusc frustrat şi am izbucnit furios: "Te-am rugat ieri să-mi păstrezi şi mie plăcinta aceea şi poftim, chiar în faţa mea tu ai vândut-o! Ce e cu tine, nu ai ţinere de minte?" A urmat apoi o mânie aşa-zis justificată, o mostră de ceea ce se numeşte, în cadrul psihologiei YOGA, mânia se consideră că vine din dorinţe neîndeplinite, din frustrarea unei necesităţi fundamentale, exprimate sub forma unui ataşament faţă de un obiect, fiinţă, ţel sau idee specifice. Când un astfel de ataşament este înşelat, rezultă inevitabil frustrarea şi mânia. Sau într-o altă situaţie, dacă vom vedea pe cineva în timp ce ne apropiem de cofetărie ieşind radios pe uşă cu ultima plăcintă cu căpşuni în mână, experienţa emoţională ce poate să rezulte atunci va fi invidie şi gelozie. Să presupunem o altă situaţie şi anume că am ajuna totuşi la cofetărie la timp şi că am reuşit să cumpărăm ultima plăcintă cu căpşuni. Ieşind însă din cofetărie bucuros, alunec şi plăcinta îmi scapă din mâini, căzând în praful din drum. Plăcinta mea este acum toată zdrobită şi murdară şi culmea este că era chiar ultima! Vom fi fără îndoială dezamăgiţi, chiar puţin deprimaţi. Cele mai profunde deprimări ale noastre se referă de regulă la asemenea pierderi, în care implicarea sau ataşamentul nostru a fost foarte puternic. Fiecare emoţie în parte survine în urma permutărilor generate de anumite evenimente referitoare la obiectul, starea sau persoana de care suntem foarte ataşaţi. În fiecare caz în parte, sunt prezente două componente ale emoţiilor: odată este impulsul inerent din interiorul nostru, iar pe de altă parte există experienţa învăţată referitoare la obiectul specific ce ne va satisface acel impuls. Aproape toate emoţiile pot fi înţelese ca venind dintr-unul din cele patru instincte de bază, operând în combinaţie cu un obiect particular de care am devenit suficient de ataşaţi.
Emoţiile şi ANAHATA CHAKRA
Atunci când numai puţină energie lăuntrică este sublimată şi elevată pentru a fi experimentată la nivelul lui ANAHATA CHAKRA, fiinţa în cauză ne apare aproape fără sentimente, rece şi seacă. Aceasta nu înseamnă că ea nu este motivată lăuntric de cele mai primitive porniri instinctuale, într-o asemenea situaţie, spunem despre o astfel de persoană că "este moartă", că "nu are inimă". O asemenea persoană este cel mai adesea neîndurătoare şi nu-i pasă de ceilalţi. Meschină şi calculată, ea îşi vede numai de drumul ei, călcând fără nici un fel de mustrări de conştiinţă peste oricine îi stă în cale. În termenii de diagnoză psihiatrică, definim o astfel de persoană ca fiind "psihopată", în cazul său, energia este canalizată preponderent la nivelul centrilor inferiori de forţă, astfel încât acestei fiinţe umane nu-i apare spontan nici o preocupare de conştientizare a celorlalţi.
Atunci când o persoană are o anumită cantitate de energie sublimată şi focalizată în ANAHATA CHAKRA şi când de asemeni o cantitate considerabilă de energie este simultan focalizată în MANIPURA CHAKRA la nivelul plexului solar, acea fiinţă umană poate fi uneori agresivă sau egoistă, însă comportamentul său va fi considerabil temperat de o anumită consideraţie faţă de ceilalţi, prezentând reacţii spontane de compasiune şi înţelegere. La acea persoană, din când în când, va apare reacţie de dăruire. Chiar dacă se vor manifesta ca nişte toane, putem vorbi în acest caz de un anumit nivel de integrare şi armonie. Influenţa activării considerabile a lui ANAHATA CHAKRA aduce o componentă afectivă empatică în experienţa noastră de zi cu zi. O tentă euforică este mai mereu prezentă în starea noastră de fond.
Adeseori, în psihoterapie, în urma unui tratament reuşit, putem vedea cum un pacient cu tulburări de afectivitate începe pentru prima dată să simtă afecţiune şi compasiune pentru ceilalţi. Este evident atunci că el a reuşit să sublimeze şi să focalizeze o anumită cantitate de energie specifică de la nivelul centrilor inferiori de forţă (CHAKRAS), reuşind să o experimenteze pentru prima dată la nivelul lui ANAHATA CHAKRA. De acum încolo, trăirea acestei noi stări va fi un element de conectare empatică autentică în interacţiunile acestei fiinţe cu ceilalţi. Totuşi, în anumite situaţii, din cauza contaminări a acestui sentiment predominant afectiv cu unele tendinţe legate considerabil de centrii inferiori, o asemenea fiinţă poate intra în tot felul de încurcături stranii. De exemplu, ea poate să devină absurd de romantică, cheltuindu-şi toţi banii pe buchete de flori scumpe pe care le va oferi noii sale iubiri sau îşi va risipi veniturile în cadouri extravagante. Cu toate acestea, terapeutul trebuie să fie rezervat şi plin de tact în descurajarea unui astfel de comportament, sesizând că este şi un element autentic de dăruire şi abnegaţie prezent în asemenea acţiuni. Din perspectiva terapeutului, experienţa respectivă va fi privită ca o mişcare în direcţia creşterii afective a fiinţei, deşi în primele faze aceasta mai implică încă şi o oarecare doză de patologic. Atunci când starea de conştiinţă experimentată plenar la nivelul lui ANAHATA CHAKRA nu mai este aproape deloc contaminată de influenţe ale necesitaţilor instinctuale, calitatea trăirilor lăuntrice va fi mult diferită, în această situaţie, trăirea în sine nu mai poate fi numită, strict vorbind, emoţie, ci mult mai simplul sentiment. O asemenea fiinţă ne va mărturisi că trăieşte de exemplu: "un imens sentiment de compasiune''. Prin urmare, cu cât este implicat mai puţin ataşament în aceste trăiri afective, cu atât mai mult sentimentul pur, euforic ce rezultă este eliberat de coloratura emoţională. În faza cea mai înaltă, doar energia afectivă pură a iubirii divine şi compasiunii se va manifesta liber prin noi, elevându-ne gradat. Prin concentrare intensă asupra acestui centru secret de forţă în timpul efectuării anumitor posturi (ASANAS) adecvate sau în timpul meditaţiei yoghine, experienţa rezultantă se distinge net de aceste componente prin puritatea ei. Euforia lăuntrică, afecţiunea fără obiect, compasiunea gigantică vor prezenta nuanţări uluitoare. Prin focalizarea şi amplificarea energiei cosmice afective la nivelul lui ANAHATA CHAKRA, contaminările rezultând prin reflexiv instantanee de la centrii inferiori de forţă pot fi în mod gradat conştientizate şi eliminate. De abia atunci fiinţa umană devine capabilă să trăiască plenar sentimente din ce în ce mai puţin amestecate, care în contrast cu vârtejurile emoţiilor sale anterioare sunt infinit mai senine şi euforic liniştitoare. Ea va putea experimenta atunci cât se poate de intens sentimentul care de obicei însoţea emoţia, dar fără a mai fi afectată dureros de coloratura ataşamentelor. Ea va fi acum în mod spontan capabilă să interacţioneze plenar afectiv şi liber cu ceilalţi, fiind mai puţin sau deloc stânjenită de preocupările dominate de instincte, care înainte acţionau cu atâta putere asupra ei însăşi. Sentimentele oceanice de afecţiune sublimă, "pura compasiune" sau ''iubirea detaşată", nu trebuie însă să fie confundată cu beatifica stare de unitate ce va fi resimţită când se va ajunge la culmea evoluţiei conştiinţei individuale, deoarece vom remarca faptul că deocamdată mai persistă totuşi un anumit simţ, al separării de ceilalţi. Dar toate acestea nu se mai aseamănă cu aviditatea anterioară de a poseda şi de a folosi pentru sporirea puterii personale sau pentru amplificarea plăcerii senzuale, ori din dorinţa de a fuziona cu ceilalţi într-o manieră infantilă. Pentru acea fiinţă umană a cărei viată, în general, nu a fost niciodată până atunci liberă de îngusta preocupare exclusivă faţă de ea însăşi starea nouă ce se instalează acum este una de mare libertate şi euforie expansivă. Deşi "celălalt" mai este încă sesizat ca fiind separat, el nu mai este acum totuşi obiectul unor frenetice tentative de a-l poseda, cuceri sau intimida. Starea plenară de compasiune nu este posibilă decât atunci când survine un anumit sentiment de plenitudine şi dăruire, când în afara noastră nu mai este atât de mult de dorit. Această plenitudine trăită ca atare implică spontan o anumită integrare interioară, pe acest fundal rupturile interioare, contradicţiile se elimină gradat, fiind vindecate într-o măsură semnificativă. Experienţa noastră nouă ce ni se deschide acum cu privire la oameni şi obiecte ne apare acum conturată mai mult din punctul de vedere al intercorelării şi armoniei decât doar din unghiul separării şi conflictului aşa cum se întâmpla mai înainte. Este demn de reţinut că începerea experimentării unei empatii reale graţie activării suficient de accentuată a lui ANAHATA CHAKRA arată că tendinţele paranoide au fost rezolvate într-o anumită măsură. Toate acestea înseamnă că nu mai există o atât de mare prăpastie între bine şi rău. Este evident că acum rămân mai puţine aspecte rele în noi înşine pe care anterior aveam tendinţa să le negăm, proiectându-le în ceilalţi şi imaginându-ne că toate acestea ne vin de la ei. Fără îndoială că va rămâne o anumită separare între noi şi cel de care suntem foarte legaţi, dar acum aceasta este mai puţin decât o ruptură ce era anterior determinată de dezechilibrul existent între părţile fiinţei noastre. Aceasta înseamnă că începem să devenim întregi, integraţi plenar şi avem mai puţină nevoie să fuzionăm cu obiecte sau fiinţe inclusiv umane pentru a ne rearmoniza şi a ne recâştiga părţile proiectate din noi. Acum nu mai există o nevoie atât de stringentă către ataşament.
Faimoasa terapie a doctorului ROGER cu refuzul ei de a-i judeca pe ceilalţi şi cu promovarea unei "atitudini necondiţionat pozitive" faţă de ceilalţi pare să cultive destul de mult empatia legată de ANAHATA CHAKRA. Perspectiva specifică lui ANAHATA CHAKRA este de asemenea clar prezentată în cartea lui ERICH FROMM: "Arta sublimă de a iubi''. Aceasta este poate cea mai clară prezentare a integrării lumii din punctul de vedere al lui ANAHATA CHAKRA în psihologia occidentală contemporană. Aşa cum FREUD vede aproape toate motivaţiile ca fiind în mod fundamental sexuale, FROMM sugerează că diferitele noastre manifestări şi trăiri sunt întemeiate pe nevoia de comuniune: "Ceea ce FREUD ignoră este polaritatea masculin (+) - feminin (-) şi dorinţa de a traversa această polaritate prin fuziune empatică..."
"Fiinţa sadică încearcă să scape de însingurare şi de sentimentul de a fi prizonieră făcând în mod forţat o altă fiinţă să fie o parte sau o parcelă din ea însăşi." După părerea lui FROMM, această sublimă dorinţă de transcendere este cel mai bine exprimată prin iubire. Pentru el, iubirea este o dilatare euforică în infinit. Atunci când defineşte iubirea, este semnificativ că FROMM enumeră acele calităţi ce caracterizează activarea superioară armonioasă a lui ANAHATA CHAKRA.
Aceste calităţi includ dăruirea de sine, grija constantă faţă de ceilalţi, responsabilitatea, abnegaţia, respectul şi cunoaşterea empatică a celuilalt:
"Caracterul activ şi sublim al iubirii poate fi descris prin afirmaţia că iubirea este în primul rând o deplină dăruire. Fiinţa a cărei caracter nu s-a dezvoltat încă dincolo de stadiul orientării receptive, exploatatoare sau profitoare, experimentează actul dăruirii, dar în majoritatea cazurilor numai în schimbul primirii; a dărui fără să primească înseamnă pentru ea a fi înşelată".
Despre o fiinţă ceva mai matură FROMM spune: "În această dăruire de sine care nu vizează nimic în schimb, fiinţa umană care o realizează îl îmbogăţeşte pe celălalt sufleteşte, îi sporeşte surprinzător de mult simţul vieţii, făcându-l să trăiască fericirea. Ea nu dă niciodată pentru a primi: această dăruire frenetică este în ea însăşi o bucurie teribilă."

VISHUDDHA CHAKRA
CHAKRA GÂTULUI: HRĂNIRE, CREATIVITATE ŞI PURITATE
Al cincilea centru secret de forţă corespunde unui punct focar situat în zona gâtului. La acest nivel, atât o bună parte din hrana subtilă (energii specifice) necesară fiinţei pentru energizarea diferitelor vehicule, cât şi hrana concretă sub forma mâncării materiale şi a aerului sunt introduse în corp. Glanda tiroidă, care reglează metabolismul este, de asemenea, situată aici. Fiziologic deci, acest centru de forţă (CHAKRA) este legat de procesul complex de hrănire. Psihologic, de asemenea, energia focalizată în această zonă se află în strânsă legătură cu receptivitatea sublimă, cu actul de a prelua sau primi la acest nivel ceea ce este pur. Totodată, acest centru de forţă este foarte strâns legat de sentimentul de a fi protejat şi apărat subtil. Experienţa realizată aici diferă de la o fiinţă la alta în funcţie de cât de mult ne simţim "deschişi" sau "închişi" (de neîncredere, de închistare) spre a fi hrăniţi. Prin urmare, a învăţa să accepţi, să receptezi la modul superior, să primeşti în mod spontan este, putem spune, intim legat de centrul secret de forţă VISHUDDHA CHAKRA. Atunci când acest centru de forţă este suficient de trezit şi armonios dinamizat, lăuntric sesizăm că avem de-a face cu o anumită stare de încredere nemărginită, cu un fel de conexiune naturală cu o forţă gigantică, misterioasă, generatoare a unei stări de euforie naturală ce poate fi identificată cu o veritabilă sursă hrănitoare.
Receptarea hranei.
ANAHATA CHAKRA este după cum am văzut, specifică fiinţei capabile să ofere hrană întocmai precum o mamă dăruie laptele matern copilului ei.
VISHUDDHA CHAKRA în schimb, este legală mai mult de rolul copilului care primeşte sau, cu alte cuvinte, de receptarea hranei. Aceasta nu implică neapărat un mod infantil de corelare, aşa cum am fi înclinaţi să credem. Însă mai degrabă am putea vedea modul caracteristic de integrare al copilului ca fiind o analogie a comportamentului în cazul predominanţei în fiinţă a acestei CHAKRA-s (VISHUDDHA).
La o analiză atentă realizăm că ambele sunt caracterizate de sentimentul încântător de a fi intim legat (branşat) la un izvor sigur de hrană, reuşind astfel să ne simţim în deplină siguranţă.
Se poate face aici o comparaţie interesantă între psihologia YOGA şi conceptele moderne de dezvoltare. În psihologia modernă, faza orală a dezvoltării unei fiinţe este prima, ea fiind considerată drept cel mai primitiv mod de manifestare a conştiinţei. Această fază este considerată ca fiind predominantă la naşterea copilului. Energia la acest timpuriu stadiu de dezvoltare este considerată ca fiind concentrată la nivelul gurii şi implicată în receptarea hranei. După cum se ştie, în general odată cu creşterea, copilul trece gradat ce la acest stadiu oral către următorul, numit stadiul anal, care în sistemul HATHA YOGA corespunde unui anumit centru de forţă (MULADHARA CHAKRA). În teoria clasică psihanalitică urmează apoi etapa genitală care este cu cel de-al doilea centru de forţă - SWADHISTHANA CHAKRA.
După aceasta urmează faza dezvoltării competenţei şi eficienţei în viaţa cotidiană legată. În teoria şi practica YOGA, de cel de al treilea centru secret de forţă şi conştiinţă. MANIPURA CHAKRA. Aceste două teorii prezintă o izbitoare corespondenţă, exceptând ceea ce se consideră a fi primul şi cel mul primitiv nivel de dezvoltare din schema psihanalitică, asociat cu oralitatea şi hrănirea, care nu are o corespondenţă în concepţia yoghină a evoluţiei conştiinţei. Dimpotrivă, problemele legale de receptarea specifică a hranei sunt privite ca fiind rezolvate mult mai târziu în schema de dezvoltare a fiinţei.
Cum am putea, deci, înţelege sau rezolva o asemenea neconcordanţă teoretică majoră ?
În teoria psihanalitică apare frecvent tendinţa de transformare şi deplasare de la inferior către superior, de la patologic către normal, considerându-se că cea mai evoluată stare este structurată pe fundamentele cele mai primitive - această stare evoluată fiind de fapt un fel de mimetism al stadiilor timpurii de dezvoltare. În teoria yoghină, exact opusul este adevărat. Astfel, aici, cele mai elevate stări de conştiinţă, precum şi cele mai subtile aspecte ale fiinţei noastre, sunt de fapt centrul în jurul căruia sunt manifestate cele mai grosiere niveluri sau aspecte ale existenţei noastre.
În fiecare caz, aici, învelişul exterior este o proiecţie a celui interior, în mod similar, cele mai primitive şi cele mai inconştiente niveluri de dezvoltare sunt privite ca o slabă şi mai mult sau mai puţin distorsionată, reflexie a stărilor superioare. Prin urmare, faza primitivă orală a dezvoltării umane este, putem spune, o imitaţie distorsionată a tendinţei înnăscute către încredere şi devoţiune ce caracterizează activarea considerabilă a lui VISHUDDHA CHAKRA. La copil, în general, această atitudine poate fi destul de des alterată de o lipsă de conştiinţă, de o anumită stare de impulsivitate, de anumite stări revendicative sau de oscilaţiile către stări de neîncredere.
La aspirantul ferm orientat către spiritualitate, activarea considerabilă a acestui centru de forţă face să nu mai survină asemenea stări penibile de inconştienţă şi confuzie. Atât psihanaliza cât şi YOGA recunosc că un nivel specific de dezvoltare poate '' imita" un alt nivel, dar diferenţa fundamentală în ceea ce priveşte orientarea pe care o generează imitarea considerată are implicaţii profunde asupra înţelegerii naturii umane, în această direcţie, noţiunile oferite de psihanaliză sunt mai pesimiste.
Psihanaliza rămâne ancorată în primitiv şi primordial, tinzând către o reducere a infantilului sau patologicului. Modul yoghin de abordare în schimb, pe de altă parte, este în cea mai mare măsură orientat în direcţia creşterii şi conduce pe practicantul perseverent spre forma cea mai elevată a ceea ce el experimentează în mod curent. După cum se ştie teoria psihanalitică s-a dezvoltat în mare măsură prin studiul persoanelor care aveau grave probleme emoţionale. Aici, pacienţii cel mai grav perturbaţi sunt cel mai adesea consideraţi că au regresat până la cele mai primitive nivele de dezvoltare. Pacienţii cu puternice tendinţe paranoice, precum şi psihopaţii, de exemplu, pot prezenta o intensă preocupare în sensul că nu sunt "înghiţiţi" sau chiar teamă de a nu fi anihilaţi de ceilalţi.
La ei această tendinţă prezintă cel mai adesea forme obsesive. În limbajul psihanalitic, o asemenea fiinţă umană este cel mai adesea considerată ca având tendinţe orale net amplificate pe care le proiectează constant asupra celor din jurul său. Datorită acestui mod specific de a simţi şi gândi, din cauza respectivei "proiecţii" acea fiinţă umană începe să creadă până la obsesie că ceilalţi intenţionează să vină cât se poate de aproape de ea şi să o controleze, "înghită". Această teamă de a fi, este înţeleasă în psihanaliză ca o proiecţie a propriilor necesităţi orale ale pacientului. Activitatea terapeutică cu pacienţi ce rămân preocupaţi de conflicte infantile nerezolvate a condus adesea la considerarea oricărei oralităţi şi dorinţe de hrănire ca fiind nişte fenomene fundamental primare şi profund regresive.
Cu toate acestea, acest tip de stare psihică caracteristică în asemenea procese este foarte distinct de tot ceea ce este asociat cu trezirea şi energizarea lui VISHUDDHA CHAKRA în psihologia YOGA. Paranoicul prezintă deci teama ego-ului de a fi anihilat sau înghiţit printr-o regresie de către o stare de dezvoltare primitivă şi indiferenţiată, în timp ce în HATHA YOGA impulsurile şi aspiraţiile elevate asociate cu energizare considerabilă a lui VISHUDDHA CHAKRA sunt intim legate de căutarea unei "hrane de sus" de către ego, a unui contact inefabil cu un potenţial superior, a unui mod sublim de creştere interioară. Primul caz este asociat cu o intensă dorinţă orală conducând atât la dorinţa de a înghiţi (asimila oral) cât şi la teama obsesivă de a nu fi cumva "înghiţit" la rândul său.
Al doilea caz reprezintă nevoia imperioasă a conştiinţei de a fi ghidată cu mult dincolo de limitele ei prezente. Deşi amândouă situaţiile sunt într-o oarecare măsură legate de centrarea conştiinţei la nivelul lui VISHUDDHA CHAKRA, una reprezintă un pas superior în evoluţia conştiinţei, în timp ce cealaltă contaminată de influenţa covârşitoare ale celor mai primitive nivele de dezvoltare. Diferenţa aici este cea care apare în legătură cu aspirantul la spiritualitate şi fiinţa umană psihopată. Ea implică diferenţierea a două modalităţi de direcţionare a conştiinţei. Ceea ce este intens dorit de aspirant va fi la fel de inefabilă hrănire psihică dintr-o conştiinţă transpersonală, care este urmărită ca o tentativă de evadare din limitele sale prezente în care acesta aspiră să crească gigantic. Psihopatul, pe de altă parte, în identificarea sa aproape permanentă cu tot ceea ce apare pe ecranul minţii inferioare, este împins de regulă către ataşamente mai puternice şi mai solide care îi vor face să alunece în această regresie. La ora actuală se ştie că mulţi psihoterapeuţi tind să explice experienţele spirituale în sfera psihopatiei sau uneori încearcă să le înţeleagă, asemănându-le cu tendinţele orale primitive ale copilului.
Schema centrilor de forţă (CHAKRAS) oferită de HATHA YOGA ne ajută mult la clarificarea diferenţelor dintre aceste două stări. Aceasta sugerează că aspiraţia de contactare şi punere în rezonanţă cu o sursă transpersonală de hrană este asociată cu ascensiunea către nivelele superioare de conştiinţă, către pura şi sublima experienţă a celui de-al cincilea nivel de conştiinţă, în timp ce teama de a fi atacat, pătruns, "anihilat" şi ''înghiţit" arată că o energie considerabilă este încă încătuşată într-o stare larvară haotică în MULADHARA CHAKRA. În HATHA YOGA există un număr considerabil de tehnici utilizate pentru rezolvarea dificultăţilor şi perturbărilor energetice centrate la nivelul lui VISHUDDHA CHAKRA. Este interesant de notat în această direcţie că în psihoterapia modernă occidentală doctorul ALEXANDER LOWEN foloseşte declanşarea sistematică a reflexului vomitativ pentru a acţiona rapid şi eficient asupra tensiunilor musculare conexe ce există la nivelul acestei zone. Este, considerăm, semnificativ să reamintim aici că în antrenamentul HATHA YOGA există un asemenea exerciţiu de curăţire interioară numit VAMANA DHAUTI.
Acest procedeu yoghin tipic implică ingerarea gradată a unei anumite cantităţi de apă călduţă şi eliminarea ei ulterioară după ce în prealabil s-a realizat stimularea completă a reflexului vomitativ. Dacă această modalitate serveşte în cea mai mare parte la înlăturarea mucusului de pe esofag şi la eliminarea anumitor reziduuri şi toxine din stomac, ea are totodată şi efecte fiziologice certe. Unii practicanţi întâmpină mari dificultăţi în efectuarea acestui procedeu deoarece fie că nu pot înghiţi apa fie adesea nu o pot elimina prin vomă după ce au băut-o. Cu toate acestea, prin exersare şi declanşarea repetată a reflexului vomitativ ei vor reuşi în cele din urmă să ajungă la rezultatele scontate. Practicând corect un anumit interval de timp VAMANA DHAUTI, fiinţa umană dobândeşte un sentiment stenic mult amplificat de bine interior şi încredere în sine. În plus, prin intermediul acestui procedeu, tensiunile fiziologice şi psihice legate de temerile de a se mai hrăni sunt în bună parte destul de repede eliminate.
După cum arată însă şi dr. LOWEN, acest exerciţiu singur NU este suficient pentru crearea unui efect terapeutic deplin. În HATHA YOGA mai ales, acest procedeu este doar o parte dintr-un program complet care conduce împreună cu anumite forme de meditaţie şi alte tehnici paralele la o transformare exterioară, gradată a personalităţii.
CREATIVITATEA
Capacitatea de a oferi şi accepta hrana este o temă frecventă în psihologia religiei şi simbolism. Un exemplu semnificativ în această direcţie este motivul Fecioarei cu Pruncul care, după cum se ştie, ocupă un loc central în arta creştină în care constatăm că se pune un accent deosebit pe ANAHATA CHAKRA şi VISHUDDHA CHAKRA. În plus, se cuvine să menţionăm că însăşi "postura de rugăciune", utilizată atât aici cât şi în alte tradiţii poate fi şi ea, de asemeni, asociată cu trezirea şi dinamizarea acestor centri de forţă. Un yoghin suficient de avansat, va remarca, fără îndoială, după un anumit timp de antrenament, că atunci când mâinile sale sunt lipite la nivelul palmelor, fiind ţinute suficient de mult timp în zona dintre inimă şi gât, energia sa lăuntrică şi conştiinţa se vor concentra spontan asupra acestor două CHAKRAS simultan, fiind astfel creată o "atitudine de elevare devoţională."
BHAKTI YOGA sau YOGA devoţiunii prin iubire, cât şi diferitele practici spirituale devoţionale existând în tradiţiile spirituale ale lumii, pun adeseori accentul pe transfigurare, adorare, rugăciune, făcând de asemeni apel la cântarea sau audiţia melodiilor sau muzicii sacre special consacrate să faciliteze punerea la unison a fiinţei adoratorului cu acele planuri sau nivele elevate de manifestare.
Aceste aspecte trebuie puse în legătură cu faptul că din punct de vedere psihologic cuvintele sau chiar rostirile noastre lăuntrice creează adesea instantaneu, prin punere la unison sau evocare, universul în care noi personal existăm.
Acest univers în miniatură sau microcosmos se structurează în funcţie de aceste condiţii pe care noi înşine le creăm prin cuvinte sau rostiri lăuntrice care îi dau viaţă. Deoarece VISHUDDHA CHAKRA este centrul focar al emisiei sonore, al vocalizării, al cuvântului şi rostirii lăuntrice, el este asimilat în tradiţia secretă yoghină cu "centrul creativităţii superioare sublime", mulţi artişti autentici şi muzicieni inspiraţi având în mod spontan (din naştere) preponderent dinamizat acest centru de forţă. În cazul activării acestui centru de forţă fiinţa umană realizează starea de rezonanţă cu diferitele sfere de forţă ale universului sau cu energiile subtile ale acestuia, mai ales prin intermediul vibraţiilor sonore, a muzicii pentru care are afinităţi, cât şi a cuvintelor sau simbolurilor verbale care ne pun la unison cu subconştientul colectiv. Prin intermediul lui VISHUDDHA CHAKRA fiinţa îşi creează mai mult sau mai puţin conştient, prin materializare şi evocare, propria sa lume. Ajunşi la acest loc al analizei noastre, trebuie să menţionăm că elementul subtil care se află în legătură cu VISHUDDHA CHAKRA este AKASHA TATTVA, tradus de obicei în mod simplist prin "eter". Prin urmare, AKASHA sau eterul este, din punct de vedere subtil, un fel de mediu interstiţial în care se înregistrează instantaneu toate celelalte fenomene, lucruri sau fiinţe în activitate, el fiind câmpul omniprezent în care aceste acumulări numite clişee AKASHA-ice sunt prezente pentru totdeauna întocmai precum sunetele sunt înregistrate pe o bandă magnetică. Graţie proprietăţilor sale specifice AKASHA face cu putinţă creaţia şi manifestarea lui VISHUDDHA CHAKRA în acest plan sau câmp. Simbolizările, evocările lăuntrice sau rostirile interioare sunt mediate şi manifestate prin intermediul acestui centru de forţă care ne umple aura individuală sau câmpul nostru caracteristic cu "realitatea" pe care ne-o construim mai mult sau mai puţin conştienţi prin noi înşine. Ulterior această "realitate" va reacţiona asupra noastră cu o forţă direct proporţională cu aceea angrenată în momentul manifestării sau creării lor.
Prin formarea conceptelor verbale şi prin afinităţile elective caracteristice care ne structurează în mod predominant realitatea, filtrând-o adesea pentru noi într-un anumit mod, automat vom determina fie că vrem, fie că nu vrem, ce stimuli anume vor fi respinşi, care anume vor fi acceptaţi, atrăgându-ne atenţia, cât şi modul specific în care ei vor fi interpretaţi sau asimilaţi. Spre exemplu, prin repetarea şi evocarea chiar lăuntrică a unui ritual verbal, graţie inefabilelor fenomene de rezonanţă telepatică care se stabilesc instantaneu, realitatea noastră lăuntrică sau cu alte cuvinte universul nostru interior poate fi radical restructurat şi recreat. Cuvintele, rostirile lăuntrice şi gândurile care se asociază acestora creează adeseori în noi, instantaneu, o nouă lume care se va manifesta cel puţin temporar astfel. Este semnificativ să amintim aici că în anumite situaţii antropologii au pus în evidenţă multiple exemple de înveşmântare a conceptului nostru de realitate prin intermediul conceptelor lingvistice. Prin urmare, la acest nivel, cuvintele pe care le rostim, modul de a le intona, tonalitatea pe care o folosim, muzica pe care o cântăm sau pe care o audiem cu predilecţie, activităţile artistice sau jocurile pe care le desfăşurăm în mod spontan, toate acestea la un loc, sau fiecare în parte, exprimă în mod exact diferitele aspecte legate de caracteristicile proprii ale inventivităţii şi creativităţii personalităţii noastre, toate acestea fiind strâns legate de gradul de dinamizare şi rafinare al acestui centru de forţă. Este deci evident pentru noi că trezirea şi dinamizarea lui VISHUDDHA CHAKRA nu conferă numai hrănire, ci şi o mai mare sau mai mică creativitate. Deşi aceste două aspecte la prima vedere par a fi două funcţii distincte, la o examinare mai atentă şi profundă ele se transformă în cele două feţe ale aceleaşi monezi. Unii orientali iniţiaţi susţin, referitor la acest centru de forţă că: "VISHUDDHA leagă laolaltă acele deschizături din nas şi gură prin care primim suflul vieţii, făcând totodată să acţioneze organele vibratorii care ne fac capabili să dăm înapoi afară acest suflu sub forma sunetelor. Diferitele sunete noi şi diverse au fost dăruite de aceste organe vocale sub forma limbajului şi cântecului, funcţia lor secundară fiind astfel împlinită pentru om pe acest pământ. Atunci însă când le înţelegem funcţia lor principală vom utiliza cel mai des acest centru rostind cuvinte de laudă şi cântând emoţionante imnuri de slavă Creatorului". Analizând această situaţie din punct de vedere istoric atât în cultura orientală, cât şi în cea occidentală vom constata că arta şi muzica s-au dezvoltat din necesitatea exprimării acestei sublime devoţiuni. Spre exemplu, istoricii muzicii clasice occidentale i-au descoperit acesteia originile în muzica creştină timpurie cum ar fi cântările ambroziene şi gregoriene care mai supravieţuiesc încă şi astăzi, fiind cântate în anumite biserici sau mănăstiri. Chiar şi atunci când muzica a evoluat, ea a rămas totuşi în primul rând o activitate de orientare eminamente spirituală, până în perioada de după Bach. Artele vizuale, la rândul lor (pictura, sculptura) erau de asemenea consacrate redării sau înfăţişării diferitelor teme spirituale până relativ recent în istoria artei occidentale. Gradat, aceste forme de exprimare creatoare, sublime, au devenit secularizate şi au început să fie utilizate din ce în ce mai des pentru a servi altor scopuri. Cu toate acestea, arta şi muzica în formele lor rafinate şi elevate rămân încă şi astăzi un mijloc principal de a menţine viu procesul creşterii şi elevării lăuntrice dacă sunt folosite în mod adecvat.
Adeseori arta a fost întrebuinţată ca parte componentă a psihoterapiei. Astfel, s-a constatat adeseori că prin pictură, sculptură sau muzică pacientul poate simboliza în mod adecvat şi cu mai multă uşurinţă ceva important pentru el prin conştientizarea acelui simbol, el reuşind după aceea să se reintegreze chiar vindecându-se în acest fel.
Savantul CARL GUSTAV JUNG şi-a concentrat considerabil atenţia asupra modulul în care cristalizarea şi simbolizarea creatoare a elementelor inconştientului ajută în procesul de creştere şi clarificarea lăuntrică. Studiul profund realizat de JUNG cu ajutorul anumitor bolnavi asupra YANTRAS-urilor, MANDALAS-urilor şi simbolurilor arhetipale prezente adesea în exprimarea artistică şi mituri, a scos adesea la lumină importanţa nebănuită a actului creator artistic, în integrarea personalităţii şi dezvoltarea conştiinţei de sine. Cititorul atent va constata că în cea mai mare parte a operei sale, Jung a tratat acest aspect creator al lui VISHUDDHA CHAKRA, fără a fi reuşit însă să-l integreze cu celălalt aspect transfigurator devoţional de la nivelul acestui centru. Considerată din acest punct de vedere, arta poate fi utilă mai ales în procesul psihoterapeutic, deoarece ea face posibilă o exprimare simbolică a anumitor aspacte ale fiinţei, care fiind remanente şi ascunse erau ignorate anterior. Este evident deci pentru noi, la o analiză mai atentă, că toate simbolizările şi formulările manifestate în cursul liberei autoexaminări lăuntrice a pacientului nu sunt deloc diferite de acumulările specifice preexistente în universul său misterios. Interpretarea corectă a viselor prin care se urmăreşte decodificarea şi revelarea anumitor mesaje subconştiente, de exemplu, este în esenţă acelaşi lucru, deoarece simbolurile cât mai corect traduse ale visului aduc în cele din urmă în conştiinţă ceva important, care înainte se afla deja în sfera subconştientului pacientului într-o formă inefabilă şi misterioasă. Prin prezenţa sa clarificatoare, terapeutul extrage mesajul criptic şi, exprimându-l prin simbolul visului îl ajută pe pacient să-l folosească în conceptualizarea, cristalizarea şi înţelegerea propriei sale fiinţe. Toate aceste procese intuitive în care se amalgamează inspiraţia şi chiar clarviziunea, implică utilizarea creatoare a unui simbol pentru a aduce din nou în sfera conştiinţei ceva care anterior fusese ignorat. Atunci când pacientul devine el însuşi capabil, din punctul de vedere al unei perspective superioare ("EUL - care observă") să formuleze cât mai clar şi să aducă în sfera exprimării verbale o anumită parte din fiinţa sa lăuntrică, şi a realizat de fapt o creaţie artistică care îl exprimă în faza în care se afla cu un maximum de fidelitate. Acesta este mai mult sau mai puţin misterul fundamental al artei. Prin inspiraţie, dând frâu liber creativităţii, artistul este acela care permite uneori celei mai sublime părţi din el să se manifeste.
El oferă astfel conştiinţei sale din profunzime mijloacele cele mai adecvate de exprimare, realizările sale fiind cu atât mai valoroase şi universal valabile cu cât gândurile şi preocupările sale nu sunt contaminate de eventualele orientări egotice. În procesul veritabilei inspiraţii în care influenţa egoului este considerabil anihilată, artistul se dă, cu alte cuvinte, la o parte, lăsând vocea interioară a Sinelui nepieritor şi transcendent să "vorbească". Utilizarea cuvântului evocat mental (în gând) sau a vibraţiei sonore care permite evocarea şi punerea instantanee în rezonanţă cu aspectele numite (sau chemate la existenţă) pentru crearea unei forme de manifestare exterioare sau chiar interioare este veritabilă bază a psihoterapiei care utilizează FORŢA MAGICĂ A CUVÂNTULUI. Graţie fulgerătoarei puneri în rezonanţă prin stabilirea unei legături telepatice cu aspectul evocat, fiinţa care receptează mesajul verbal se va putea integra cu surprinzătoare uşurinţă la un nou şi superior nivel la care poate avea acces dacă potenţialităţile sale vibraţiei specifice îi permit aceasta. Toate aceste fenomene sunt benefice, utile şi valabile desigur numai atunci când forma exterioară permite cu adevărat punerea la unison realităţi de ordin subtil superior care se vor materializa în forme sublime ideale în sfera conştiinţei. Un exemplu, semnificativ în această direcţie avem în cazul detaşării care face ca fiinţa să vibreze la unison cu nivelele cele mai înalte ale manifestării, făcând cu putinţă revelarea în fiinţă a EULUI transcendent, obiectiv, neafectat şi observator.
Prin urmare, orice fel de trăire sau realizare artistică nu numai că creează sau recreează arta ci transformă în acelaşi timp personalitatea receptorului sau creatorului de artă deoarece prin simboluri receptate telepatic, sau create exterior, creatorul sau receptorul de artă devine fulgerător capabil să se reintegreze şi se atingă un nou nivel elevat de conştiinţă. Mai mult decât atât, actul de creaţie sau, cu alte cuvinte, de expresie ca şi cel de a fi creat sunt părţi complementare ale aceluiaşi fenomen. Prin contrast, atunci când arta şi inspiraţia este considerabil stânjenită de ego creativitatea stagnează. Atunci când se exacerbează egoul dispare arta, iar atunci când egoul dispare arta universal valabilă înfloreşte spontan în voie. Când artistul este înăbuşit de ego lăsându-se dominat de meschine calcule el începe "să se imite" stereotipic pe el însuşi şi nu mai transmite telepatic nimic celorlalţi. Aceste simboluri nu-i mai transformă atunci şi creşterea sa lăuntrică personală încetează. În actul cu adevărat creator în care eşti liber manifestându-te cu o nebunească spontaneitate caracteristică mai ales geniului, înainte de toate tu te hrăneşti pe tine însuţi, căutând să oferi cât mai mult celorlalţi şi dăruindu-te atunci cât mai mult, accepţi ghidarea şi inspiraţia conştiinţei superioare din interiorul tău. Mai ales din acest punct de vedere putem spune că actul superior de hrănire ca şi faptul de a fi simultan hrănit, atunci când hrăneşti pe ceilalţi este unul şi acelaşi lucru. O binecuvântare yoghină tradiţională care enunţă în timpul mesei şi care nu este cel mai adesea înţeleasă decât de către anumite fiinţe suficient de evoluate spiritual spune: " Mâncarea în forma sa completă este Conştiinţa Universală (BRAHMAN) şi ea trebuie să fie ulterior oferită Conştiinţei Universale (BRAHMAN) pentru ca mereu Conştiinţa Universală (BRAHMAN) să rămâne pentru noi aceea care oferă mâncarea".
În mod asemănător, cuvântul "GRAŢIE" în Occident este folosit atât pentru cuvintele spuse înaintea mesei cât şi pentru ceea ce este dat în calitate de hrană şi ca modalitate de susţinere, fiind oferit ca un veritabil dar de la nivelele elevate ale conştiinţei.
În cazul unei fiinţe umane la care conştiinţa este preponderent focalizată la nivelul acestui centru de forţă rolul său este, de asemenea, de primitor şi simultan de distribuitor al "GRAŢIEI" divine. Prin sublima experienţă a primirii graţiei conştiinţa individuală hrănită cu divina ambrozie ascensionează în mod spontan la nivelul centrului de forţă următor (AJNA CHAKRA) realizând tulburătorul mister că atât cel care dăruieşte cât şi cel care primeşte sunt unul şi acelaşi fuzionaţi într-o inefabilă unitate întocmai ca picătura unită acum în mod evident cu oceanul fără margini.
Prin intermediul lui VISHUDDHA CHAKRA artistul de geniu, de exemplu, realizează chiar prin intermediul artei sale inefabila sa identitate iniţială cu acea infailibilă voce interioară care îl inspiră.
La această etapă evolutivă, noţiunea de "CONŞTIINŢA SUPERIOARĂ LĂUNTRICĂ", care este de fapt un potenţial fundamental de expresie ce permite prin intermediul intuiţiei să pătrundem misterele insondabile ale manifestării devine acum pentru noi accesibilă, putând fi ulterior amplificată gradat.